Ştirea zilei

Referendumul judeţean pentru regionalizare nu este pe agenda puterii locale

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Ieri, 23 iunie, consilierii judeţeni ai Uniunii Social-Liberale au dorit să introducă pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean Alba un proiect de hotărâre pentru organizarea unui referendum privind controversata temă a regionalizării administrativ-teritoriale a ţării. Debutul şedinţei a fost unul furtunos, după ce preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, i-a numit „alianţa socialistă” pe consilierii USL. Acest apelativ parcă le-a dat foc reprezentanţilor Opoziţiei, cel mai vehement fiind liberalul Simion Creţu, care prin gesticulări din mâini şi ridicări de ton a făcut apel la respect reciproc. După ce proiectul de hotărâre a fost respins la vot, la finalul şedinţei, liderul grupului liberal din CJ Alba a declarat referitor la necesitatea consultării populaţiei că organizarea referendumului este obligatorie, fiind stabilită prin lege.  De aceea, CJ Alba va trebui să se întrunească în şedinţă extraordinară în cel mai scurt timp, ca să nu „ne trezim cu judeţul desfiinţat”. La rândul său, Ioan Dîrzu, preşedintele PSD Alba şi copreşedinte al USL Alba, este de părere că nici măcar Ion Dumitrel nu este de acord cu desfiinţarea judeţului şi a spus că „trebuie să încercăm să menţinem ceea ce are judeţul nostru acum şi aici mă refer la instituţii. Trebuie să se supună la vot pentru că este în interesul cetăţenilor, inclusiv al angajaţilor CJ Alba”.
În replică, Ion Dumitrel a spus că este de acord cu regionalizarea, dar nu agreează ideea desfiinţării judeţului, deşi nu ţine la scaunul de preşedinte al CJ Alba. El a lăsat să se înţeleagă că este nevoie de răbdare, pentru a nu se cheltui degeaba 1 milion de lei de către CJ Alba, deoarece în câteva zile se va stabili prin lege cum se va realiza regionalizarea, motiv pentru care s-ar putea ca aprobarea proiectului de hotărâre al USL să nu mai fie necesară. În aceste condiţii, Ion Dumitrel a menţionat că-i va informa în timp util pe consilierii judeţeni dacă va fi necesară organizarea unei şedinţe extraordinare a Consiliului Judeţean Alba pentru a supune aprobării proiectul USL. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”

Ioana Oprean

Publicat

în

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

Citește mai mult