Reportaj la înălţime: Transfăgărăşanul – „Drumul de creastă al Armatei Române” a împlinit 40 de ani!

La iniţiativa preşedintelui ANCMRR „Gemina” (Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere) din judeţul Alba, g-ral (rez) Ioan Belci, cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la deschiderea oficială a Transfăgărăşanului (septembrie 1974) s-a desfăşurat o manifestare dedicată acestui „Drum de creastă al Armatei Române”, fără îndoială cea mai spectaculoasă şosea din România.

La manifestare au participat un mare număr de veterani, cadre militare care au lucrat acolo, în creierii munţilor, la edificarea Transfăgărăşanului, artera ce uneşte regiunea istorică a Munteniei de Transilvania, gândită iniţial ca drum de importanţă strategică şi care, iată, a devenit astăzi una dintre marile atracţii turistice din ţara noastră. La eveniment a fost prezentă o însemnată delegaţie din judeţul Alba, militari (astăzi în rezervă) din cadrul Regimentului de Geniu nr. 52, din Alba Iulia: g-ral de brigadă Ioan Belci, col. Nicolae Coman, col. Dumitru Doran, col. Teodor Ivan, col. Ioan Jelea, col. Constantin Avădanei, col. Vasile Miron, col. Ovidiu Neamţu, col. Ştefan Rus, col. Iancu Neagu, col. Romulus Cristea, col. Gavrilă Florian, plt.adj. Dezideriu Vinţe şi plt. adj. Vasile Bratu.

Cei de mai sus, ca şi în urmă cu 40 de ani, au pornit din Alba Iulia pentru a se întâlni cu omologii lor din Regimentul de Geniu nr. 1 de la Râmnicu Vâlcea, la cea mai înaltă cotă a Transfăgărăşanului, la Bâlea Lac (2.043 de metri). Acolo a fost practicat cel mai lung tunel din România (884 de metri), o străpungere a muntelui care a pornit din ambele sensuri şi care, în momentul finalizării lucrării şi a întâlnirii echipelor din Sud cu cele din Nord, a înregistrat o deviere de numai… 50 de centimetri! Această abatere de 50 de centimetri pe un parcurs prin pântecul muntelui de aproape un kilometru este incredibilă, dar grăitoare cu privire la precizia cu care s-a lucrat la vremea aceea şi la nivelul de pregătire al proiectanţilor şi al constructorilor, militari şi civili deopotrivă.

*Transfăgărăşanul, după cum afirmă specialiştii, este mai bun decât Transalpina

De la Bascov (Argeş) până la Cârţişoara (Sibiu) sunt 152 de km. Acesta este teoretic Transfăgărăşanul. Practic, porţiunea montană a drumului începe din comuna Arefu (Argeş). Până la Cârţişoara, dincolo de Carpaţi, sunt 91 de km. Acesta este Transfăgărăşanul real. Drumul este sinuos, cu multe curbe şi urcuşuri accentuate. Limita de viteză este, din aceste motive, de numai 40 km/oră. Altitudinea maximă a drumului, la tunelul de la Bâlea, este, după cum spuneam, de 2.042 de metri.

Doar Transalpina ajunge la înălţimi mai mari (2.145 de metri). Dar trebuie să menţionăm faptul că specialiştii genişti cu care am discutat cu prilejul acestei manifestări sunt de acord, cu toţii, că Transfăgărăşanul este mai bun decât Transalpina, fiind practicabil cu toate tipurile de autovehicule, tocmai pentru că el a fost proiectat spre a fi străbătut de vehicule grele, militare, în timp ce Transaplina nu suportă nici autocarele cu gabarit mare.

Pe Transfăgărăşan se află tunelul Bâlea, cel mai lung tunel din România, cu lungimea de 884 de metri. De-a lungul drumului au fost construite nu mai puţin de 833 de podeţe şi 27 de viaducte. Construirea acestei şosele a cerut mari sacrificii. Oficial, regimul comunist a admis că 40 de oameni au murit în timpul lucrărilor. Neoficial, se pare că victimele ar fi mult mai numeroase. Cea mai mare cifră vehiculată în acest sens este de aproximativ 300 de morţi. Cifrele acestea, însă, nu au putut fi verificate niciodată.

Col. Nicolae Coman, care a avut unul dintre cele mai grele sectoare, afirmă azi că cea mai mare staisfacţie a sa a fost faptul că nu a pierdut niciun militar acolo, unde s-a luptat el cu muntele, iar lui i se datorează străpungerea muntelui la locul numit Poarta Întâlnirii (o întâlnire istorică între col. Coman şi lt. Mamolea) ambii conducând echipe pe versantul de Nord. „Eram la numai 200 de metri unii de ceilalţi, îşi aminteşte col. Coman, dar eram nevoiţi să comunicăm prin staţii, să ne avertizăm reciproc când puşcăm…” De fapt erau anumite ore la care se făceau puşcăturile.

Col. Florian, de asemenea, îşi aminteşte că la începutul lucrărilor, când el a ajuns la Cârţişoara (la „Glăjărie”) cu soldaţii şi a văzut muntele cu piscurile de care trebuie să se anine şoseaua, a crezut că pe acolo nu se va putea face niciodată drum, iar pe soldaţi i-a transportat până la Bâlea Cascadă (la celebra „Urlătoare”) după căderea întunericului, pentru ca aceştia să nu se sperie şi să nu se descurajeze…

*O capodoperă de inginerie, realizată în numai 4 ani!

Porţiunea dintre km 104 şi km 141 nu este deszăpezită iarna. Transfăgărăşanul (sau drumul naţional DN 7C, cum figurează în nomenclatoarele de specialitate) este, fără îndoială, una dintre cele mai remarcabile opere de inginerie realizate vreodată în Europa. Ne place sau nu să recunoaştem, ideea construirii acestui drum spectaculos a aparţinut fostului dictator comunist Nicolae Ceauşescu.

Proiectul Transfăgărăşanului a început în 1971 şi trebuia finalizat în doar patru ani, potrivit documentelor Comitetului Central al Partidului Comunist. Se pare că Nicolae Ceauşescu a avut în minte şi chestiuni de apărare naţională atunci când a dat ordinul de începere a lucrărilor, dată fiind recenta invadare a Cehoslovaciei, în 1968, de către URSS şi ţările comuniste obediente. România a fost singura ţară membră a Pactului de la Varşovia care a refuzat să participe cu trupe la invazie.

Iniţial, fostul Institut Naţional al Lemnului a dat atunci ordinul de începere a lucrărilor pentru un drum forestier. Peste 3.000 de militari (în special militari în termen şi subofiţeri, din cadrul Regimentelor de Geniu nr. 1 Râmnicu-Vâlcea şi nr. 52 Alba Iulia) au muncit neîntrerupt, indiferent de vremea de afară. Pentru mutarea stâncilor au fost folosite peste 6.000 de tone de dinamită şi alţi explozibili. Un tip de explozibil, de pildă, era azotatul tehnic, amestecat cu motorină, la care se adăuga puţin trotil şi fitilul, pentru economie. Autobasculantele care au cărat zi-lumină pietrişul şi pietrele de pe şantier au parcurs, în total, vreo 18 milioane de kilometri.

Militarii şi constructorii au muncit cu abnegaţie şi chiar cu eroism, reuşind să finalizeze Transfăgărăşanul în anul în care îl ceruse Partidul Comunist, în speţă Nicolae Ceauşescu. Inaugurarea oficială a drumului a avut loc în data de 20 septembrie 1974. S-au realizat, în medie, cam 25 de km din Transfăgărăşan în fiecare an. Cam tot atâta câţi kilometri de autostrăzi se construiesc azi, în România, la mai bine de patru decenii distanţă.

Pentru a vă face o idee cu privire la dificultăţile întâmpinate trebuie să ştiţi că până şi acum, la data când a avut loc ceremonia de la Bâlea Lac, dedicată împlinirii a 40 de ani de la inaugurarea DN 7C, deşi în vale era soare şi cald, la cota 2.043 erau… 2 grade! Iar ceaţa plutea ca un duh rău peste creste, ba ascunzând soarele şi limitând vizibilitatea până la câţiva metri, ba ridicându-se şi lăsând să se vadă peisajul absolut uluitor. Oricum, cei ce nu au avut prudenţa de a lua haine groase au îngheţat, literalmente, de frig.

De la inaugurare şi până acum, pe Transfăgărăşan se circulă an de an, între lunile iunie şi octombrie. În sezonul rece, drumul nu este practicabil, din cauza zăpezii. La inaugurare, drumul nu era asfaltat decât pe anumite porţiuni. Asfaltarea integrală a drumului s-a încheiat abia în anul 1980. Mai nou, autorităţile iau în calcul deszăpezirea lui, pe toată lungimea, şi pe durata iernii, astfel încât să fie deschis non-stop circulaţiei. Omul de afaceri Gheorghe Badea propusese, la un moment dat, construirea unor copertine, menite să oprească zăpada să troienească şoseaua. Astfel, Transfăgărăşanul ar putea să fie deschis tot timpul anului, fără investiţii prea mari.

Se pare, însă, că vom mai avea destul de aşteptat până ca asta să se întâmple. Păcat… ar fi un omagiu pe care memoria fiecăruia dintre cei care au trudit (unii, până la ultima suflare) la construirea acestui drum cu care ne mândrim şi azi l-ar merita cu prisosinţă.

Închei aici, cu îndemnul de a vizita şi dumneavoastră Transfăgărăşanul. Mai aveţi mai puțin de o lună la dispoziţie, căci din octombrie acolo se instalează zăpezile.

Menţionez doar faptul că la întâlnirea dintre Nord şi Sud la Bâlea Lac a participat şi Sorin Bumb, administratorul public al judeţului Alba, Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, col. Ing. (rez) Constantin Chiricuţ, preşedintele ANCMRR Vâlcea (care a făcut toată campania de 4 ani a muncii la Transfăgărăşan), col. Gheorghe Soare, comandantul singurei brigăzi de geniu pe care o mai avem azi (Brigada 10 Geniu Brăila) precum şi col(rez) Ioan Bratu care, cu această ocazie, a lansat volumul „Transfăgărăşanul, aşa cum a fost” şi care a propus amplasarea a două obeliscuri pe cei doi versanţi ai muntelui, unul în Nord şi unul în Sud, precum şi un monument la Bâlea Lac, unde s-a făcut joncţiunea.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI