Curier Județean

Record! Peste 500 de șoferi amendați de polițiștii din Alba cu 86.000 de lei, în weekend. Vezi exemple!

Bogdan Presecan

Publicat

în

politia rutieraPoliţiştii din Alba au acţionat la sfârşitul săptămânii trecute pentru prevenirea accidentelor rutiere datorate vitezei excesive. Deși acțiunile IPJ Alba sunt tot mai multe, se pare că numărul șoferilor inconșienți, care se urcă alcoolizați sau fără permis la volan sau circulă cu viteză excesivă, punând în pericol viața celorlalți, este tot mai mare

În perioada 23-25 august a.c., poliţiştii rutieri, împreună cu cei de ordine publică, au acţionat în cadrul unei acţiunii pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor rutiere, în special a celor privind nerespectarea regimului legal de viteză.

Potrivit IPJ Alba, “acţiunea a fost cuprinsă în calendarului de activităţi al poliţiilor rutiere europene T.I.S.P.O.L. pentru anul 2013, aceasta desfăşurându-se pe teritoriul tuturor celor 27 de state membre.

În cursul zilele de sâmbătă şi duminică au fost depistaţi şi sancţionaţi, cu amenzi în valoare totală de 86.800 lei, 516 conducători auto care au încălcat regulile privind circulaţia pe drumurile publice. Dintre aceştia, 383 au încălcat regimul legal de viteză. Au fost reţinute 10 permise de conducere, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare şi au fost constatate 7 infracţiuni rutiere.”

Exemple:

La data de 24 august, ora 0650, pe B-dul  Încoronării din Alba Iulia, poliţiştii Serviciului Rutier Alba, l-au depistat pe F.L.C., de 40 de ani, care conducea un autoturism, fiind sub influenţa alcoolului.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean Alba unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În aceeaşi zi, la ora 1119, pe strada Horea din comuna Vinţu de Jos,  a fost depistat Ş.I., de 45 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, având permisul de conducere anulat din data de 04.12.2007.

Întrucât conducătorul auto emana miros de alcool, a fost testat cu aparatul etilotest  care a indicat o valoare de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean Alba unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat şi conducerea  pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Sâmbătă la ora 23.30, poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au oprit pentru control pe strada Iaşilor din Alba Iulia, un moped condus C.C., un tânăr de 24 de ani din comuna Berghin, judeţul Alba.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule şi în plus, era şi sub influenţa alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,38 mg/l alcool în aerul expirat.

Tânărului i-au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis şi a fost sancţionat contravenţional pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Duminică, ora 02.10, patrula intercomunala din cadrul Secției 6 Poliţie Rurală Jidvei l-au depistat pe I.D.M., de 16 ani, din comuna Jidvei, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere.

Pe numele său au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

În seara aceleeași zile, poliţişti rutieri din  Cugir l-au depistat pe S.G.C., de 22 de ani, din Cugir, în timp ce conducea o motocicletă pe strada Victoriei, fără a deţine permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

Faţă de tânăr au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Impozitul pe proprietate 2026 | Într-un oraș din Alba persoanelor încadrate în grad de handicap accentuat și grav li se va returna o mare parte din impozitul pe clădirile rezidențiale

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Impozitul pe proprietate 2026 | Într-un oraș din Alba persoanelor încadrate în grad de handicap accentuat și grav li se va returna o mare parte din impozitul pe clădirile rezidențiale Primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, a anunțat, joi, 5 februarie 2026, că la nivel local s-a găsit o soluție pentru ca persoanelor încadrate în grad […]

Citește mai mult

Curier Județean

ACCIDENT RUTIER în Alba: Impact între două vehicule la Războieni-Cetate

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT RUTIER în Alba: Impact între două vehicule la Războieni-Cetate Un accident rutier s-a produs vineri după amiază la Războieni-Cetate. „Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigura măsurilor specifice la un accident rutier produs în localitatea Războieni Cetate. În accident rutier sunt 2 auto implicate, fără persoane încarcerate. Forțe alocate: 1 autospecială de stingere cu […]

Citește mai mult

Curier Județean

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 16.02.2026-22.02.2026 și suplimentar pentru intervalul 09.02.2026-15.02.2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 16.02.2026-22.02.2026 și suplimentar pentru intervalul 09.02.2026-15.02.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate pentru intervalul 16.02.2026-22.02.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1. SONA, BIIA, Strada PRINCIPALA partial 19/02/2026 08:00 – 19/02/2026 15:00 Suplimentar pentru intervalul 09.02.2026-15.02.2026 […]

Citește mai mult