Ştirea zilei

Rețete false cu medicamente prescrise de un medic de familie pe numele unor copii sau persoane cu handicap. Cum motivează Tribunalul Alba hotărârea

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Rețete false cu medicamente prescrise de un medic de familie pe numele unor copii sau persoane cu handicap. Cum motivează Tribunalul Alba hotărâre.

Tribunalul Alba a motivat decizia prin care a hotărât condamnarea unui medic de familie din orașul Cugir la închisoare cu suspendare pentru că prescris ilegal medicamente, din care o parte sunt din categoria drogurilor de mare risc.

Potrivit celor reținute în rechizitoriu, medicul de familie B. A. Ș., a prescris, în perioada ianuarie 2014 – martie 2015 mai multor pacienți, pe baza rețetelor medicale întocmite, medicamente asimilate drogurilor de mare risc, fără ca acestea să fie necesare din punct de vedere medical, iar medicamentele respective au fost ulterior ridicate de la farmacie de către alte persoane, cărora le erau necesare pentru tratarea unor boli de care sufereau.

De asemenea, în rechizitoriu s-a mai menționat că în perioada 2014-2016, medicul, ”aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu ocazia întocmirii unui număr de 153 rețete medicale, a atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului cu privire la diagnosticul stabilit unor pacienți, prescriindu-le anumite medicamente, care ulterior au fost ridicate de către alte persoane”.

Pe un număr de 13 rețete a fost prescris și apoi eliberat compusul ”codeine fosfat”, substanță considerată drog de mare risc. În hotărârea instanței sunt cuprinse concret toate rețetele eliberate de către medic. De exemplu, la data de 12 decembrie 2014 a emis o rețetă pe numele unui copil, medicamente care au fost ridicate în data de 13 decembrie 2014 de către o altă persoană. ”Conform declarației de martor a numitului Y. D., acesta nu a fost la consultație în data de 12 decembrie 2014, nu o cunoaște pe R. A. și nu a primit medicamentele prescrise în această rețetă. Valoarea compensată a rețetei este 48,85 lei”, se precizează în hotărâre.

În 27 mai 2015 a emis o altă rețetă, tot la categoria copil, medicamente care figurează că au fost ridicate tot de o altă persoană. ”Aceasta a precizat că nu a ridicat medicamentele prescrise pe rețetă, nu cunoaște nici o persoană cu numele V. I., iar semnătura nu îi aparține. Nu cunoaște ce s-a întâmplat cu medicamentele prescrise pe rețetă. Nu a fost niciodată în posesia sa, a văzut-o prima dată cu ocazia declarației. Valoarea compensată a rețetei este 41,99 lei”, se susține în motivare. Și restul de peste 160 de rețete eliberate în perioada respectivă au același scenariu: au fost eliberate pe numele unor copii sau persoane cu handicap, pentru a beneficia de compensare, dar, în final, medicamentele au fost ridicate de alte persoane.

Casa de Asigurări de Sănătate Alba, prin faptul că a decontat rețetele întocmite în mod fraudulos de către inculpat, a suferit un prejudiciu material în sumă de 9.850,25 lei, care a fost acoperit integral de către inculpat.

”Tribunalul constată că nu sunt incidente prevederile art. 396 Cpp întrucât, în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunilor, de eforturile depuse pentru înlăturarea consecințelor infracțiunii și de posibilitățile sale de îndreptare, Tribunalul apreciază că nu este necesară aplicarea imediată a unei pedepse”, se mai susține în hotărârea instanței de judecată din februarie 2019.

În consecință, medicul a primit pedeapsa de 1 an de închisoare cu amânarea aplicării, sub supraveghere, pe un termen de 2 ani. Procurorii DIICOT nu au fost, însă, întrutotul de acord cu decizia Tribunalului și au contestat-o la Curtea de Apel.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

UPDATE FOTO | TRAGEDIE în Lunca Mureșului: O persoană vârstnică găsită carbonizată în interiorul unei case în flăcări

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Lunca Mureșului: O persoană vârstnică găsită carbonizată în interiorul unei case în flăcări Un incendiu s-a produs în seara zilei de miercuri, 14 ianuarie 2026, în Lunca Mureșului.  „Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu în Lunca Muresului. Din informațiile preliminare incendiul se manifestă la acoperișul unei locuințe. Forțe alocate: 2 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Veterinarul Nicolae Sibișan, din Vințu de Jos, o viață pusă în slujba satului: A profesat în vremea când gospodăriile erau pline de animale, cutreierând străzile pe bicicletă, având mereu cu el o geantă maro din piele cu instrumente și medicamente

Ioana Oprean

Publicat

în

Veterinarul Nicolae Sibișan, din Vințu de Jos, o viață pusă în slujba satului: A profesat în vremea când gospodăriile erau pline de animale, cutreierând străzile pe bicicletă, având mereu cu el o geantă maro din piele cu instrumente și medicamente O persoanlitate de seamă a comunei Vințu de Jos este un medic veterinar, un om […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

INCENDIUL de la UM Cugir, din august 2025: Cercetări ”in rem” în cazul incidentului din una din halele unde era depozitată muniție. Nicio persoană nu este urmărită penal

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIUL de la UM Cugir, din august 2025: Cercetări ”in rem” în cazul incidentului din una din halele unde era depozitată muniție. Nicio persoană nu este urmărită penal Nicio persoană nu este urmărită penal în cazul incendiului produs în vara anului trecut la Uzina Mecanică (UM) Cugir, într-una din halele destinate depozitării muniției, în cauză […]

Citește mai mult