România, într-o ,,recesiune extrem de dură”, aproape de stagflație. Economist: „Este cel mai prost scenariu în care se putea afla țara. 75.000 de locuri de muncă ar putea dispărea până la finalul anului”
România, într-o ,,recesiune extrem de dură”, aproape de stagflație. Economist: „Este cel mai prost scenariu în care se putea afla țara. 75.000 de locuri de muncă ar putea dispărea până la finalul anului”
Economistul Adrian Negrescu a avertizat joi, 28 mai 2026, că 75.000 de locuri de muncă ar putea dispărea până la finalul anului și că România e într-o ”recesiune extrem de dură”.
Adrian Negrescu a declarat pentru Antena 3 CNN că principala problemă pentru români rămâne creșterea prețurilor. Potrivit acestuia, inflația ar urma să crească semnificativ în lunile iunie și iulie, ceea ce va duce la o nouă scădere a puterii de cumpărare.
„Această inflație va crește semnificativ în lunile iunie, poate chiar și iulie, iar asta înseamnă că puterea noastră de cumpărare va continua să scadă”, a spus economistul.
Negrescu susține că efectele se văd deja în economie. Oamenii și companiile cheltuiesc mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut, iar reducerea consumului începe să pună presiune pe mediul privat. În acest context, economistul estimează că aproximativ 75.000 de locuri de muncă ar putea fi disp[rea până la sfârșitul anului.

Potrivit acestuia, România se află într-o zonă de „sevraj economic”, cu o creștere economică aproape de zero și cu o inflație foarte mare. Negrescu descrie situația ca fiind apropiată de stagflație, adică o combinație periculoasă între stagnare economică și scumpiri accelerate. „Este cel mai prost scenariu în care se putea afla România”, a avertizat economistul.
Adrian Negrescu spune că investitorii sunt în expectativă și nu mai dau drumul la bani, nu mai creează locuri de muncă, nu mai pornesc investiții noi și sunt mult mai prudenți inclusiv în relațiile comerciale, deși înainte acceptau să livreze marfă și să primească plata după două sau trei luni. Această blocare parțială a economiei afectează mai ales populația vulnerabilă, deoarece orice creștere de prețuri înseamnă, în practică, o scădere a puterii de cumpărare, iar românii ajung să cumpere mai puțin cu aceiași bani primiți lunar.
Economistul a explicat că cele mai multe locuri de muncă ar putea fi pierdute în zona microîntreprinderilor, acolo unde firmele au tot mai multe dificultăți financiare. Cele mai afectate domenii ar urma să fie serviciile, comerțul alimentar și comerțul cu îmbrăcăminte și încălțăminte. Negrescu spune că există companii mari din zona produselor de îmbrăcăminte ale căror vânzări au scăzut cu până la 60% în această perioadă.
„Oamenii nu prea mai accesează servicii. În comerțul cu îmbrăcăminte și încălțăminte este o situație foarte, foarte dificilă”, a spus economistul.
Adrian Negrescu a subliniat însă că România nu se află, cel puțin deocamdată, într-o criză economică totală, ci într-o recesiune severă. Diferența, spune el, este că în recesiune vânzările scad puternic și apar probleme în economie, dar activitatea nu se blochează complet.
„Nu suntem în scenariul catastrofal, dar suntem într-o recesiune extrem de dură”, a mai declarat economistul.
Avertismentul vine în contextul în care mai mulți economiști spun că anul 2026 va fi tot mai greu pentru români. Sunt așteptate noi scumpiri, presiune pe cursul valutar și un risc tot mai mare ca România să intre într-o recesiune profundă.
Potrivit datelor CFA România, 80% dintre economiștii consultați se așteaptă ca presiunea pe cursul valutar să continue în perioada următoare. Pentru următoarele șase luni, valoarea medie anticipată este de 5,1650 lei pentru un euro, iar pentru următoarele 12 luni estimarea este de 5,2252 lei pentru un euro. Un curs mai mare înseamnă costuri mai mari pentru români, inclusiv rate, chirii și produse mai scumpe. Presiunea vine în condițiile în care inflația este deja de două cifre și se află la cel mai ridicat nivel european, iar economiștii se așteaptă ca aceasta să continue să crească în următoarele 12 luni.
Economia este afectată puternic de inflația care reduce puterea de cumpărare, în timp ce consumul continuă să scadă. Economiștii CFA România avertizează că riscul de recesiune este tot mai mare, după ce 2026 a început cu o scădere de 0,2% a Produsului Intern Brut.
Într-un astfel de context, mediul privat devine mai prudent, investițiile sunt amânate, restructurările se înmulțesc, iar majorările salariale sunt puse în așteptare.
În primele trei luni ale anului, peste 2.500 de persoane au fost concediate, potrivit datelor ANOFM. Cele mai multe concedieri au fost în București, unde 424 de angajați au rămas fără loc de muncă, urmat de Bihor, cu 269 de persoane, Hunedoara, cu 255, Sibiu, cu 226, și Timiș, cu 198.
Alte județe afectate au fost Gorj, cu 182 de concedieri, Constanța, cu 175, Satu Mare, cu 146, Iași, cu 109, Alba, cu 102, Vaslui, cu 89, și Prahova, cu 88. În total, în perioada ianuarie-martie 2026, 2.511 persoane au fost concediate.
BNR avertizează, la rândul său, că oferta de locuri de muncă s-a restrâns. Asta înseamnă că persoanele care își pierd locul de muncă își găsesc tot mai greu un alt serviciu.
În acest context, economiștii avertizează că lunile următoare vor fi decisive pentru economie. Dacă inflația va continua să crească, iar consumul va rămâne în scădere, presiunea pe firme și pe angajați ar putea deveni și mai mare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Salariul și indemnizația de creștere a copilului ar putea fi cumulate pentru părinţii care se întorc mai devreme la serviciu. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Salariul și indemnizația de creștere a copilului ar putea fi cumulate pentru părinţii care se întorc mai devreme la serviciu. Ce condiții trebuie să îndeplinească Salariu și indemnizație de creștere a copilului ar putea fi cumulate. Este una dintre măsurile propuse de noul Guvern pentru părinţii care se întorc mai devreme la serviciu. Aceştia ar […]
România trece la noapte la ora de iarnă: Ceasurile se dau cu o oră în urmă și ora 4.00 devine ora 3.00. Medicii avertizează asupra efectelor
România trece la noapte la ora de iarnă: Ceasurile se dau cu o oră în urmă și ora 4.00 devine ora 3.00. Medicii avertizează asupra efectelor În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România trece la ora de iarnă, iar ora 04:00 devine ora 03:00. Românii vor câștiga astfel o oră […]
Avansul pentru „Noua Casă” ar putea fi modificat, după ce prețul locuințelor a crescut cu 15%: Creditele pentru „Noua Casă”, în picaj
Avansul pentru „Noua Casă” ar putea fi modificat, după ce prețul locuințelor a crescut cu 15%: Creditele pentru „Noua Casă”, în picaj Avansul pentru cumpărarea unei locuințe prin programul „Noua Casă” ar putea fi modificat. Legea are o largă susținere politică și e programată pentru vot final în Senat săptămâna viitoare. În prezent, creditele pentru […]
