Actualitate

Reducere de posturi la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor elimină 15 posturi contractuale vacante, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat în dezbatere pe site-ul Ministerului Economiei, în subordinea căruia se află instituția.

”Având în vedere faptul că, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, din numărul total de posturi de 940 exclusiv demnitarii, un număr de 397 sunt la nivel central iar un număr de 543 sunt la nivel teritorial, este necesar ca, Hotărârea de Guvern nr. 700/2012 să se modifice în acest sens”, arată documentul.

Cele 15 posturi sunt vacante, nebugetate şi au statut de posturi contractuale, acestea fiind din cadrul Direcţiei de Insolvenţă a Persoanelor Fizice, scrie News.ro.

”Faţă de cele precizate, se impune diminuarea numărul total de posturi al Autorităţii cu 15, astfel numărul total este de 925, exclusiv demnitarii, din care pentru aparatul central 382, iar pentru comisariatele regionale pentru protecţia consumatorilor 543”, se mai precizează în proiectul de act normativ.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

A început Sea Shield 2026: Peste 2.500 de militari din România și 12 țări aliate desfășoară exerciții ample pe Marea Neagră

Bogdan Ilea

Publicat

în

A început Sea Shield 2026: Peste 2.500 de militari din România și 12 țări aliate desfășoară exerciții ample pe Marea Neagră În România începe astăzi un amplu exercițiu NATO, în cadrul căruia mii de militari și zeci de nave vor simula în Marea Neagră respingerea unui atac rusesc. Sea Shield este cel mai mare exercițiu […]

Citește mai mult

Actualitate

Președintele Asociației Energia Inteligentă: Ordonanța privind piața țițeiului nu va reduce prețurile la carburanți

Bogdan Ilea

Publicat

în

Președintele Asociației Energia Inteligentă: Ordonanța privind piața țițeiului nu va reduce prețurile la carburanți Ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere, care urmează să fie adoptată de Guvern, nu răspunde în mod real nevoilor consumatorilor, susține președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță. Potrivit acestuia, măsurile propuse […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA de Florii și Paște 2026 în România: Răcire accentuată și ploi la început de aprilie. Prognoza meteo pe 4 săptămâni actualizată

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA de Florii și Paște 2026 în România: Răcire accentuată și ploi la început de aprilie. Prognoza meteo pe 4 săptămâni actualizată Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat, marți, prognoza meteo pentru perioada 24 martie-20 aprilie 2026. Conform ANM, la început de aprilie 2026 valorile termice vor scădea cu aproximativ 10 […]

Citește mai mult