Rămâi conectat

Cultură Educație

Recepţia lucrărilor la Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Marţi, 17 ianuarie, a avut loc recepţia la terminarea lucrărilor de restaurare a faţadelor la Palatul Arhiepiscopal Romano-Catolic Alba Iulia şi de reabilitare generală a Sanctuarului şi Corului la Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Alba Iulia, în deschiderea evenimentului ÎPS György Jakubinyi,  arhiepiscopul romano-catolic binecuvântând investiţia.

Au participat membrii comisiei de recepţie, formate din reprezentanţii fimelor de proiectare, antreprenorului general, Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional şi ai Primăriei Alba Iulia, Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia fiind reprezentată în comisie de directorul economic, Janos Szasz.

Reabilitarea în parte a acestor două însemnate monumente istorice a fost posibilă prin finanţarea Ministerului Culturii, prin programul naţional de restaurare. Consiliul de artă bisericească al arhidiecezei a avut un rol semnificativ atât la elaborarea concepţiei lucrărilor de reabilitare, precum şi în realizarea lor, coordonatorul lucrărilor de reabilitare fiind ing. Judit Marton, specialist în reabilitarea monumentelor. Execuţia lucrărilor de restaurare a faţadelor Palatului Arhiepiscopal Romano-Catolic Alba Iulia, în baza proiectului tehnic realizat de Arh Service Guttman&Co Sibiu, avându-l ca şef de proiect pe arh. Istvan Szabolcs Guttman, a fost atribuită firmei Harbau Miercurea Ciuc, valoarea totală a acestor lucrări fiind de 1383687 lei (peste 320000 de euro). Aceeaşi firmă a executat şi lucrările de reabilitare generală a Sanctuarului şi Corului la Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Mihail” în baza proiectului elaborat de Atelier FKM Cluj-Napoca, valoarea acestora, incluzând şi iluminatul interior, ajungând la 4333800 lei (circa 1 milion de euro).

*Descoperiri importante pe timpul execuţiei lucrărilor 

Ing. Gabriel Teleki a declarat că s-a încercat păstrarea formelor şi arhitecturii iniţiale, iar pe parcursul lucrărilor, care au durat 2 ani de zile, s-au făcut descoperiri arhitectonice importante pentru istoria clădirilor arhiepiscopiei. Pe faţada uneia dintre imobilele din curtea interioară s-au găsit arcadele geamurilor din perioada Renaşterii, sec. XVI. La restaurare au fost folosite materiale de construcţii speciale, aduse din Ungaria, Italia etc.

La rândul său, arh. Arnold Macalik a spus că cercetările efectuate în incinta catedralei au arătat că absida principală a Sanctuarului fusese dărâmată şi reconstruită în anii 1753 – 1754, în stil gotic timpuriu, din materialele originale rezultate de la demolarea acesteia. El este de părere că, deşi construirea unor noi obiective, inclusiv a unor biserici era „în floare” după 150 de ani de dominaţie a Bisericii Protestante, catolicii au preferat reconstruirea acestei părţi a catedralei, pentru a recupera moşternirea culturală dinaintea confiscării patrimoniului avut. „În ultimul secol, aici nu au mai fost efectuate intervenţii de asemenea anvergură. Cred că este prima intervenţie de amploare cu intenţia de restaurare a unei biserici din România”, a declarat pentru ziarul „Unirea” arhitectul clujean.

Matei Drâmbărean, directorul DJCPN Alba, a declarat că lucrările au fost executate „ca la carte”, subliniind grija catolicilor pentru păstrarea patrimoniului lor cultural şi spiritual.
Monsenoirul Janos Szasz a spus că următorii paşi sunt realizarea accesului spre turnul de sud şi a boltei de intrare în clădirea princiară, actualmente zidite, fapt ce ar permite atragerea unui număr mai mare de turişti şi vizitarea lăcaşului de cult de către persoanele cu handicap.
Catedrala Romano – Catolică „Sf. Mihail” din Alba Iulia este cea mai veche catedrală din ţară, fiind construită în sec. XI – XII; a fost distrusă parţial de marea invazie tătară din 1242, iar apoi a fost reconstruită.

Robert GHERGU

 

 

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Trupa Skepsis din Alba Iulia participă la unul dintre cele mai importante festivaluri de teatru din Lituania – Festivalul Internațional de  Teatru ”Theater Cluster 2025”, alături de teatre și companii din 8 țări

Ioana Oprean

Publicat

în

Trupa Skepsis din Alba Iulia participă la unul dintre cele mai importante festivaluri de teatru din Lituania – Festivalul Internațional de  Teatru ”Theater Cluster 2025”, alături de teatre și companii din 8 țări În perioada 09-20 octombrie compania de teatru SKEPSIS va reprezenta Alba Iulia și România la două evenimente cultural-artistice organizate în Lituania, oferind […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Exponatul lunii la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia: „Armănoaia (Almereien)”, piesă emblematică a mobilierului săsesc

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Exponatul lunii la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia: „Armănoaia (Almereien)”, piesă emblematică a mobilierului săsesc Joi, 9 octombrie 2025, de la ora 11.00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va fi vernisat exponatul lunii octombrie „Armănoaia (Almereien) – piesă a mobilierului tradițional săsesc”. Pentru luna octombrie 2025, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | „Multiculturalitate și patrimoniu istoric în Transilvania”: Ediția 2025 a unei sesiuni de comunicări științifice de tradiție, la Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Multiculturalitate și patrimoniu istoric în Transilvania”: Ediția 2025 a unei sesiuni de comunicări științifice de tradiție, la Sebeș Vineri, 3 octombrie 2025, la Sebeș, s-a desfășurat cea de-a XVII-a ediție a sesiunii de comunicări științifice „Multiculturalitate și patrimoniu istoric în Transilvania”. Manifestarea a fost organizată de Muzeul Municipal „Ioan Raica” și Centrul Cultural „Lucian Blaga” […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea