Ştirea zilei

Răfuială violentă între două familii din Munții Apuseni: Pietre, bâte și copii implicați. Patru persoane și-au aflat pedepsele la Judecătoria Câmpeni

Ioana Oprean

Publicat

în

Răfuială violentă între două familii din Munții Apuseni: Pietre, bâte și copii implicați. Patru persoane și-au aflat pedepsele la Judecătoria Câmpeni

Un conflict violent izbucnit între două familii din Munții Apuseni s-a încheiat, după aproape 5 ani de procese, cu condamnarea a 4 persoane pentru loviri, tulburarea ordinii publice și distrugere.

Petrecerea Divorțaților

Hotărârea Judecătoriei Câmpeni, pronunțată joi, 28 mai 2026, descrie scene de o violență extremă: urmăriri printre locuințe, agresiuni cu pumnii, picioarele și pietrele, amenințări, geamuri sparte și inclusiv agresarea unui minor.

Conflictul a degenerat rapid

Potrivit probelor administrate în dosar, scandalul a izbucnit în septembrie 2021 între membrii a două familii care locuiau în aceeași zonă de locuințe modulare. Deși unul dintre inculpați nu fusese prezent la începutul altercației, acesta a intervenit ulterior extrem de agresiv, amenințând și fugărind una dintre persoanele implicate.

Victima a încercat să se apere luând o coadă de lopată, însă a fost urmărită printre locuințe de mai multe persoane care aveau asupra lor pietre și obiecte contondente. Conflictul s-a mutat apoi în fața unei alte locuințe modulare, unde participanții au început să se lovească reciproc și să arunce cu pietre.

Martorii au relatat că scandalul a provocat panică în zonă, iar o femeie le-a cerut agresorilor să plece de lângă casa ei de teamă că îi vor sparge geamurile.

Femei și minori, printre victime

Instanța a reținut că mai multe persoane au fost agresate fizic în timpul conflictului. Unele victime au fost lovite cu palmele peste față, strânse de gât, lovite cu pumnii, picioarele și pietrele.

Una dintre persoanele vătămate a fost trântită la pământ și agresată simultan de mai mulți participanți la scandal. O altă femeie a fost lovită repetat și chiar lovită cu piciorul în abdomen.

De asemenea, un minor ar fi fost prins de gât, ridicat și aruncat la podea de unul dintre inculpați, aspect consemnat în actele de urmărire penală.

În timpul violențelor a fost spart și geamul unei locuințe modulare, după ce unul dintre inculpați a aruncat cu un bolovan în ușa de acces.

Pe parcursul anchetei, unul dintre cei implicați în conflict a decedat în februarie 2023. În ceea ce îl privește, procurorii au dispus clasarea cauzei.

Judecătorii au arătat că scandalul s-a produs într-un loc public și a creat o stare evidentă de teamă în comunitate, fiind necesară intervenția Poliției.

Magistrații au analizat inclusiv modificările legislative intervenite între momentul producerii faptelor și judecarea dosarului, concluzionând că se aplică legea penală mai favorabilă existentă la data incidentelor, respectiv cea din 2021.

Instanța a apreciat că inculpații au acționat cu intenție directă și că faptele acestora întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.

Pedepse exclusiv cu amendă penală

Cei 4 inculpați au fost condamnați la amenzi penale cuprinse între 3.200 și 3.800 de lei, calculate prin sistemul zilelor-amendă. Judecătorii au motivat că au ținut cont de nivelul redus de educație al inculpaților, lipsa unor venituri stabile, situația familială dificilă și faptul că unii dintre aceștia au mai mulți copii în întreținere.

Totuși, instanța a avertizat că neplata cu rea-credință a amenzilor poate duce la transformarea acestora în zile de închisoare.

Daune morale acordate unei victime

Una dintre victime s-a constituit parte civilă în timpul procesului și a solicitat despăgubiri. Instanța a admis cererea și a obligat unul dintre inculpați la plata sumei de 1.000 de lei cu titlu de daune morale și materiale.

În plus, fiecare dintre cei 4 condamnați trebuie să plătească și câte 600 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Hotărârea Judecătoriei Câmpeni nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

sursa: ReJust

foto: arhivă (cu rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Aglomerație la deschiderea magazinului „DOR” din Alba Iulia: Zeci de oameni au stat la coadă în fața magazinului deținut de omul de afaceri Călin Donca

Bogdan Ilea

Publicat

în

Aglomerație la deschiderea magazinului „DOR” din Alba Iulia: Zeci de oameni au stat la coadă în fața magazinului deținut de omul de afaceri Călin Donca Deschiderea magazinului DOR din Alba Iulia, deținut de milionarul ardelean Călin Donca, a avut loc astăzi, de la ora 12:00, în apropierea aprozarului „Cireșica”. Zeci de oameni au așteptat la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Tânără de 17 ani din Ciugud, prinsă în Arad în urma unei acțiuni a polițiștilor din trei județe: A fugit când a văzut oamenii legii. Era urmărită pentru furt și tâlhărie

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tânără de 17 ani din Ciugud, prinsă în Arad în urma unei acțiuni a polițiștilor din trei județe: A fugit când a văzut oamenii legii. Era urmărită pentru furt și tâlhărie O tânără de 17 ani, din comuna Ciugud, județul Alba, urmărită în baza unui mandat de arestare preventivă pentru furt și tâlhărie, a fost […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Bărbat din Daia Română, reținut după ce ar fi furat 11.000 de euro dintr-o locuință din Sebeș. A fost prins în Alba Iulia cu 4.800 de euro și peste 15.000 de lei: Cum a acționat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat din Daia Română, reținut după ce ar fi furat 11.000 de euro dintr-o locuință din Sebeș. A fost prins în Alba Iulia cu 4.800 de euro și peste 15.000 de lei: Cum a acționat Un bărbat de 37 de ani, din Daia Română, a fost reținut de polițiști după ce ar fi pătruns într-o […]

Citește mai mult