Actualitate

Raluca Turcan: Softul care va fi folosit în evaluarea dosarelor de pensii a fost TESTAT. ,,Vom prezenta acest soft tuturor caselor teritoriale de pensii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Casa Județeană de Pensii Tulcea a testat în decursul zilei de joi, 18.02.2021, noul soft care va fi folosit în procesul de evaluare a dosarelor de pensii din sistemul public.

Raluca Turcan, ministrul Muncii, a anunțat că noul soft care va fi folosit în procesul de evaluare a dosarelor de pensii a fost testat:

„De săptămâna viitoare, vom prezenta acest soft tuturor caselor teritoriale de pensii, care vor evalua astfel: 250 000 de dosare ale agricultorilor, care sunt în format letric (dosar cu şină); 1 300 000 de dosare într-un format mai uşor de accesat; 3 400 000 de dosare într-un format intermediar care va fi modernizat.

La AJPIS Tulcea, am discutat cu inspectorii sociali şi cu reprezentanţii AJOFM despre situaţia persoanelor vulnerabile identificate în cadrul campaniei pe care o avem în derulare, dar şi despre modul în care se realizează consilierea celor care pot intra pe piaţa muncii. Astfel, persoanele cu o educaţie sub nivelul a opt clase sunt îndreptate către programe de tipul ”a doua şansă”, iar cele care pot avea acces la calificare sunt îndrumate să acceseze cursuri în acord cu cererea de pe piaţa locală a muncii.

Până în momentul de faţă, la nivel naţional au primit repartiţii de angajare 10% dintre persoanele consiliate, adică 3000 din totalul de aproximativ 30 000.

Sperăm ca la finalul acestei campanii, în cadrul căreia vom evalua 170 000 de titulari de ajutor social şi 413 000 beneficiari reali, să creştem rata de ocupare şi integrarea acestor persoane pe piaţa muncii”, a scis ministrul pe facebook.

sursa: mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania: „Au fost perfecționate abilitățile de operare a sistemelor de armament”

Ioana Oprean

Publicat

în

Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania Militarii Batalionului 812 Infanterie „Bistrița” au executat trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V”, în poligonul din Cârțișoara, județul Sibiu. Activitatea a avut ca scop perfecționarea abilităților de operare a sistemelor de armament, îmbunătățirea coordonării între membrii echipajelor și menținerea unui nivel ridicat de […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până în 20 aprilie 2026: Temperaturi specifice perioadei. Prognoza ANM pe 4 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România până în 20 aprilie 2026: Temperaturi specifice perioadei. Prognoza ANM pe 4 săptămâni Administrația Națională de Meteotologie (ANM) a prezentat, vineri, 20 martie 2026, prognoza meto pe 4 săpătămâni. Meteorologii estimează că, în prima parte a lunii aprilie, temperaturile se vor situa în jurul celor specifice acestei perioade din […]

Citește mai mult

Actualitate

Consumul în România, în scădere și mai accentuată în februarie 2026. Economist: ,,Până la sfârșitul anului, apartamentele vor fi cu 50% mai ieftine”

Ioana Oprean

Publicat

în

Consumul în România, în scădere și mai accentuată în februarie 2026. Economist: ,,Până la sfârșitul anului, apartamentele vor fi cu 50% mai ieftine” Primele date economice privind consumul pe luna februarie 2026 au fost publicare recent și arată o scădere și mai mare față de prima lună a anului. Economistul Radu Georgescu explică că România […]

Citește mai mult