Rezultate BACALAUREAT 2014, în Alba: Topul liceelor după promovabilitatea la examen, în sesiunea de toamnă
A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2014 a fost susținută de 843 de absolvenți din județul Alba, promovabilitatea înregistrată fiind de 24,08%, mai mare decât cea la nivel național (22,27%), înainte de soluționarea contestațiilor.
Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia a avut cel mai ridicat procent de promovabilitate, puțin peste 50%, un ”scor” foarte bun, dacă luăm în considerare media națională și cea locală, dar un procent slab dacă privim la rezultatele din vară ale Colegiului Militar ”Mihai Viteazul” sau ale Liceului Teoretic ”Sfântul Iosif” Alba Iulia unde, promovabilitatea a fost de 100%.
În sesiunea de toamnă, peste 75% dintre elevi nu au promovat BAC-ul, fapt ce a adus și un număr mare de contestații – 242 elevi (adică 28,7%), ceea ce era de așteptat pentru că aceștia nu aveau practic nimic de pierdut. Contestațiile vor fi soluţionate în 2-3 septembrie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 4 septembrie.
Topul liceelor după promovabilitatea la examenul de BACALAUREAT 2014:
- Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia
- Colegiul Național ”Lucian Blaga” din Sebeș
- Liceul Economic ”Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia
- Colegiul Național ”Avram Iancu” din Câmpeni
- Colegiul Național ”David Prodan” din Cugir
- Colegiul National ”Titu Maiorescu” din Aiud
- Liceul Teoretic ”Petru Maior” Ocna Mureș
- Seminarul Teologic Ortodox ”Sfântul Simion Stefan” Alba Iulia
- Liceul cu Program Sportiv Sebeș
- Colegiul Național ”I. M. Clain” Blaj
- Colegiul Tehnic Aiud
- Liceul Tehnologic Silvic Câmpeni
- Liceul ”Corneliu Medrea” Zlatna
- Colegiul Tehnic ”I. D. Lăzărescu” Cugir
Cele mai slabe rezultate au fost întâlnite la Liceul Teologic Greco-catolic ”Sf. Vasile cel Mare” Blaj, Liceul Tehnologic Ocna Mureș și Liceul Tehnologic Agricol ”Alexandru Borza” Ciumbrud.
Informațiile au fost furnizate de inspectorul școlar general adjunct Marcela Dărămuș.
Amintim că absolvenţii de liceu promovează examenul de bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, la care rezultatele nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă; au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea; au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]
FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie
Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]