Reprezentanții elevilor, nemulțumiți de calendarul examenului de Bacalaureat 2018. Vor ca proba la alegere să fie organizată vineri
Consiliul Naţional al Elevilor, împreună cu MAKOSZ (Uniunea Liceenilor Maghiari), dezaprobă modificarea făcută de către Ministerul Educației Naționale în Calendarul examenului de bacalaureat național din 2018, stabilind ziua de joi (respectiv 28 iunie 2018 pentru prima sesiune și 23 august 2018 pentru a doua sesiune a examenului de bacalaureat) ca zi pentru desfășurarea probei la alegere, în detrimentul zilei de vineri.
”Considerăm această modificare a calendarului ca fiind nefavorabilă în desfășurarea examenului de bacalaureat și nu observăm niciun argument prezentat pentru care s-a luat această hotărâre. Ministerul Educației Naționale nu a justificat motivul pentru care ar avea loc probele scrise obligatorii în zile consecutive. Mai mult, compențele au fost mutate în luna februarie cu scopul de a descongestiona perioada probelor scrise din luna iulie, iar proba scrisă având loc în ziua de joi, nu poate asigura atingerea obiectivului propus
Totodată, timp de 14 sesiuni ale bacalaureatului probele scrise nu au fost consecutive, iar acest fapt permitea elevului o zi în care se putea pregăti pentru următoarea materie. Este un fapt greu de contestat că proba obligatorie din cadrul examenului de Bacalaureat este considerată cea mai dificilă, iar din această pricină considerăm că este absolut vital ca toți elevii din România să aibă o zi liberă înaintea acesteia. În circumstanțele actuale, elevii minoritari (cei care urmează cursurile într-o altă limbă decât cea română) nu beneficiază de acest privilegiu, ceea ce îngreunează pregătirea pentru proba obligatorie a profilului, în certul detriment al rezultatelor.
Uniunea Liceenilor Maghiari din România consideră că această situație contribuie la o considerabilă inechitate în ceea ce privește șansele de succes ale elevilor de diferite etnii, și trebuie adresată numaidecât. Din considerentele de mai sus, solicităm ca proba de limba maternă să aibă loc în ziua de joi, permițând astfel ca toți elevii din țară, indiferent de limbă maternă să profite de o zi liberă marți, înaintea probei obligatorii de profil”, se arată într-un comunicat trimis, luni, de Consiliul Național al Elevilor
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor – ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit și a murit pe cruce, vine cu interdicții creștine sau cu diferite obiceiuri ce diferă de la regiune la regiune. Multe persoane respectă aceste obiceiuri cu speranța că […]
Legea salarizării unice | Ministrul Investițiilor: Sunt inechităţi care sunt acum mai mari decât erau în 2017
Ministrul Investițiilor: Sunt inechităţi care sunt acum mai mari decât erau în 2017 Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat joi, 9 aprilie 2026, că succesul noii legi a salarizării unice depinde de elaborarea unui proiect „bun și realist”, arătând că forma adoptată în 2017 nu a respectat aceste criterii. El a adăugat […]
AUR pe primul loc, USR a depășit PNL și este la egalitate cu PSD în preferințele alegătorilor
AUR pe primul loc, USR a depășit PNL și este la egalitate cu PSD în preferințele alegătorilor AUR se situează pe primul loc în intenția de vot a românilor, cu 36%, în timp ce liderul formațiunii, George Simion, ocupă prima poziție în clasamentul încrederii în politicieni, potrivit unui sondaj realizat de Sociopol în perioada 26 […]