Rezultate finale Evaluare Națională 2018: Notele după contestații vor fi afișate astăzi/ Calendarul admiterii la liceu
Astăzi vor fi afișate notele candidaților după contestații, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației.
Un număr de 229 de contestații au fost depuse, marți, de către candidații din Alba la Evaluarea Națională 2018, majoritatea nemulțumirilor fiind la matematică.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Alba, 134 de contestații au fost depuse la matematică, 89 la limba și literatura română și 6 contestații au depus la limba maternă elevii aparținând minorităților naționale.
Rezultatele la Evaluarea Națională au fost publicat, marți, iar elevii au putut depune contestații între orele 14.00 și 19.00.
Acestea au fost soluționate între 20 și 22 iunie.
În 23 iunie este programată afişarea rezultatelor finale ale evaluării naţionale (limba si literatura romana, matematica, limba materna) după soluţionarea contestaţiilor.
La Evaluarea Națională din acest an în județul Alba s-au înscris 2590 de elevi, dintre care 115 au absentat la limba română, iar 118 la matematică, potrivit IȘJ Alba.
Media generală obţinută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a de liceu.
Calendar Admitere la Liceu 2018
14-15 mai – Inscrierea pentru probele de aptitudini / sau pentru examenele de limba straina sau materna
16-18 mai – Desfasurarea probelor de aptitudini, de limba straina sau materna
22 mai – Afisarea rezultatelor si depunerea de contestatii, acolo unde metodologia permite
25 mai – Afisarea rezultatelor finale la probele de aptitudini sau de limba straina sau materna
Repartizarea computerizata
29 iunie – 3 iulie – Completarea optiunilor in fisele de inscriere de catre absolventii clasei a VIII-a si de catre parintii acestora, asistati de dirigintii claselor a VIII-a
29 iunie – 3 iulie – Introducerea in baza de date computerizata a datelor din fisele de inscriere
30 iunie – 4 iulie – Verificarea de catre parinti si candidati a fiselor editate de calculator, corectarea greselilor in baza de date computerizata si listarea fiselor corectate din calculator
9 iulie – Repartizarea computerizata in invatamantul liceal de stat a absolventilor clasei a VIII-a care nu implinesc 18 ani pana la data inceperii cursurilor anului scola
9 iulie – Comunicarea rezultatelor candidatilor repartizati si afisarea in unitatile de invatamant gimnazial a listei cu locurile neocupate in unitatile de invatamant liceal
10 – 13 iulie – Depunerea dosarelor de inscriere la scolile la care candidatii au fost repartizati
13 iulie – Transmiterea de catre unitatile de invatamant liceal de stat a situatiei locurilor ramase libere in urma neinscrierii candidatilor admisi in aceasta etapa de admitere
16-18 iulie – Rezolvarea de catre comisia judeteana de admitere a situatiile speciale aparute dupa etapa de repartizare comupterizata, a repartizarii candidatilor care nu si-au depus dosarele de inscriere in termen si a candidatilor care nu au participat sau au participat, dar nu au fost repartizati in etapa repartizarii computerizate
A doua etapa de admitere in invatamantul liceal
18 iulie – Afisarea situatiei locurilor ramase libere, a locului de desfasurare si a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunostintelor de limba moderna ori materna
3 septembrie – Inscrierea candidatilor la liceele care organizeaza probe de aptitudini sau probe de verificare a cunostintelor de limba moderna sau materna
4-5 septembrie – Desfasurarea probelor de aptitudini sau de limba moderna sau materna
3-6 septembrie – Primirea cererilor de inscriere a absolventilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizati in etapa anteriara, care nu s-au inscris in perioada prevazuta de metodologie sau care si-au incheiat situatia scolara ulterior etapei anterioare
7 septembrie – Repartizarea absolventilor care nu au participat sau nu au fost repartizati in etapa anterioara, care nu s-au inscris in perioada prevazuta sau care si-au incheiat situatia scolara ulterior etapei anterioare, utilizand aplicatia informatica centralizata
7 septembrie – Transmiterea rezultatelor repartizarii
Admiterea candidatilor la invatamantul seral si cel cu frecventa redusa
10 – 13 iulie – Inscrierea la invatamantul seral sau cu frecventa redusa
16 – 18 iulie – Repartizarea candidatilor
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun