Actualitate

„Resursele naturale, potenţialul geografic şi dezvoltarea durabilă a Munţilor Apuseni”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    La  Gârda şi Scărişoara, într-o zonă de o mare complexitate geografică şi cu un peisaj de un pitoresc deosebit, suprapusă Parcului Natural Apuseni, s-a desfăşurat timp de două zile simpozionul anual de geografie al Filialei Alba a Societăţii de Geografie din România. Tema aleasă a fost „Resursele naturale, potenţialul geografic şi dezvoltarea durabilă a Munţilor Apuseni”, ne-a informat prof. Marcel Arăboaei, secretarul organizatoric al SGR Alba.
Simpozionul i-a provocat pe geografi şi specialiştii invitaţi la o tematică vastă şi de mare actualitate referitoare la problema resurselor naturale, a potenţialului zonei montane şi a formelor de dezvoltare durabilă. La simpozion au participat profesori de geografie din învăţământul preuniversitar  judeţean, profesori şi specialişti din domenii apropiate geografiei, profesori universitari de la  Cluj – Napoca, Alba Iulia şi Bucureşti, geografi din alte judeţe, reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei locale din Munţii Apuseni.
În prima zi a avut loc, la Consiliul Judeţean Alba, întâlnirea unei delegaţii a Filialei Alba a SGR (prof. Marian Munteanu, prof. Marcel Arăboaei, Ioan Sprinjean, conf. univ. dr. Nicolae Luduşan şi Ioan Ardelean) cu preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, în cadrul căreia reprezentantul Academiei Române pe lângă Institutul Naţional de Geografie, prof. Şerban Dragomirescu, a reliefat importanţa realizării şi editării dicţionarului geografic al judeţului Alba. În cadrul discuţiilor s-a amintit că realizarea acestui tip de lucrare a fost începută cu mulţi ani în urmă, perioadă în care au fost culese şi fişate datele de către profesorii de geografie de atunci, în proporţie de peste 70%, după care realizarea ghidurilor a rămas blocată vreme de peste 30 de ani. Prof. dr. Şerban Dragomirescu s-a referit la forma, structura, conţinutul, dimensiunile şi la modalităţtile de realizare a ghidului geografic pentru judeţul Alba, pentru care a cerut sprijinul Consiliului Judeţean în acest demers, peşedintele Ion Dumitrel oferind asisgurări că CJ Alba va sprijini realizarea unui ghid geografic de calitate, aşa cum a fost realizat şi ghidul turistic, care a fost primit şi apreciat de toţi participanţii la simpozionul de geografie.
Simpozionul a prilejuit prezentarea a 15 comunicări pe diferite probleme importante actuale, între care amenajarea spaţiului geografic şi a teritoriului: prof. univ. dr. Vasile Surd, Facultatea de Geografie Cluj-Napoca, prof. Laura şi Marcel Arăboaei Colegiul Tehnic „Apulum”, respectiv Colegiul Naţional „HCC” Alba Iulia, Nicolae Rusalin Sicoe din Ciuruleasa, lucrări pe tema conservării mediului: geografii Ioana, Octavian şi Marian Muntean din Alba Iulia şi Aiud, dr. Christian Ciubotărescu de la Asociaţia Speologică „Sfinx” Gârda, valorificarea resurselor naturale şi a potenţialului geografic: conf. univ. dr. Nicolae Luduşan de la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Alexandru Simu şi Livia Muresan, din Blaj, Adela Pleşa şi Simona Boncuţiu din Câmpeni, Iuliana Ursaleş din Zlatna, profesori din Bistriţa-Năsăud şi Hunedoara, dezvoltarea durabilă: profesorii Geanina Vancea, Cristina Câmpean, Mioara Bulbucan din Sebeş, educaţie ecologică şi durabilă: prof. Ioan Pletea, din Alba Iulia şi Cristian Suciu, din Sebeş.
De asemenea, a avut loc o aplicaţie practică în zona carstică cea mai importantă şi spectaculoasă a judeţului, pe Valea Ordâncuşii şi a platoului Ocoale – Gheţar, cu vizitarea şi analiza actuala a peşterilor Poarta lui Ionele şi Scărişoara, aplicaţie care a fost dens presărată cu explicaţii şi clarificări de actualitate ale speologului dr. Christian Ciobotărescu. Cu prilejul simpozionului a avut loc întâlnirea cu primarul comunei Gârda, în care au fost punctate aspectele specifice zonei şi s-a arătat faptul că amenajarea drumului şi accesul până la Peştera Scărişoara, la fel şi lucrările de  amenajare pentru vizitarea celor două peşteri reprezintă realizari remarcabile care vor avea un impact important în dezvoltarea zonei respective şi, în mod deosebit, a turismului.

Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Florea Grup din Alba, afaceri de aproximativ 75 milioane euro în 2025: Estimează men­ţinerea cifrei de afaceri şi a mar­jei de profitabilitate şi în 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Florea Grup din Alba, afaceri de aproximativ 75 milioane euro în 2025: Estimează men­ţinerea cifrei de afaceri şi a mar­jei de profitabilitate şi în 2026 Fraţii Marcel şi David Florea din Alba au ajuns la afaceri de aproximativ 75 milioane euro în 2025 cu Florea Grup, un business în construcţii, turism, distribuţie de carburanţi şi […]

Citește mai mult

Actualitate

Babele de martie: ce înseamnă şi cum se alege baba. Legende şi tradiţii româneşti

Ioana Oprean

Publicat

în

Babele de martie: ce înseamnă şi cum se alege baba. Legende şi tradiţii româneşti Începutul primăverii este legat, pentru noi, românii, de o tradiţie autentică, ce se pierde în negura timpului. Tradiţia poporului român asociază zilele cuprinse între 1 şi 9 martie cu babele, simbol al valorilor familiale tradiţionale şi garanţie a vieţii veşnice. În […]

Citește mai mult

Actualitate

Bonurile fiscale ar putea ajunge pe blockchain. Ce își propune statul prin proiectul de aproape 47 de milioane de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bonurile fiscale ar putea ajunge pe blockchain. Ce își propune statul prin proiectul de aproape 47 de milioane de lei Ministerul Finanțelor a anunțat, joi, lansarea proiectului „Dezvoltarea serviciilor privind bonurile fiscale prin tehnologia blockchain (BF-CHAIN)”. Inițiativa presupune înregistrarea fiecărui bon emis de casele de marcat într-un registru electronic securizat, care nu poate fi modificat […]

Citește mai mult