Rămâi conectat

Ştirea zilei

Rezultatele finale de la Titularizare 2023 vor fi publicate miercuri, 26 iulie. Reevaluarea lucrărilor contestate este realizată de alte persoane decât cele care au evaluat inițial lucrările scrise

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Rezultatele finale de la Titularizare 2023 vor fi publicate miercuri, 26 iulie. Reevaluarea lucrărilor contestate este realizată de alte persoane decât cele care au evaluat inițial lucrările scrise

Rezultatele finale de la concursul național de Titularizare 2023 vor fi publicate miercuri, 26 iulie, de către Ministerul Educației, potrivit calendarului oficial. Rezultatele inițiale de la proba scrisă au fost afișate marți, 18 iulie. În acest an, doar proba teoretică s-a susținut la Titularizare 2023, ceea ce face ca această testare să fie cea mai importantă probă de angajare.


Conform metodologiei,„ reevaluarea lucrărilor contestate este realizată de alte persoane decât cele care au evaluat inițial lucrările scrise, conform prevederilor art. 70 și Procedurii specifice prevăzute la art. 70 alin. (1) lit. c), în termenul prevăzut de Calendar.”

Contestaţiile s-au depus la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat școlar) în data de 18 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 19 iulie, până la ora 12:00.

Peste 2.600 de candidați prezenți la concursul de Titularizare 2023 s-au retras după ce au văzut subiectele, iar 26 au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Rata de participare a fost de peste 83%, a anunțat Ministerul Educației.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat că rezultatele examenului de titularizare din 2023 arată că „există o selecţie foarte riguroasă, dar sunt și un semnal de alarmă că cei mai bine pregătiţi studenţi nu se orientează către sistemul de învățământ. Tinerii îşi doresc în momentul de faţă să aibă o salarizare decentă”.

127 de candidați la concursul de Titularizare 2023 au luat nota 10 la proba scrisă, potrivit datelor Ministerului Educației după publicarea rezultatelor inițiale.

La nivel naţional sunt disponibile 6.837 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată: 5.945 în mediul urban şi 1.342 în mediul rural, anunță Ministerul Educației.

Pentru a obţine statutul de titular (angajarea pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă.

Ce urmează după aflarea rezultatelor finale – calendar:
„n) comunicarea rezultatelor finale; Termen: 26 iulie 2023

o) repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz; Termen: 27 iulie 2023

p) ședință de repartizare, în ordine, a:

(i) cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. b) din Metodologie;
(ii) cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. c) din Metodologie;
(iii)cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică de predare incompletă, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. d) din Metodologie;
(iv)cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. e) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz;
(v) repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au participat la concursul naţional, sesiunea 2023, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. f) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz; Termen: 28 iulie 2023
q) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate; Termen: 31 iulie 2023

r) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. Perioada: 28 iulie-25 august 2023”, potrivit calendarului de la concursul de Titularizare 2023.

Fără inspecția la clasă la Titularizare 2023
Cu o lună înainte de proba scrisă a concursului de Titularizare 2023, Ministerul Educației a modificat, prin ordin de ministru, metodologia pentru mobilitatea profesorilor. Mai exact, schimbarea a venit după ce Guvernul a adoptat ordonanța de urgență care prevede, printre altele, să se susțină doar proba scrisă la concursul național de Titularizare 2023, fără inspecția la clasă. Au rămas doar probele practice și orale. Rezultatele de la probele practice și orale au fost publicate marți, 4 iulie, de Ministerul Educației.

O analiză Edupedu.ro a arătat că sunt cele mai multe posturi netitularizabile din ultimii 11 ani, potrivit datelor Ministerului Educației. Sunt peste 65.800 de posturi pe perioadă determinată. Concret, din 2012 și până în prezent sunt cele mai multe posturi. Acest lucru înseamnă că România se confruntă cu un deficit de cadre didactice. O posibilă explicație a faptului că sunt atâtea posturi netitularizabile poate fi generată de plecarea profesorilor din sistem. O altă cauză ar putea fi mascarea posturilor titularizabile de către directorii de școli, ceea ce este o corupție.

O altă analiză Edupedu.ro a arătat că există o scădere a numărului de candidați la Titularizare 2023, față de anii trecuți – din 2021 până în prezent. În plus, sunt sub 1.000 de posturi pentru profesorii din centrele și cabinetele psihopedagogice, deși Ligia Deca anunța că a repartizat în județe mai multe posturi.

Situația contestațiilor la Titularizare în 2021 și 2022
În 2022, au fost depuse 5.083 de contestații. În cazul a 4.915 contestații (96,69%), notele au fost modificate astfel: pentru 3.062 de lucrări notele inițiale au fost mărite, în timp ce pentru 1.853 de lucrări notele inițiale au fost micșorate.

În 2021, 97% dintre contestații s-au soldat cu schimbarea notei, după cum a declarat fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, la acea vreme: „S-au înregistrat un număr de 6248 de contestații, din care 6045 de contestații s-au soldat cu schimbarea notei inițiale. Un procent de 97%, un procent greu de explicat, în condițiile în care este necesară o încredere în evaluare. Mai mult decât atât, avem un număr de 130 de contestații care s-au soldat cu diferențe mai mari de 2 puncte. Avem, de asemenea, diferențe mai mari de 3 puncte, mai mari de 4 puncte (…) Diferențe pe care le apreciez ca fiind inadmisibile.”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea