Actualitate

Răsturnare de situație privind gratuitatea studenților la călătoria cu trenul. Vezi ce anunţ a făcut Ministerul Transporturilor

Ioana Oprean

Publicat

în

PSD va renunţa la amendamentele care pun condiţii pentru gratuitatea primită de studenţi la călătoriile cu trenul.

Gratuitatea călătoriilor studenţilor pe calea ferata nu va fi modificată şi va rămâne în forma prevăzută în OUG nr. 2/2017, a anunţat Ministerul Transporturilor, după discuţiile de sâmbătă dintre ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pe marginea amendamentului depus în Parlament.

„În urma discuţiei, s-a convenit cu privire la faptul că toate măsurile cuprinse în Programul de Guvernare vor fi respectate şi implementate, iar în cazul gratuităţii călătoriilor studenţilor pe calea ferată aceasta nu va fi modificată şi va rămâne în forma prevăzută în OUG nr 2/2017”, se arată în comunicatul transmis sâmbătă de Ministerul Transporturilor.

Senatorul PNL Florin Citu, care a susţinut în Comisia de buget un amendament la OUG 2/20017 privind gratuitatea pentru studenţi la călătoria pe CFR, a anunţat, vineri, pe Facebook, că renunţă la această propunere. Citu susţinea că amendamentul său a fost admis de către PSD doar ca să mascheze alte ”cheltuieli faraonice” prevăzute în bugetul pe 2017.

Comisia de buget-finanţe a Senatului a dat, marţi, aviz favorabil, cu amendamente, proiectului de Lege de aprobare a OUG 2/2017 care prevede că studenţii beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenurile companiei CFR.

Unul dintre amendamentele admise a fost cel al lui Florin Citu (PNL) şi Eugen Teodorovici (PSD) prin care gratuitatea era restrânsă doar la călătoriile pe care un student le face între localitatea de domiciliu şi cea în care studiază.

Un alt amendament, propus de Eugen Tedorovici şi Stefan Mihu (PSD), stipulează că de acelaşi tratament preferenţial vor beneficia şi elevii de liceu.

Sursa: antena3.ro

Salvează

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministrul Economiei despre „explozia” prețurilor la benzină și motorină: „Nu poţi să iei din scurt măsuri care vor rămâne pe luni sau ani de zile”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Economiei despre „explozia” prețurilor la benzină și motorină: „Nu poţi să iei din scurt măsuri care vor rămâne pe luni sau ani de zile” Ministrul Economiei, Irineu Darău, a declarat, luni, 16 martie 2026 că nu pot fi luate măsuri „din scurt” privind creşterile de preţuri la motorină şi benzină, dar că Guvernul va […]

Citește mai mult

Actualitate

Un simplu „da” spus la telefon îți poate crea necazuri: Escrocheria banală care îți poate da dureri de cap

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un simplu „da” spus la telefon îți poate crea necazuri: Escrocheria banală care îți poate da dureri de cap O nouă metodă de fraudă telefonică, aparent banală, face tot mai multe victime în rândul utilizatorilor, escrocheria dovedindu-se eficientă în anumite situații. Escrocii sună de pe numere necunoscute și încearcă să obțină un simplu „da” din […]

Citește mai mult

Actualitate

Inflația, în scădere în februarie 2026, la 8,3%: România rămâne însă pe primul loc în UE, mult peste media de 2,1%

Ioana Oprean

Publicat

în

Inflația, în scădere în februarie 2026, la 8,3%: România rămâne însă pe primul loc în UE, mult peste media de 2,1% În luna februarie 2026, rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a urcat la 2,1%, de la 2% în ianuarie, potrivit datelor publicate miercuri de Eurostat. În continuare însă, România este țara cu cea […]

Citește mai mult