Rămâi conectat

Sport

Reînviaţi istoria şi aduceţi din nou bucuria la poalele Drăganei!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Cugirul fierbe, atmosferă incendiară, agitaţie pe străzile oraşului, lumea discută despre ultimul meci, face calcule, lansează ipoteze; nu este săptămâna dinaintea unui Real – Barca dar cu siguranţă este săptămâna cea mai importantă pentru toţi cugirenii. Un club cu o tradiţie uriaşă în spate, un club cu performanţe internaţionale actuale luptă să aducă din nou Cugirul şi fotbalul cugirean acolo unde îi este locul: pe prima treaptă a podiumului. Duminică, de la ora 11.30 la Ighiu se va juca „finala campionatului” un meci care va decide câştigătoarea seriei şi implicit campioana. Performanţa Ighiu – CSO Cugir, un duel cu medaliile pe masă, un meci în care cugirenii au o singură variantă: VICTORIA.
„Este un meci special pentru noi şi cu toţii sperăm la o victorie. S-a muncit mult să ajungem aici iar băieţii sunt pregătiţi să dea totul pe teren pentru a aduce victoria. Suntem conştienţi de importanţa acestui joc şi sperăm să fie un spectacol fotbalistic pe cinste cu care judeţul nostru să se mândrească, se vor înfrunta cele mai bune echipe din campionat şi sperăm ca şi brigada de arbitri să se ridice la nivelul acestei «finale». Avem încredere că vom fi lăsaţi să jucăm şi că rezultatul final va fi stabilit doar de actorii principali, jucătorii care vor intra pe teren”, a declarat preşedintele echipei Adrian Mihai.
„Suntem în faţa unui moment foarte important atât pentru oraşul nostru, pentru cugireni cât şi pentru echipă. Suntem gata să dăm totul pentru victorie şi pentru a veni acasă cu trofeul de campioni. Cugirenii şi Cugirul merită acest trofeu. Băieţii sunt pregătiţi, concentraţi 100% pentru această finală şi nici nu concep alt rezultat în afara victoriei. Avem un lot valoros, un antrenor şi un om extraordinar în persoana lui Cătălin Paşcanu, o conducere care a încercat să asigure toate condiţiile pentru ca echipa să fie una profesionistă din toate punctele de vedere şi cu toţii mergem plini de încredere la Ighiu. Nu vreau să discut problema arbitrajului sunt sigur că va fi un arbitraj echidistant, corect iar cea mai bună echipă va învinge (am încredere că vom fi noi). Încrederea mea, încrederea noastră este în Dumnezeu şi cu ajutorul Lui sunt sigur că vom ieşi învingători. Suntem gata să rescriem istoria!”, a afirmat managerul sportiv Bogdan Petric.
Clubul organizează deplasarea pentru cei care vor să susţină echipa la «finala campionatului», iată şi mesajul jucătorilor pentru toţi cugirenii: „duminică mergem împreună şi ducem Cugirul acolo unde îi este locul, pe prima treaptă a podiumului!!! Am luptat şi luptăm pentru voi, pentru cugireni, pentru Cugir şi vă aşteptăm în număr cât mai mare duminică. Nu sta nepăsător, vino lângă echipă, împreună suntem mai puternici. Doar împreună putem fi campioni!!! Batem şi promovăm! Doamne ajută!!!” Înscrierile se fac în fiecare zi, până vineri seara la stadionul vechi (arena CSO) sau pe pagina de facebook a echipei.
(Comunicat CSO Cugir)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Dragoș Militaru, noul antrenor al CSM Unirea Alba Iulia: „Simt o mare responsabilitate, această echipă trebuie să fie cel puțin în Liga 2″

Dan HENEGAR

Publicat

în

Dragoș Militaru, noul antrenor principal al CSM Unirea Alba Iulia: „Simt o mare responsabilitate, această echipă trebuie să fie cel puțin în Liga 2″ Dragoș Militaru, noul antrenor principal al divizionarei terțe CSM Unirea Alba Iulia, după renunțarea la Alexandru Pelici, și-a expus obiectivele la preluarea formației din Cetatea Marii Uniri. Citește și: Antrenorul Dragoș […]

Citește mai mult

Sport

Antrenorul Dragoș Militaru, prezentat oficial la CSM Unirea Alba Iulia | Obiectiv, promovarea în Liga 2, contract – până în vara anului 2027

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Dragoș Militaru a fost prezentat oficial la CSM Unirea Alba Iulia, formație care iernează pe prima poziție a Seriei 7 din Liga 3. Noul principal al „alb-negrilor” l-a înlocuit pe Alexandru Pelici pe banca tehnică, acesta despărțindu-se zilele trecute de formația din Cetatea Marii Uniri, oficial, pe „cale amiabilă”, în realitate fiind vorba despre […]

Citește mai mult

Sport

Semifinalele Cupei Județene: ACS Crăciunel – Mureșul Gâmbaș, Viitorul Răhău – Voința Beldiu

Dan HENEGAR

Publicat

în

Semifinalele Cupei Județene: ACS Crăciunel – Mureșul Gâmbaș, Viitorul Răhău – Voința Beldiu, meciuri programate în iunie 2026 Semifinalele Cupei Județene, competiție nouă organizată de Asociația Județeană de Fotbal Alba, sunt ACS Crăciunel – Mureșul Gâmbaș, Viitorul Răhău – Voința Beldiu, tragerea la sorți având loc la sediul Asociației Județene de Fotbal Alba Citește și: S-au […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea