Rating-ul pentru România, pe ultima treaptă recomandată investițiilor. Bogdan Glăvan: ”România fie va ajunge în faliment precum Grecia sau va veni Amputarea Socială”

Rating-ul pentru România, pe ultima treaptă recomandată investițiilor. Bogdan Glăvan: ”România fie va ajunge în faliment precum Grecia sau va veni Amputarea Socială”

După ce Agenția de rating Fitch a menținut vineri, 21 februarie 2025, ratingul și perspectiva de rating pentru România, pe ultima treaptă recomandată investițiilor, profesorul Bogdan Glăvan a explicat într-o ultimă postare pe rețelele de socializare ce înseamnă pentru țara noastră să cheltuiască 8% din venituri pe dobânzile datorate.

Încotro ne îndreptăm și care sunt posibilele scenarii, Glăvan este de părere că fie România va primi în continuare ajutor extern, fără de care va ajunge în faliment precum Grecia, fie va veni Amputarea Socială.

Însă agenția de rating vine cu avertismente serioase privind echilibrul fiscal-bugetar al României. România este acum pe ultima treaptă recomandată investițiilor, „la un pas de junk”, iar o potențială scădere viitoare de rating va face ca numeroși investitori și banii lor să se evapore din țară.

Citește și: Bogdan Glăvan, despre autodistrugerea Europei: „Uitați de SUA, Europa și-a impus ei însăși taxe!”

”Agenția de rating Fitch: România va trebui să cheltuiască cu dobânzile 8% din venituri în 2026, față de 6,4% în 2024.

Cu alte cuvinte, mai mult decât este prevăzut în celebrul Plan bugetar pe 7 ani, aprobat acum câteva luni. Conform acelui plan statul ar fi trebuit să dea pe dobânzi 7% din venituri, nu 8%.

Am spus că Planul e deja expirat, înainte să apuce să fie implementat

Știți ce înseamnă 8% din venituri? Aproape toți banii pe care statul îi colectează din impozitul pe salarii și pe celelalte venituri. Sau, dacă vreți, altă comparație: mai mult decât toți banii pe care îi colectează din impozitul pe profit/cifra de afaceri de la firme.

Hai să o luăm altfel. Să ne uităm la veniturile curente ale statului, adică să nu luăm în considerare ajutorul extern, fiindcă ăsta oricum se va termina în perspectivă: fie se va termina de la sine, fie o să ni-l taie ei, dacă înțelegeți ce zic.

Aceste venituri reprezintă 30% din PIB. Doar cheltuielile cu salariile, cu asistența socială (pensiile) și cu dobânzile înseamnă 24% din PIB. Însă statul mai are și alte cheltuieli: cu bunuri (îi trebuie pixuri, benzină), cu subvenții, cu investiții – după ce terminăm autostrăzile cineva va trebui să le întrețină, apropo. Toate astea înseamnă 10% din PIB. Ca să fie limpede: fără să luăm în calcul fondurile europene, le lăsăm deoparte, și pe partea de venituri și pe partea de cheltuieli (deci nu punem construcția autostrăzilor la socoteală). Deja depășim veniturile cu 4% (24+10=34)

Acum, gândind în perspectivă, așa cum am explicat de nenumărate ori, cheltuielile statului vor crește RAPORTAT LA PIB, din multe motive. De exemplu, vor fi din ce în ce mai mulți pensionari, după 2030 încolo mai ales. Chiar dacă îi păcălești cu alba-neagra, precum a făcut Ciolacu, azi le mărești, mâine nu le mai indexezi, pe termen lung presiunea socială (transformată în vot) va duce la creșterea acestor cheltuieli. Alt exemplu: cheltuielile medicale. Păi o populație îmbătrânită are nevoie de mai multe spitale, corect? Deci cantitatea de servicii medicale va trebui să crească. Alt exemplu, armata. În baza angajamentelor existente, cheltuielile trebuie să crească. Trăgând linie, în perspectivă decalajul dintre venituri și cheltuieli e împins în sus de acești factori „tectonici”, fundamentali.

Și nu am uitat de dobânzi: cheltuielile cu dobânzile vor crește, vor adăuga și ele încă 1,5% din PIB în 2030, conform Planului pe 7 ani, dar v-am spus că deja e depășit și o confirmă Fitch.

Deci, încotro ne îndreptăm? Viața e complexă și are multe aspecte, dar hai să menționăm aici două variante distincte:

1. Fie România va primi în continuare ajutor extern, fără de care va ajunge în faliment precum Grecia.
2. Fie va veni Amputarea Socială, despre care am mai vorbit în ultimii 10 ani.

„Rezolvarea” optimă ar fi undeva la mijloc: să operăm chirurgical (ȘTIINȚIFIC) sub protecția ajutorului extern (pacientul e pe perfuzii și anesteziat). Chiar și așa, chinul va exista.

La cum văd eu societatea astăzi, mare parte din oameni nu iau în considerare lucrurile despre care scriu aici. Lor li se pare că salariul, pensia, mâncarea din supermarket, cursul de schimb ș.a. pică din cer, sunt garantate pe viață. E suficient să dictăm: Să fie mâncare! – și gata, e mâncare; sau: Să fie cursul 5 lei! – și gata, e cursul 5 lei; sau: Să fie pensii! – și gata, vine pensia. Nu funcționează așa nici în Venezuela, nici nicăieri.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI