Ştirea zilei

Rezultate Bacalaureat 2015: Ministerul Educației a publicat notele absolvenților de liceu

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezultate Bacalaureat 2015: Ministerul Educației a publicat, pe portalul Edu.ro, notele absolvenților de clasa a XII-a.

Candidații nemulțumiți, pot depune contestații în 7 iulie, între orele 16.00 – 20.00. Soluționarea acestora are loc în 8-9 iulie, iar în 10 iulie vor fi afișate rezultatele finale.

La nivel național, 66,41 la sută dintre candidați au promovat examenul de Bacalaureat 2015, procentul fiind mai mare decât rata de promovare din 2014 cu peste 7 procente.

Rezultate Bacalaureat 2015 – click

Rezultate Bacalaureat 2015 în județul Alba – click 

Elevi Bacalaureat 201304Cel mai ridicat nivel de promovare s-a înregistrat în judeţele Cluj (82,18%) şi Braşov (78,74%), iar cel mai scăzut în Giurgiu (36,06%).

Dintre candidaţii care au susţinut examenul, 53.336 au fost respinşi, respectiv 37.219 din promoţia curentă şi 16.117 din promoţiile anterioare.

Corectarea și notarea lucrărilor de la Bacalaureat 2015 s-a realizat în alt județ decât cel în care candidații au susținut examenele scrise, potrivit unei modificări introduse de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, printr-un ordin care a fost publicat în Monitorul Oficial. Schimbarea procedurii de corectare a lucrărilor duce și la amânarea cu o zi a datei la care elevii vor afla primele rezultate de la BAC.

Lucrările examenului de Bacalaureat 2015 ale absolvenților din județul Alba au fost corectate la Sibiu, iar cadrele didactice din Alba au corectat lucrările candidaților din județul Arad, potrivit unor surse.

În județul Alba, peste 2.700 de candidați au susținut, în 13 centre de examinare, probele scrise ale bacalaureatului. Testările au început luni cu proba la limba și literatura română, au continuat, marți, cu proba la limba maternă pentru absolvenții aparținând minorităților naționale, miercuri a avut loc proba obligatorie a profilului, iar examenul s-a încheiat, vineri, cu proba la alegere a profilului și specializării.

Absolvenţii de liceu promovează examenul de bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor; au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea şi au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.

Absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de bacalaureat au obţinut media 10 primesc diplomă de merit.

Examenul de bacalaureat național – 2015 se desfăşoară în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat – 2011, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4799/2010 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat 2011, cu modificările ulterioare, și cu prevederile prezentului ordin.

Absovenţii care nu au obţinut rezultate de promovare în prima sesiune se pot înscrie în cea de-a doua  perioadă de examen pentru a doua sesiune de examen din august.

Sesiunea august-septembrie

13 – 17 iulie 2015 Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen

17-18 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

17-18 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

18 -19 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C

20 – 21 august 2015 Evaluarea competenţelor digitale – proba D

24 august 2015 Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă

25 august 2015 Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă

26 august 2015 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă

28 august 2015 Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă

31 august 2015 Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)

1-2 septembrie 2015 Rezolvarea contestaţiilor

3 septembrie 2015 Afişarea rezultatelor finale

Revenim cu detalii


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”

Ioana Oprean

Publicat

în

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

Citește mai mult