Rectorul Universității din Alba Iulia, prof. univ. dr. Daniel Breaz, ales vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor
Daniel Breaz, rectorul Universității 1 Decembrie 1981 Alba Iulia – noul vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor
În ședința din 28 mai 2016 a Consiliului Național al Rectorilor desfășurată la Brașov, prof. univ. dr. Daniel Breaz, rectorul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia (UAB), a fost ales pentru următorii 4 ani în funcția de vicepreședinte al forului în care deținuse din 2013 funcția de secretar general. În funcția de președinte al forului care reunește șefii a 82 de instituții de învățământ superior de stat și privat din întreaga țară a fost reales prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu (USAMV București) – fost ministru al Educației.
„Alegerea mea ca vicepreședinte al CNR reprezintă pentru mine o recunoaștere în plan academic și managerial, iar faptul că Universitatea «1 Decembrie 1918» Alba Iulia va fi reprezentată pentru încă 4 ani în Biroul Permanent al CNR reprezintă o recunoaștere a instituției albaiuliene în arealul învățământului superior din România”, ne-a declarat proaspăt alesul vicepreședinte Daniel Breaz. El a precizat că noua echipă de conducere își propune să fie un partener de discuții atât cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, cât și cu alte organizații profesionale, sindicale etc. în care să promoveze învățământul superior din România. De altfel, rectorul albaiulian a spus că va susține dezvoltarea Universității „1 Decembrie 1918” prin “promovarea ideilor și proiectelor instituției în CNR din postura de vicepreședinte. Consider, de asemenea, că cel mai important lucru îl reprezintă stabilitatea învățământului superior, consolidarea unei poziții stabile pe plan extern comparativ cu alte țări, cât și valorizarea resursei umane cu un potențial real de cercetare.”
Citește și: modele de subiecte la bacalaureat
Rectorul UAB susține o reierarhizare a universităților, dar pe criterii transparente
Întrebat de ziarul „Unirea” dacă crede că ar fi necesară o nouă ierarhizare a instituțiilor de învățământ superior românești, prof. univ. dr. Daniel Breaz este de părere că o nouă ierarhizare a instituțiilor de învățământ superior de stat și privat din România este neapărat necesară, dar consideră că aceasta ar trebui realizată pe criterii transparente, agreate unanim de toți actorii implicați și care să aibă ca efect creșterea calitativă a învățământului superior românesc.
Totodată, rectorul UAB susține că trebuie să reprezinte o prioritate a instituțiilor de învățământ superior deschiderea către atragerea unui număr cât mai mare de studenți internaționali de către universitățile românești, deoarece este nevoie de atragerea tinerilor străini spre a fi educați în România atât timp cât România are un potențial și o resursă umană capabilă de a face acest lucru. Felicitări și mult succes în demersurile dvs. pentru dezvoltarea învățământului superior românesc, în general, și în propășirea educației academice albaiuliene, în special!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Noua Carte Electronică de Identitate, disponibilă din 16 iunie 2025 în municipiul Alba Iulia: Care este procedura de eliberare
Noua Carte Electronică de Identitate, disponibilă din 16 iunie 2025 în municipiul Alba Iulia: Care este procedura de eliberare Noua Carte Electronică de Identitate va fi disponibilă și în municipiul Alba Iulia începând cu data de 16 iunie 2025. Cartea Electronică de Identitate (CEI) și Cartea de Identitate Simplă (CIS) vor fi disponibile pentru cetățenii […]
FOTO | Pui de pisică, salvat și adoptat de pompierii din Aiud: Era prins în peretele de rigips din biroul unei firme din oraș
Pui de pisică, salvat și adoptat de pompierii din Aiud: Era prins în peretele de rigips din biroul unei firme din oraș Un pui de pisică a fost salvat și adoptat astăzi, de pompierii din Aiud, în urma unei intervenții inedite. Mica felină era prinsă în peretele de rigips din biroul unei firme din oraș. […]
5 iunie 2025 | Peste 450 de percheziții pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare, la regimul armelor și al faptelor de natură judiciară
5 iunie 2025 | Peste 450 de percheziții pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare, la regimul armelor și al faptelor de natură judiciară În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, joi, 5 iunie 2025, se desfășoară mai multe acțiuni, la nivel național, […]