Ştirea zilei

Rețeaua de canalizare menajeră pe o stradă din Blaj, intră în reabilitare: Licitația în valoare de peste 1.3 milioane lei, lansată în SEAP

Ioana Oprean

Publicat

în

Societatea Apa CTTA Alba a lansat joi, 26 noiembrie, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație pentru lucrări de construcții la reabilitarea rețelei de canalizare menajeră pe strada Eroilor, municipiul Blaj. Valoarea toatală estimată a investiției este de 1.357.920 lei, fără TVA.

Lucrările prevăzute pentru reabilitarea și extinderea Aglomerării Blaj se află pe un amplasament situat în intravilanul municipiului Blaj, pe un platou de luncă – mal drept a Târnavei situat între localitate și cursul râului.

în prezent pe strada Eroilor din municipiul Blaj, există două rețele de canalizare, una menajeră și una pluvială, la care sunt racordați consumatorii din zonă. Rețelele stradale sunt amplasate în partea carosabilă. Rețeaua actuală de canalizare menajeră este din beton, Dn 500mm și Dn 300mm. Gradul de uzură al rețelei este ridicat, existând multe probleme în exploatare (colmatări, tuburi deplasate, tronsoane în contrapantă, cămine deteriorate, legături între rețeaua menajeră și cea pluvială).

Se dorește reabilitarea tronsonului de canalizare menajeră de pe strada Eroilor, între intersecția cu strada Gării și intersecția cu strada Gheorghe Doja, pe o lungime de 550 ml, cu înlocuirea căminelor și a racordurilor aferente, precum și a rețelelor de canalizare dintre blocuri acolo unde este cazul.

La solicitarea Primăriei municipiului Blaj, se propune reabilitarea tronsonului de canalizare menajeră de pe strada Eroilor, între intersecția cu strada Gării și intersecția cu strada Ghe. Doja, pe o lungime de 550ml. Reabilitarea rețelei de canalizare de pe strada Eroilor presupune înlocuirea conductelor și a căminelor existente, a racordurilor aferente acestora, dar și înlocuirea rețelelor de canalizare dintre blocuri, acolo unde traseul conductei reabilitate s-a modificat și a fost necesara ridicarea radierului conductei reabilitate.

Reabilitarea rețelei de canalizare presupune următoarele operațiuni:

– demolarea și transportul la depozite conforme a rețelelor de canalizare existente (conducte, cămine) care urmează a fi reabilitate;

– reabilitarea de rețele de canalizare prin înlocuire cu rețele noi, împreună cu căminele de vizitare și lucrările speciale aferente;

– reabilitarea de racorduri existente, împreună cu căminele de racord aferente și conectarea clienților existenți la acestea;

– toate lucrările civile aferente lucrărilor de construcții-instalații indicate mai sus, atât pregătitoare cât și pentru execuția propriu-zisă, incluzând dar nefiind limitate la executarea de săpături, sondaje, umpluturi, epuismente, pozarea conductelor, construcția de structuri specifice incluzând piesele incorporate în aceste (capace, piese trecere), etc.;


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic

Bogdan Ilea

Publicat

în

TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic Un bărbat din Sebeș a fost găsit în stare de inconștiență de către fiica sa, căzut pe podeaua din bucătăria locuinței, astăzi 22 martie 2026. Medicii ajunși la fața locului nu au […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului” Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România a adoptat, în unanimitate, în cadrul Adunării Generale, un memoriu adresat Parlamentului României, Guvernului, instituțiilor din subordinea acestuia și Consiliului Județean Alba, prin care semnalează problemele grave cu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa

Bogdan Ilea

Publicat

în

De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa Un nou produs pe bază de miere românească și matcha organică din Japonia, realizat în Blaj, a fost prezentat recent pe piețele din Europa și Japonia. Denumirea produsului este MatchaMi, acesta fiind realizat în urma unei colaborări dintre Apidava și […]

Citește mai mult