Ştirea zilei

REGULI noi pentru creșterea porcilor: Ce trebuie să facă gospodarii și ce le este total interzis

Ioana Oprean

Publicat

în

Deşi ANSVSA susţine că „nu limitează creşterea porcinelor în gospodăriile populaţiei”, noile reguli pentru creşterea porcilor elaborate de Autoritatea Sanitar Veterinară vor îngreuna foarte mult activitatea gospodarilor.

ANSVSA a publicat în dezbatere publică un ordin în care se precizează că în micile gospodării unde porcii sunt crescuţi numai pentru îngrăşare şi sacrificare pentru consum familial nu se mai permite activitatea de reproducţie și mişcarea porcinelor vii indiferent de destinaţie.

Potrivit unui comunicat al autorităţii, proiectul de ordin a fost elaborat în urma consultărilor cu crescătorii, asociaţiile de fermieri şi asociaţiile procesatorilor de carne în scopul stabilirii anumitor reguli generale de biosecuritate.

„Propunerile au rolul de a identifica soluţiile optime care să permită crescătorilor de porci, atât din gospodăria populaţiei (sistemul de creştere nonprofesional), cât şi din fermele comerciale să continue creşterea suinelor şi să diminueze la minimum pagubele economice cauzate de răspândirea virusului pestei porcine africane pe teritoriul României. Până în acest moment, despăgubirile plătite propietarilor de animale afectate din România se ridică la peste 100 de milioane de euro.

Regulile minime de biosecuritate pentru cei care cresc porci în gospodării pentru consumul personal şi al familiei (exploataţiile neprofesionale) îi obligă:

-Să înregistreze porcii într-o Bază Naţională de Date;
-să anunţe veterinarul asupra stării de sănătate a porcilor;
-să-şi crească orcii în adăposturi împrejmuite continuu, fără posibilitatea de a intra în contact cu alte animale;
-să nu îi hrănească cu resturi alimentare care conţin subproduse de origine animală, dar nici cu nutreţuri vegetale recoltate de mai puţin de 30 de zile;
-să folosească aşternut vegetal recoltat de cel mult 90 de zile;
-să nu îi reproducă în gospodărie;
-să cumpere porci doar din fermele mari autorizate;
-să se spele pe mâini şi să îşi schimbe încălţămintea şi îmbrăcămintea ori de câte ori intră sau ies din adăpostul porcilor;
-cei care au fost la vânătoare să nu intre în adăpostul porcilor cel puţin 48 de ore;
-cei ce lucrează în crescătoriile de porci să nu crească porci în gospodăria proprie şi să nu aducă la serviciu produse alimentare bazate pe carne de porc.

Reguli pentru crescătoriile mari de porci

-să înregistreze în Baza Naţională de Date (parte a Sistemului Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor) atât date despre animalele crescute, cât şi mişcările sau evenimentele care le vizează.
-să elaboreze un plan de biosecuritate, pentru evitarea pătrunderii agenţilor patogeni în crescătorie, cât şi evitarea răspândirii acestora către alte crescătorii. Biosecuritatea reprezintă, de fapt, adoptarea unor măsuri prin care se urmăreşte reducerea riscului de apariţie, dezvoltare sau răspândire a unor boli în cadrul unor populaţii de animale.
-să îşi doteze crescătoriile cu vestiar;
-sala de mese pentru personal să fie amplasată astfel încât să asigure transferul alimentelor din zona murdară în zona curată;
-accesul auto să se facă doar prin zona de decontaminare/dezinfecţie auto clar marcată, localizată la limita dintre zona curată şi cea murdară.
-să instaleze sisteme de protecţie pentru a preveni pătrunderea păsărilor în interiorul adăposturilor de porcine

Aceste reguli nu se aplică deocamdată, pentru intrarea în vigoare fiind necesară publicarea în Monitorul Oficial.

Sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL

Ioana Oprean

Publicat

în

Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL Primăria Blaj a pus, joi, 19 martie 2026 în consultare publică un proiect de hotărâre privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Blaj și aprobarea Regulamentului pentru emiterea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE | Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților

Ioana Oprean

Publicat

în

Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților Un accident grav a avut loc joi seara, în jurul orei 19.00, la Rimetea. Un motociclist ar fi în stop cardiorespirator după ce a căzut în zona Grota Studenților. Secția de pompieri Aiud intervine în cooperare cu SALVAMONT […]

Citește mai mult