Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță, la inaugurarea bazei sportive de la Micești
Răzvan Burleanu, preșdintele Federației Române de Fotbal, și Mihai Stoichiță, directorul tehnic din cadrul FRF, vor fi prezenți în miercuri dimineață la inaugurarea bazei sportive moderne din cartierul Micești din Alba Iulia.
Astfel, municipiul reședință de județ va beneficia de un teren sintetic mult așteptat de ani buni, într-o primă fază inaugurarea fiind estimată la finele anului trecut. În Alba mai sunt asemenea baze sportive la Blaj, Aiud sau Sebeș, urmând cele din Zlatna, Abrud sau Câmpeni. Programul de construire a 400 de terenuri pentru fotbalul de bază, prin Compania Naţională de Investiţii, lansat în cadrul organizării Turneului Final UEFA EURO 2020 în România, continuă prin inaugurarea acestei noi baze de Tip 1.
Este rezultatul investiției Guvernului în infrastructura sportivă, cu o valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro fiecare. Fiecare bază este echipată cu un teren sintetic de fotbal, nocturnă, tribune, vestiare și o parcare, alături de un teren mai mic, 40 x 20 metri, multifuncțional. Inițiativa face parte din Programul EURO 2020, iar la finalizarea acestuia vor exista în total 400 de terenuri pentru fotbalul juvenil, dintre care 300 vor fi integrate în cele 150 de baze sportive și alte 100 în școli. Astfel, se creează o infrastructură durabilă pentru promovarea sportului și pentru organizarea evenimentelor fotbalistice în condiții moderne în întreaga țară.
foto: FRF
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar
CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul va renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar CSM Aiud este noua echipă de fotbal seniori care va reprezenta municipiul Aiud, în viitoarea stagiune, 2026/2027, urmând să evolueze în Liga 4 Alba (sau chiar în SuperLiga Alba, al patrulea eșalon, […]
Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow! Internaționalul român părăsește campioana Italiei după 2 ani!
Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow | Internaționalul român părăsește campioana Italiei Itas Trentino, după 2 ani! Centrul Florian „Bela” Bartha (25 de ani) este protagonistul unei mutări spectaculoase, în sezonul viitor, 2026/2027, urmând a evolua în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow. Citește și: FOTO | Ocnamureșeanul Bela Bartha, calificat cu […]
FOTO | Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți
Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți Tinerii sportivi de la secția de Taekwondo WT de la CSM Unirea Alba Iulia au obținut rezultate foarte bune la o competiție națională. În perioada 6-8 martie, secția de Taekwondo WT, antrenată […]