Curier Județean

Razie de proporții la Cugir. Polițiștii au controlat zeci de baruri și firme și sute de autovehicule și persoane

Bogdan Presecan

Publicat

în

În zilele 31 mai şi 1 iunie, poliţiştii din Cugir au organizat pe raza oraşului o acţiune cu efective mărite ce a avut drept scop menţinerea climatului de siguranţă civică precum şi prevenirea infracțiunilor şi a accidentelor rutiere.

Poliţiştii au verificat 13 localuri publice şi alţi 20 de agenţi economici, 123 de autovehicule şi au legitimat peste 150 de persoane.

Potrivit IPJ Alba, “au fost constatate 51 de contravenţii, în valoare de 5.440 lei şi 7 infracţiuni (5 la OUG 195/2002 privind circulaţia rutieră şi două infracțiuni economice).

Cu ocazia unui control efectuat de poliţiştii formațiunii de Investigare a Fraudelor la o societate comercială din Cugir, s-a constatat faptul că în perioada martie – septembrie 2011, administratoarea acesteia nu a înregistrat în evidenţele contabile facturi fiscale în valoare totală de 9.217 lei, sumă pe care a folosit-o în scopuri personale.

Faţă de administratoarea firmei au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală şi folosirea în scopuri personale şi nu în interesul societăţii a banilor, faptă prevăzută de art.272 pct.2 din Legea 31/1990.”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Ayana Rancea, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiu special la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Ayana Rancea, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiu special la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română 2026 Eleva Ayana Maria Rancea, din clasa a XII-a la Liceul Teoretic Teiuș, a obținut Premiul Special la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română – etapa națională, desfășurată la Botoșani.  Această realizare remarcabilă […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Programul de studii în sistem dual „Robotică și Automatizări Industriale” lansat oficial la Universitatea din Alba Iulia: „Educația înseamnă nu doar teorie, ci și experiență practică”

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul de studii în sistem dual „Robotică și Automatizări Industriale” lansat oficial la Universitatea din Alba Iulia Vineri, 3 aprilie 2026 a avut loc la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia lansarea oficială a noului program de studii ăn sistem dual „Robotică și Automatizări Industriale”. „Acesta completează oferta noastră de studii duale, alături de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Marius Toma, detașat din Dolj, director interimar nou la Direcția Județeană de Sport Alba: Experiență bogată în managementul sportiv

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Toma, detașat din Dolj, director interimar nou la Direcția Județeană de Sport Alba Direcția Județeană de Sport Alba are un director executiv interimar nou. Este vorba de Marius Toma. Acesta a fost detașat la Alba Iulia din structura similară din județul Dolj pentru o perioadă de 6 luni, numirea sa fiind făcută în 4 […]

Citește mai mult