Curier Județean

Dotări noi la Spitalul Orășenesc Cugir: Aparatură de ultimă generație pentru cabinete, laboratoare de analize medicale, de radiologie și imagistică, printr-o finanțare din fonduri europene de 4 milioane de euro 

Ioana Oprean

Publicat

în

Dotări noi la Spitalul Orășenesc Cugir: Aparatură de ultimă generație pentru cabinete, laboratoare de analize medicale, de radiologie și imagistică, printr-o finanțare din fonduri europene de 4 milioane de euro

Spitalul Orășenesc Cugir a semnat contractul de finanțare în valoare de 4 milioane de euro pentru proiectul ,,Investiții în infrastructura publică a ambulatoriilor implicate în implementarea programelor de screening”.

Petrecerea Divorțaților

Obiectul proiectului constă în dotarea cabinetelor medicale și a laboratoarelor de analize medicale, respectiv de radiologie și imagistică medicală, din cadru ambulatoriului de specialitate, cu aparatură de ultimă generație, precum și îndeplinirea măsurilor dispuse de Inspectoratul pentru situații de urgența Alba, în vederea obținerii autorizației de securitate la incendiu, la finalizarea proiectului.

„Aducem la Spitalul Cugir peste 20 milioane de lei din fonduri europene pentru un proiect care înseamnă şanse în plus la sănătate pentru pacienţii care se prezintă la spitalul nostru. Contribuția proprie este de doar 2 % din valoarea proiectului, iar restul finanţării vine din bani europeni.

Este încă o dovadă că ştim să folosim oportunităţile de finanţare europeană pentru investiţii concrete, care schimbă în bine sistemul medical cugirean.

Dotările pe care le vom realiza la spitalul nostru vor permite consultații mai diversificate, mai rapide, investigații mai amănunțite, monitorizare permanentă şi condiţii moderne pentru tratarea bolilor”, a declarat managerul Spitalului Orășenesc Cugir, Florin Arion.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 19.10-25.10.2026

Ioana Oprean

Publicat

în

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 19.10-25.10.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate suplimentar pentru intervalul 19.10-25.10.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1. UNIREA – Str. PRINCIPALA partial, str. POMILOR partial, Strada GARII, Strada GARA UNIREA 28/10/2026 09:00 – 28/10/2026 16:00 […]

Citește mai mult

Curier Județean

23 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează vineri, 23 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]

Citește mai mult

Curier Județean

Amenzi de peste 5.000 de lei, date de polițiști la Ocna Mureș: Aproape 200 de mașini și persoane, verificate cu aplicația eDAC

Ioana Oprean

Publicat

în

Amenzi de peste 5.000 de lei, date de polițiști la Ocna Mureș: Aproape 200 de mașini și persoane, verificate cu aplicația eDAC Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș au desfășurat la data de 22 octombrie 2026, în intervalul orar 16.00 – 19.00,o acțiune, pe raza orașului Ocna Mureș și a localităților arondate, care a […]

Citește mai mult