Resurse umane

În aceste zile dezbatem dacă ministrul Muncii Nelu Ioan Botiş îşi va da demisia din funcţia ministerială. În ţara în care corupţia nu mai provoacă nici mirare, nici indignare, ministrul Botiş este protagonistul ultimului scandal de conflict de interese. Sigur că nu există dovezi directe, concrete, ci doar o situaţie pe care ar fi trebuit să o evite. Poate că domnul ministru nu a tras sfori pentru ca un proiect european al unui ONG din Bistriţa la care soţia dumnealui este consultant să fie aprobat în termen de o lună de la depunerea lui la Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane. Poate că soţia dumnealui lucrează de mult timp cu ONG-ul respectiv organizaţie care are tot dreptul să depună spre finanţare din fonduri europene un proiect. Problema este că şefa ONG-ului este şefa de cabinet a ministrului Botiş, AM POS-DRU este un organism în subordinea aceluiaşi ministru, iar sediul ONG-ului câştigător se află într-un imobil al cărui proprietar este domnul Botiş. Cât despre rapiditatea cu care proiectul a fost aprobat, ea dă ameţeli şi ridică sumedenie de întrebări mai ales altor solicitanţi ale căror proiecte stau luni de zile până primesc un verdict.
Păţania ministrului Muncii ne-a reamintit cazul unui alt ministru, Hildegard Puwak, fost ministru al Integrării Europene în guvernul condus de Adrian Năstase al cărui soţ derula şi el un proiect “Pregătirea tinerilor muncitori în domeniul construcţiilor de locuinţe privind dezvoltarea de noi tehnologii pentru execuţia instalaţiilor sanitare şi de încălzire”, tot pe resurse umane. Atunci a fost vorba tot de fonduri de preaderare, dar tot fonduri europene. Soţul doamnei Puwak a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare, cu suspendare pentru că în acel caz se pusese şi problema deturnării de fonduri. Nu este cazul în scandalul care-l are ca protagonist pe ministrul actual al Muncii, unde doar aspectul de compatibilitate şi moralitate interesează. Dar moralitatea este un lucru tot mai rar în societatea noastră şi cred că această lipsă este una dintre cauzele pentru care suntem atât de disfuncţionali în toate domeniile. Ca o chestiune de moralitate să spunem că atunci, doamna Puwak şi-a dat degrabă demisia, nu a aşteptat să vadă ce spune partidul sau vreun organism care să stabilească incompatibilitatea, aşa cum ne spune Botiş care a declarat că-şi dă demisia doar în cazul în care Agenţia Naţională de Integritate va proba conflictul de interese. Despre moralitate nicio vorbuliţă.
Rememorând cazurile în care guvernanţii au profitat de poziţia şi informaţiile lor pentru a obţine finanţări externe să o menţionăm şi pe Melania Mandas Vergu, fost secretar de stat la Ministerul Educaţiei care a câştigat şi ea un proiect de instruire a resurselor umane. De fapt, domeniul resurselor umane este cel în care ţara noastră stă cel mai bine în privinţa absorbţiei fondurilor europene. Pentru că, în fond, de ce anume ai nevoie? De un sediu şi de nişte lectori (formatori). Profitul beneficiarului este în acest caz maxim. Pentru toate celelelalte domenii în care se acordă fonduri europene cerinţele programului şi efortul beneficiarului sunt mult mai mari. Ceea ce nu am reuşit să înţeleg este cum ne putem da seama de eficacitatea cheltuirii banilor pentru instruirea şi reinstruirea resurselor umane. În lipsa unei strategii economice şi a corelării pieţei muncii cu oferta educaţională, nici organismele care derulează proiecte de reinstruire a resurselor umane nu acţionează în cunoştinţă de cauză, ci aşa, lăutăreşte, după ureche, cum li se pare lor că e bine şi mai ales în funcţie de expertiza formatorilor.
Anca DINICĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI