Raport al CE: România, țara cu cele mai mari inegalități între bogați și săraci din UE
România este țara cu cele mai mari inegalități ale veniturilor Uniunea Europeană, în condițiile în care cei mai bogați 20% dintre români câștigă de opt ori mai mult decât cei mai săraci 20%, potrivit raportului de țară publicat miercuri de Comisia Europeană (CE).
Categoriile sociale cele mai afectate de sărăcie sunt tinerii, familiile cu copii, persoanele cu dizabilități, persoanele de etnie romă și populația rurală. Totuși, CE subliniază că au fost făcute progrese importante în ceea ce privește reducerea riscului de sărăcie în ultimii ani, arată news.ro.
”A fost făcut un progres substanțial în reducerea populației aflate în risc de săracie sau de excluziune socială în atingerea țintei de 580.000 de persoane. În termeni absoluți, 1,68 milioane persoane au ieșit din zona de risc între 2008 și 2015”, se arată în raport.
Inegalitatea la nivelul veniturilor a crescut începând cu 2012, având o puternică accelerare în 2015.
Potrivit unui grafic publicat în raport, România are cea mai mare inegalitate a veniturilor din UE, fiind urmată de Lituania, Bulgaria și Spania.
Statele care înregistrează un produs intern brut (PIB) per capita mai mic au, de regulă, o inegalitate mai mare a veniturilor, însă această tendință explică doar parțial situația din România, potrivit CE.
Nivelul ridicat de inegalitate este cauzat și de efectele redistributive în scădere ale sistemului de taxe și este accentuat de diferențele mari existente între mediul rural și cel urban.
În comparație cu zonele urbane, de două ori mai mulți oameni din zonele rurale trăiesc în comunități izolate și se confruntă cu probleme legate de locuință și de găsirea unui loc de muncă.
Procentul oamenilor care trăiesc în case de o calitate foarte slabă și își cheltuiesc peste 40% din venituri pe întreținerea casei este unul dintre cele mai mari din UE.
Reprezentanții CE avertizează că impactul sistemului de taxare asupra reducerii inegalității veniturilor este relativ scăzut.
Astfel, diferența dintre inegalitatea veniturilor brute și a celor nete, după plata taxelor și beneficiilor, este relativ scăzută. Gradul de progresivitate al taxelor aplicate veniturilor este relativ scăzut, contribuind la actuala situație.
Mai mult, Guvernul a eliminat plafonul de cinci salarii medii brute la plata contribuțiilor sociale și de sănătate, iar contribuțiile la sănătate pentru pensionari au fost eliminate.
În acest context al inegalității sociale, România se va confrunta și cu scăderea populației în vârstă de muncă (20-64 ani) cu 4% până în 2020, în condițiile în care populația țării a scăzut cu 6% din 2007 până în prezent.
”Ținând cont de estimarea privind continuarea emigrării tinerilor și de numărul limitat de persoane care se întorc, țara riscă să piardă și mai mult din resursa de muncă. Aceasta poate afecta creșterea productivității și convergența veniturilor și poate afecta asupra creșterii economice potențiale”, se arată în raport.
În același timp, CE avertizează că există un mare potențial nefolosit al forței de muncă, în condițiile în care inactivitatea rămâne una dintre cele mai mari din UE.
Sursa: profit.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Majorarea TVA pentru locuințe: Care vor fi prețurile apartamentelor în 2026. Cota redusă de 9%, doar până în iulie
Majorarea TVA pentru locuințe: Care vor fi prețurile apartamentelor în 2026 Noul ordin fiscal aduce schimbări importante pentru românii care intenționează să cumpere o nouă locuință în perioadele următoare. Regimul de TVA aplicabil locuințelor se modifică începând cu 2026, cu efecte directe asupra prețurilor de vânzare ale apartamentelor, conform legii nr. 141/2025. În prezent, achiziția […]
FOTO | Maşina de protocol condusă de fostul preşedinte Klaus Iohannis, scoasă la licitație: Preț de pornire
Maşina de protocol condusă de fostul preşedinte Klaus Iohannis, scoasă la licitație: Preț de pornire Maşina de protocol care a fost condusă de preşedintele Klaus Iohannis, un Audi A6 3.2 FSI, este scoasă la licitaţie de Primăria Municipiului Sibiu, prin Casa de Licitaţii A10 by Artmark. Autoturismul are un preţ de pornire de 1.000 de […]
Înscriere în clasa pregătitoare 2026: Proiectul de CALENDAR, lansat în consultare publică
Înscriere în clasa pregătitoare 2026: Proiectul de CALENDAR, lansat în consultare publică Ministerul Educației a lansat în consultare publică, vineri, 6 februarie 2026, proiectul de calendar pentru înscrierea în clasa pregătitoare în anul școlar 2026 – 2027. Părinții ai căror copii împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2026 inclusiv au obligația de […]