Ştirea zilei

Reabilitarea Stadionului ”Cetate”, reducere pentru elevi și studenți la transport și ședințe transmise în direct – propunerile consilierilor PSD, ALDE și Mircea Trifu

Dragoş Suciu

Publicat

în

PSD, Bumbu, Medrea, Crisan01Consilierii PSD, ALDE și consilierul independent Mircea Trifu au inițiat trei proiecte de hotărâre care au ca scop final reducere pentru elevi și studenți la transportul public de persoane, reabilitarea Stadionului Municipal ”Cetate” și transmiterea în direct a ședințelor Consiliului Local Alba Iulia.

Primul proiect, ”înființarea și organizarea unei comisii de analiză și verificarea situației stadionului FC Unirea Alba Iulia”, va intra în ședința de marți a Consiliului Local Alba Iulia. trifuConsilierul independent Mircea Trifu a declarat că acest proiect e inițiat alături consilierii ALDE și PSD și are ca obiectiv analizarea situației financiare, materiale și administrative a obiectivului, verificarea legalității și a destinației surselor de finanțare acordate de primărie, elaborarea unei analizare pentru dezvoltarea infrastructurii, formularea unor propuneri către CL Alba Iulia în vederea susținerii financiare și materiale pentru reabilitarea infrastructurii stadionului și organizarea de dezbateri publice cu societatea civilă în vederea găsirii unor soluții de îmbunătățire a obiectivului. Mircea Trifu a declarat că, pe termen lung, își dorește modernizarea stadionului prin reabilitarea sălilor de sport, a pistei de atletism și a minimului necesar în vederea funcționării în condiții optime.

Un alt proiect, privind aprobarea acordării unor facilități la transportul public local de persoane pentru elevii și studenții care învață în Alba Iulia, va fi supus spre aprobare în ședința din luna august, potrivit consilierilor locali. Consilierul local Bogdan Medrea a susținut că acest proiect vizează o reducere de 50%, însă se are în vedere inițierea unui nou proiect care să ofere gratuitate deplină studenților și elevilor, Jidveian ALDE Alba Iulia14dacă acesta va fi aprobat. Consilierul local din partea ALDE Ovidiu Jidveian declară că acest proiect a venit la inițiativa lui fostului președinte al CJE Alba, Andrei Nicolae Popa.

”Facem un apel și la consilierii PNL/PMP, pentru că noi nu suntem majoritari, să nu gândească politic, ci pragmatic, pentru tineri și pentru cetățeni. Inițiativa a venit din partea societății civile”, a spus Jidveian.

Un alt proiect de hotărâre, care va intra pe ordinea de zi în ședința din august, vizează modificarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului local al municipiului Alba Iulia. În fapt, consilierii locali amintiți își doresc ca ședințele CL Alba Iulia să fie difuzate în direct pe pagina de internet a Primăriei Alba Iulia, iar votul consilierilor să fie prin mijloace electronice sau prin buletine de vot, iar rezultatul să fie afișat prin dispoziția președintelui de ședință.

Întrebați dacă liberalii vor fi de acord cu acest proiect, consilierii Vasile Crișan și Nicolae Bumbu au arătat că dacă au ceva de ascuns vor fi împotriva proiectului, iar dacă nu au nimic de ascuns față de cetățeni vor fi pentru acest proiect.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 1 februarie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 1 februarie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 1 februarie 2026 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | XEO Academy, echipa de robotică a Colegiului Național „HCC” Alba Iulia, calificată la etapa națională „FIRST LEGO League Challenge” 2026: Lista laureaților „regionalei” din Cetatea Marii Uniri

Lucian Dărămuș

Publicat

în

XEO Academy, echipa de robotică a Colegiului Național „HCC” Alba Iulia, calificată la etapa națională „FIRST LEGO League Challenge” 2026: Lista laureaților „regionalei” din Cetatea Marii Uniri XEO Academy, echipa de robotică a Colegiului Național „HCC” Alba Iulia, s-a calificat la etapa națională „FIRST LEGO League Challenge” 2026, în urma „regionalei” desfășurate sâmbătă, 31 ianuarie […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Pacient cu tumoare cerebrală obține în justiție tratament gratuit cu un medicament foarte scump: „Orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave cu privire la sănătate, punând în pericol chiar dreptul la viaţă”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pacient cu tumoare cerebrală obține în justiție tratament gratuit cu un medicament foarte scump: „Orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave cu privire la sănătate, punând în pericol chiar dreptul la viaţă” Instanțele de judecată continuă să aprobe cereri de ordonanțe președințiale pentru obligarea instituțiilor statului să asigure tratamente unor bolnavi de cancer. O […]

Citește mai mult