Reveniri în „Cetate”: Selagea, C. Cristea şi M. Oprea | Într-o partidă de verificare, AFC Unirea Alba Iulia – FC Miceşti 5-0 (1-0)
AFC Unirea Alba Iulia mizează pe revenirile foştilor jucători în încercarea de a se bate cu Şurianu Sebeş pentru promovarea în Liga a 3-a.
Astfel, mijlocaşul Ciprian Selagea se va întoarce săptămâna viitoare din Anglia şi este aşteptat la pregătire, iar în primul amical, cu FC Miceşti au evoluat M. Oprea (fost la Inter Ciugud) şi C. Cristea (întors din Liban, ce are însă o ofertă şi de la FC Braşov), asta pe lângă tinerii Rodean, Goguţa şi B. Ştef (utimii doi au şi marcat).
Şi surprizele oferite de Mihai Hauptkorn vor continua chiar dacă „ţintele” Stoianof şi Iclănzan (Mureşul Vinţu) au fost ratate, venind în schimb Şt. Radu (din Germania). Pe de altă parte, prioritară rămâne rezolvarea chestiunii antrenorului principal.
Uniriştii s-au impus cu scorul de 5-0 (1-0), graţie reuşitelor semnate de Lăsconi (3), Onacă (49), B. Ştef (58), An. David (71), Goguţa (82). Antrenorul Marcel Rusu a mizat pe Căt. Suciu – Rodean, Scrob, M. Oprea, Matei – Joldeş, Ioani, Schiau, C. Cristea – Lăsconi, Alex Popa, iar după pauză N. Cristea, Petric, Onacă, B. Sava, Goguţa, B. Ştef, An. David, Oţoiu, Cuştiuliţă, Dup, Oancea, Negrea, Bustan, Maniu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia), ales în Comitetul Executiv al FRF pentru al treilea mandat consecutiv | Răzvan Burleanu, președinte al Federației Române, fără emoții, și în următorii 4 ani
Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia), ales în Comitetul Executiv al FRF pentru al treilea mandat consecutiv | Răzvan Burleanu, președinte al Federației, fără emoții, și în următorii 4 ani Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia) va fi și în următorii 4 ani membru în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, din postura de […]
Start fulminant de retur în SuperLiga Alba: derby-uri la Ocna Mureș și Ighiu, sâmbătă, 21 martie!
Start fulminant de retur în SuperLiga Alba: derby-uri la Ocna Mureș și Ighiu, sâmbătă, 21 martie, la ora 11.00! Start fulminant de retur în SuperLiga Alba, cu două derby-uri, la Ocna Mureș și Ighiu, în prima etapă a primăverii. Citește și: Viitorul Vama Seacă, retragere din SuperLiga Alba! Programul returului, modificat, sezonul se va relua doar […]
Aiudeanul Bogdan Andone, desemnat antrenorul etapei de LPF! Parcurs senzațional realizat de nou-promovata FC Argeș
Aiudeanul Bogdan Andone, desemnat antrenorul etapei de LPF! Parcurs senzațional realizat de nou-promovata FC Argeș Bogdan Andone este antrenorul momentului pe prima scenă, nou-promovata FC Argeș dinamizând lupta la titlu în Superliga, după victoria de la Craiova Citește și: Antrenorul aiudean Bogdan Andone a promovat cu FC Argeș pe prima scenă! În derby-ul nebun de […]