Rezolvări

    Îndemnat din toate părţile, mai mult sau mai puţin elegant, Emil Boc a decis luni să-şi depună mandatul de prim ministru. Pentru destul de mulţi demisia sa a fost o surpriză, deşi se vorbea despre această posibilitate. Dar vorbe de acest fel au fost mai mereu în ultimii ani şi nu s-a întâmplat nimic. Ei, uite că acum s-a întâmplat! Poate sub presiunea străzii, poate sub presiunea electorală în creştere, poate pentru că Emil Boc s-o fi săturat să tot încaseze, deşi aşa cum spunea colegul său de partid Ioan Oltean este „un bun încasator”. Sau poate că Emil Boc depunând mandatul său şi implicit mandatul guvernului a deschis poarta pentru „ascunderea” unora dintre miniştrii tot mai controversaţi. Elena Udrea este unul dintre ei. Imaginea ei nu aduce un plus imaginii Partidului Democrat Liberal, ci mai degrabă un minus. Au contribuit la aceasta şi ţinutele prea elegante arborate într-o ţară unde peste jumătate din populaţie trăieşte sub sau în pragul sărăciei, dar şi investiţiile controversate pentru care ministerul condus de ea a avut la dispoziţie sume importante, multe dintre ele strânse prin redirecţionarea spre bugetul de stat şi de-acolo la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a unora dintre taxele care erau surse de venit direct pentru bugetele judeţene şi locale. Recent, un oficial al Ministerului Finanţelor chiar a recunoscut că România are cel mai centralizat buget din 2004 încoace.
Sunt şi alţi miniştri contestaţi: Traian Igaş, luat mereu în derâdere pentru prea desele greşeli de vocabular, Valeriu Tabără, Ion Ariton, mai nou Valerian Vreme, cărora li se reproşează tăcerea tradusă ca inactivitate… De fapt nu ştim care ar fi miniştrii fostului cabinet cărora să nu li se poată reproşa prea multe. Poate s-ar încadra Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene. Indiferent care va fi componenţa noului guvern intenţia este de a descărca nemulţumirea populaţiei altundeva decât pe umerii partidelor din Coaliţie. Mai exact de a reduce resentimentele electorale în răstimpul care a mai rămas până la alegerile generale. Se mizează pe uitare, dar pentru asta răstimpul până la alegerile generale trebuie să fie unul destul de lung, de aici şi ideea de a organiza acest scrutin abia la începutul anului viitor. Asemenea amânări au mai fost pe vremea când organizarea alegerilor cădea în sarcina PDSR-ului, (actualul PSD). Desemnarea lui Răzvan Traian Ungureanu ca premier arată poate, în plus, şi neîncrederea pe care preşedintele Traian Băsescu o are în liderii democrat liberali pe care i-a mai criticat în ultimul timp.
Demisia lui Emil Boc şi constituirea unui nou guvern sunt privite ca o nouă victorie a protestatarilor din Piaţa Universităţii. Prima a fost readucerea doctorului Raed Arafat ca secretar de stat la Ministerul Sănătăţii. Ea a dat protestatarilor încredere că şi celelelate solicitări de demisie vor fi împlinite. Acum a demisionat Emil Boc şi nu cred că demisia sa va duce la diminuarea protestelor deocamdată domolite de ger. Ba dimpotrivă! Şi atunci ce au obţinut Traian Băsescu şi PDL din înlocuirea lui Emil Boc şi a guvernului său?
Pe „repede înainte”, lista noilor miniştri va fi prezentată astăzi comisiilor din Parlamentul României pentru ca joi să aibă loc votul de investitură. La aceste proceduri vor fi prezenţi numai parlamentarii Puterii şi cei ai minorităţilor naţionale pentru că cei ai Uniunii Social Liberale sunt în plin protest parlamentar. Este şi o modalitate de a nu gira nici măcar prin simpla prezenţă vreo acţiune a Puterii.
Anca DINICĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI