Rămâi conectat

Ştirea zilei

Rezultate BACALAUREAT 2018, pe EDU.RO: Notele candidaților, înainte de contestații, publicate de Ministerul Educației

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezultatele la Bacalaureat 2018, pe EDU.RO. Notele candidaților la examenul de Bacalaureat 2018, din Alba și celelalte județe ale țării, au fost publicate, miercuri, pe EDU.RO, portalul Ministerului Educației Naționale. Candidații nemulțumiți de notele primite pot depune contestații (între orele 12.00 și 16.00).

Click AICI pentru a vedea notele candidaților din Alba

Click AICI pentru a vedea notele candidaților la nivel național

Luni, elevii au susținut proba la limba română, iar mați, elevii aparținând minorităților naționale au susținut proba la limba maternă. Absolvenții de liceu au susținut, miercuri, proba obligatorie a profilului, la matematică și istorie.

Joi a avut loc proba obligatorie a profilului și specializării, ultima din cadrul examenului de Bacalaureat 2018, candidații putând opta între zece materii (biologie, chimie, fizică, geografie, informatică, logică și argumentare, sociologie, economie, filosofie și psihologie).

Între 5 şi 8 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie.

În conformitate cu prevederile metodologice, aplicate începând cu anul 2017, în urma evaluării lucrărilor contestate, „nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii”. Cu alte cuvinte, nota Comisiei de contestaţii este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferenţă între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii.

În județul Alba au fost organizate șapte centre de examen: La Colegiul ”Dionisie Pop Marțian, Colegiul Tehnic ”Dorin Pavel”, Colegiul Tehnic ”Apulum”, (în Alba Iulia), Colegiul Național ”Lucian Blaga” Sebeș, Colegiul Național ”Titu Maiorescu” Aiud, Colegiul Național ”Inochenție Micu Clain” Blaj și Colegiul Național ”Avram Iancu” Câmpeni.

În total, la examen s-au înscris peste 2.400 de candidați.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, susţinerea tuturor probele scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea, obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

Absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de Bacalaureat au obţinut media 10 primesc diplomă de merit.

CALENDAR BACALAUREAT 2018 SESIUNEA DE TOAMNĂ

10-13 iulie  – Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen

27 iulie – Înscrierea candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe

20 august – prima proba a Bacalaureatului – Proba scrisă la Limba şi literatura română
21 august – Proba scrisă la Limba şi literatura maternă
22 august – Proba scrisă obligatorie a profilului (Istorie –profil uman, Matematică – profil real)
23 august – Proba scrisă la alegere a profilului şi specializării (Psihologie, Geografie, Filosofie, Logică, Economia, Sociologie – profil uman  /  Informatică, Fizică, Biologie,Chimie  – profil real)

24, 27 august – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română
28 august – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă
29 august -30 august – Evaluarea competenţelor digitale
30 – 31 august – Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională

1 septembrie – Afişarea rezultatelor parţiale (până la ora 12.00) şi depunerea contestaţiilor la BAC pentru oricare dintre probe (orele 12.00 – 16.00)
2-5 septembrie – Rezolvarea contestaţiilor
6 septembrie – Afişarea rezultatelor finale ale examenului de Bacalaureat 2018.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Satul Boțani, comuna Râmeț, locuit de o singură familie de peste 20 de ani: „Ne-am obișnuit aici. Ne-am învățat așa, am crescut așa”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Satul Boțani, comuna Râmeț, locuit de o singură familie de peste 20 de ani: „Ne-am obișnuit aici. Ne-am învățat așa, am crescut așa” În satul Boțani, comuna Râmeț, județul Alba, își mai duce traiul o singură familie de vârstnici. Dacă în trecut, în zonă locuiau aproximativ 15 familii, în prezent doar familia Meteșan a mai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Aiudeanca Avram Andreea Daniela, vicecampioană la Campionatul Naţional pe clase de la Reșița: ,,Ea visează să își facă clubul ei de dans sportiv”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Aiudeanca Avram Andreea Daniela, vicecampioană la Campionatul Naţional pe clase de la Reșița: ,,Ea visează să își facă clubul ei de dans sportiv” Aiudeanca Avram Andreea Daniela a obținut o performanță remarcabilă la Campionatul Național pe clase, desfășurat la Reșița, în sala Polivalentă. La doar 15 ani, Daniela a urcat pe a doua treaptă a […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 14 decembrie 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS

Bogdan Ilea

Publicat

în

ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 14 decembrie 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 14 decembrie 2025 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea