Reflecţiile unui puşcăriaş din Aiud la adresa unor judecători

Când se întâmplă să se comită o infracţiune, toată lumea este revoltată şi se doreşte pe bună dreptate repararea pagubei şi pedepsirea infractorului însă rămâne întrebarea: Cum să-l pedepsim şi pentru cât timp?, întrebare ce declanşează un lanţ întreg de fapte cu o strânsă interdependenţă de cauză şi efect între ele, pe mai multe planuri. Şi voi prezenta unele dintre ele, după cum urmează:
Într-o situaţie ipotetică să spunem, că cineva fură o bicicletă, a mai furat şi altă dată nişte găini pentru care a făcut puşcărie aşa că acum obligatoriu, conform legii, va primi obligatoriu o condamnare cu puşcărie aşa că revine obsesiv întrebarea: Ce pedeapsă să-i dăm şi cum să facem să nu mai comită infracţiuni?
Azi, în România, pentru cel mai mic furt primeşti 3 ani de puşcărie, aşa că dacă facem un calcul la o pedeapsă de 4 ani din care obligatoriu trebuie să execuţi 3 ani la zi cu zi până când poţi spera într-o liberare condiţionată, rezultă că statul trebuie să-l întreţină pe hoţ 36 de luni cu o cheltuială lunară de 2400 de lei noi, ceea ce dă aproximativ 87.000 de lei, bani daţi de la bugetul de stat, însă la buget banii nu vin din vreo donaţie străină ci vin din taxe şi impozite colectate de la cetăţeni, aşa că dumneata, cel căruia i s-a furat o bicicletă de 1000 de lei trebuie să mai plăteşti prin taxe întreţinerea hoţului cu încă 87.000 de lei, cheltuieli directe, produse de Administraţia Naţională a Penitenciarelor fără să adăugăm cheltuielile produse de cercetarea şi judecarea cauzei de Poliţie, Parchet şi Judecătorii unde domnii au salarii, sporuri şi alte avantaje foarte masive. Dacă stai şi te gândeşti, pentru o bicicletă tu, plătitorule de taxe, dai bani pentru o casă şi mai şi zici că ai făcut o bună afacere.
Acum vă rog să nu-l învinuiţi pe hoţul de biciclete crezând că acesta huzureşte în puşcărie că nu este adevărat, puşcăria rămâne încă un loc de suferinţă şi privaţiuni iar banii cheltuiţi merg în special în salarii, sporuri şi condiţii din ce în ce mai bune pentru personal şi ceilalţi angajaţi ai Ministerului Justiţiei şi prea puţin ca şi cheltuială directă cu deţinutul, aşa că este pertinentă întrebarea. Este o bună afacere pentru această castă formată din angajaţii Ministerului Justiţiei şi Ministerului de Interne infracţionalitatea?
Este uşor să condamnăm ceva sau pe cineva când nu avem nimic de pierdut însă după cum vedeţi toţi avem de pierdut când judecătorii se joacă de-a Dumnezeii pe banii şi sudoarea unui popor întreg. Este uşor să condamni la ani grei de puşcărie pe cei care fură: de foame, din lipsa unei calificări profesionale, datorate mediului social în care trăiesc sau altor cauze care în mare parte sunt provocate de sistem şi implicit destinaţi de societate mediului infracţional şi carceral însă este greu de condamnat iar când se condamnă se dau pedepse extrem de uşoare cei care au funcţii publice şi demnităţi care prin actele lor au produs pagube cât toţi deţinuţii din România la un loc.
Este greu de condamnat un procuror sau un judecător care prin acţiunea lui exagerată a produs drame colaterale grave, copii abandonaţi, familii distruse, sinucideri sau chiar infracţiuni, este greu de condamnat un funcţionar public care dintr-o semnătură prejudiciază statul cu sute de milioane de lei pe cei care îi plătesc proştii prin taxe şi impozite tot mai grele, este greu să condamni pe cei care cer procente mari la implementarea de proiecte pe bani europeni, este greu de condamnat pe cei care fac afaceri cu statul împărţind banii furaţi din contracte şi prin contracte cu funcţionarii publici.
Nu se impută nimănui sinucigaşii care mor datorită faptului că nu se mai suportă condiţiile de trai nici dramele copiilor abandonaţi şi nici a celor care din nevoie cresc fără părinţi deoarece aceştia sunt obligaţi să muncească în străinătate şi asta pentru că la noi prea mulţi fură şi huzuresc pe banii statului adică pe banii colectaţi din taxe şi impozite şi nimeni nu-i pedepseşte. Oare de ce în România abuzul în seviciu, neglijenţa, traficul de influenţă, infracţiuni care pot şi după cum arată realitatea din România produc mai multă pagubă şi mai multe daune decât toţi puşcăriaşii la un loc au pedepse atât de blânde şi sunt la puşcărie atât de puţin condamnaţi?
Puteţi, domnilor judecători, să explicaţi decent această anomalie şi a faptului că v-aţi complăcut în ultimii 22 de ani într-o cârdăşie generală şi generalizată datorită unui dispreţ adânc arătat în acest mod faţă de poporul român care vă plăteşte şi vă respectă într-un mod pe care nu-l meritaţi.
Revenind la hoţul de biciclete care a intrat în puşcărie, după cum arată şi infracţiunea este un infractor care nu are o înaltă pregătire profesională adică este un om simplu din popor aşa că ne întrebăm în mod normal, natural, ce face când iese din puşcărie pentru că bicicleta nu a furat-o deoarece îl dădeau banii afară din casă. Din ce va trăi? Unde va munci?
Dragi cititori, astăzi tehnologia se schimbă cu o viteză extraordinară. Dacă acum 20 de ani se schimba o dată la 5 ani, azi se schimbă o dată la mai puţin de 2 ani şi peste 10 ani probabil se va schimba o dată la 6 luni fapt de care juriştii noştri ar trebui să ţină cont în mod obligatoriu deoarece deţinutul eliberat din puşcărie trebuie să se reintegreze în societate, aşa că întrebarea firească – unde va lucra şi în ce domeniu – mi se pare logică şi de bun simţ dar acest lucru mă întreb eu nu şi judecătorii, ori poate aceştia nu au interesul cu reintegrarea în societate a deţinutului, poate doresc să devină un infractor recidivist.
Această idee îmi vine nu pentru prima dată pentru că văd des emisiuni televizate cu miliţieni şi procurori musculoşi care destructurează reţele, arestează clanuri mafiote şi îmi vine să râd dacă nu mi-ar veni întâi să plâng când stau sau aflu că respectivii periculoşi sunt un grup de zdrenţăroşi muritori de foame care de nevoie au încălcat legea şi nicidecum acei fioroşi infractori prezentaţi de televiziune şi presă. Imi vine să plâng deoarece îmi dau seama că tot circul prezentat prin mass-media nu este altceva decât terorism mediatic şi asta pentru a teroriza cetăţeanul obişnuit nu infractorul care nu se sperie de acest circ şi asta ca să stea docil şi ascultător şi să le plătească avantajele sociale exorbitante în raport cu serviciul social real prestat de aparatul represiv şi de justiţie şi acesta este îndreptat împotriva cui? A cetăţeanului obişnuit.
Dragi cititori, hoţul de bicicletă la puşcărie nu este întrebat de nevoile lui sau ale familiei sale, nu este educat în mod corespunzător iar la liberare nu mai interesează pe nimeni, aşa că după ce stă 3 ani la puşcărie, timp în care societatea nu stă pe loc ci evoluează însăşi familia lui va suferi evoluţii şi modificări normale în acest timp întreb şi eu: Ce va face el? Această întrebare o pun pentru cei care au o pedeapsă de 3 ani de executat însă întreb altceva: Ce va face societatea cu cei care stau 5 ani, 10 ani, 15 ani sau 20 de ani în puşcărie, cum îi mai reintegrează, ce şansă de reintegrare socială mai au acei deţinuţi, cum pot să ajungă societatea din urmă, nu au fost predestinaţi de domnul judecător pentru a îngroşa rândul puşcăriaşilor recidivişti ca să aibă permanent clientelă să nu şomeze nici el şi nici alţii din structură? Cât este economic limita de suportabilitate a sistemului românesc de justiţie? Cât poţi rupe din buget pentru a plăti huzurul şi lipsa de moralitate şi respect a acestei caste pentru poporul român care îi plăteşte şi îi întreţine?
Stimaţi cetăţeni, este timpul ca justiţia să-şi reevalueze filozofia penală reevaluând cât trebuie să stea în puşcărie pe tip de infracţiune o persoană cu cost de întreţinere şi cu capacitate de reintegrare socială pentru că dacă vom arunca cât mai mulţi oameni la puşcărie pe cât mai mulţi ani nu rezolvăm situaţia. Domnia terorii nu a dat rezultate niciodată şi nicăieri în istoria omenirii aşa că nici de această dată nu va da rezultat.
Dragi cititori, să nu vă surprindă faptul că vorbesc de domnia terorii pentru că acest lucru este un fapt însă ne-am obişnuit cu el atât de mult că nu îl mai luăm în seamă, este ca un medicament amar care după ce-l iei o perioadă mai lungă nu ţi se mai pare amar, ba uneori ţi se pare chiar dulce.
Să vă arăt acum de ce vorbesc despre domnia terorii.
Primo: În România nu ai dreptul la legitimă apărare în mod real, teoretic există dar există atâţi de, dacă încât face inoperabil principiul. În fapt este simplu enunţul. Pentru apărarea vieţii, a integrităţii corporale ca şi a bunurilor mele şi ale familiei am dreptul să utilizez orice mijloace consider eu pentru protecţie şi atâta timp cât este necesar pentru înlăturarea definitivă a pericolului.
Aşa-i că este clar şi simplu acest lucru, dragi cititori, să convină funcţionarului public, procurorului, judecătorului sau chiar poliţistului, poliţistul săracul fiind cel mai puţin corupt şi cel mai oprimat din sistem dar şi cel aruncat în linia întâi de „gulerele albe din spate”.
Secundo: În România funcţionarul public are maximă protecţie – dacă ucizi un funcţionar public poţi fi condamnat pe viaţă doar pentru că este funcţionar public indiferent ce abuzuri a săvârşit restul cetăţenilor nebeneficiind de asemenea protecţie. Ciudat, nu?
Infracţiunile de abuz în serviciu practic sunt neluate în seamă ca şi neglijenţa criminală a funcţionarului, traficul de influenţă sau alte infracţiuni specifice funcţionarului public. Într-un cuvânt, sintetizând toate prevederile din Codul penal referitor la dreptul cetăţeanului şi la cel al funcţionarului public, constatăm că:
Noi, cetăţenii de rând, nu avem dreptul să ne protejăm nici pe noi, nici bunurile noastre însă funcţionarul public are dreptul să facă nepedepsit tot ce-şi doreşte cu bunurile noastre ca şi cu familiile noastre şi implicit şi cu vieţile noastre. Noi suntem vite de povară care trebuie să muncim ca să întreţinem nişte javre imorale şi tupeiste în huzur şi bunăstare şi pentru aceasta suntem terorizaţi cu pedepse extraordinar de mari şi suntem terorizaţi cu circuri mediatice musculoase departe de adevăr şi trecute cu vederea, măgăriile mari făcute de procurori şi judecători.
Dragi cititori, vă rog să reflectaţi la cele spuse de mine şi trageţi singuri concluziile.

Cu stimă şi respect pentru poporul român,
Aurel OLTEAN

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI