Reformarea parcurilor industriale din România, pusă la cale ieri, la Cugir
La întâlnirea reprezentanţilor parcurilor industriale din România de ieri, 20 iunie, de la Cugir, s-a căzut de acord asupra unui proiect de rezoluţie acceptat de către toţi membrii comitetului director al Asociaţiei Parcurilor Industriale (APITSIAR) prin care se încearcă o reformare şi o eficientizare a acestor mari structuri cu potenţial economic, de afaceri. Conform dr. ing. Emil Muntean, directorul PI Cugir şi preşedintele APITSIAR, este absolută nevoie de o reformă în acest domeniu, astfel că toţi cei prezenţi la dezbatere s-au pus de acord asupra a trei puncte majore de intervenţie: 1.Completarea legii 490 a parcurilor industriale privind funcţionarea şi dezvoltarea parcurilor industriale din România ca structuri de afaceri, 2. Formularea unui program pentru 2014-2020 adresat incubatoarelor de afaceri, parcurilor industriale şi clusterelor privind accesarea de fonduri europene (în prezent parcurile industriale sunt catalogate drept intreprinderi mari şi sunt obligate să contribuie cu 50% din totalul creditului european accesat), 3. Reorganizarea unei structuri în MAI sau MEC care să monitorizeze activitatea parcurilor industriale (în prezent existând doar un serviciu în MAI care are această atribuţie).
Rezoluţia, în forma sa finală, legalizată, va fi semnată în maxim o săptămână de toţi membrii comitetului director al Asociaţiei Parcurilor Industriale din România, spune Emil Muntean. Textul reformator va avea parte de un lobby susţinut fiind prezentat Asociaţiei Oraşelor din România (AOR) de către vicepreşedintele AOR, primarul Cugirului Adrian Teban, va fi promovată direct de Emil Muntean (preşedintele APITSIAR) la serviciul de profil din cadrul MAI şi Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), pe baza unui protocol de susţinere deja existent.
Prezent la dezbatere, administratorul special al fabricilor din Cugir, Mihai Nicuşor, a adus în discuţie şi posibilitatea extinderii parcurilor industriale din ţară prin preluarea activelor nefuncţionale ale fostelor fabrici de armament.
Subprefectul Cornel Murg prezent ieri la discuţii, a spus că: „Prin intermediul parcurilor industriale, oraşul Cugir se va dezvolta şi vor creşte performanţele economice ale zonei. Parcul industrial reprezintă o infrastructură modernă de sprijinire a afacerilor, iar aici, la Cugir, avem forţă de muncă pregătită în diverse domenii de activitate, forţă de muncă ce poate fi valorificată prin înfiinţarea unui nou parc industrial”, a spus Cornel Murg. (N.I.T., A.D.T..)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Florea Grup din Alba, afaceri de aproximativ 75 milioane euro în 2025: Estimează menţinerea cifrei de afaceri şi a marjei de profitabilitate şi în 2026
Florea Grup din Alba, afaceri de aproximativ 75 milioane euro în 2025: Estimează menţinerea cifrei de afaceri şi a marjei de profitabilitate şi în 2026 Fraţii Marcel şi David Florea din Alba au ajuns la afaceri de aproximativ 75 milioane euro în 2025 cu Florea Grup, un business în construcţii, turism, distribuţie de carburanţi şi […]
Babele de martie: ce înseamnă şi cum se alege baba. Legende şi tradiţii româneşti Începutul primăverii este legat, pentru noi, românii, de o tradiţie autentică, ce se pierde în negura timpului. Tradiţia poporului român asociază zilele cuprinse între 1 şi 9 martie cu babele, simbol al valorilor familiale tradiţionale şi garanţie a vieţii veşnice. În […]
Bonurile fiscale ar putea ajunge pe blockchain. Ce își propune statul prin proiectul de aproape 47 de milioane de lei
Bonurile fiscale ar putea ajunge pe blockchain. Ce își propune statul prin proiectul de aproape 47 de milioane de lei Ministerul Finanțelor a anunțat, joi, lansarea proiectului „Dezvoltarea serviciilor privind bonurile fiscale prin tehnologia blockchain (BF-CHAIN)”. Inițiativa presupune înregistrarea fiecărui bon emis de casele de marcat într-un registru electronic securizat, care nu poate fi modificat […]