Actualitate

Raed Arafat: „Putem să ajungem la scenarii grele, dacă boala se va comporta într-un fel pe care nu putem să-l controlăm”

Ioana Oprean

Publicat

în

Joi seară, șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat existența a peste 300 de focare de COVID-19 în România. Acesta a precizat că focarele reprezintă și azile de bătrâni, cămine, medii care pot fi controlabile. Nimeni nu poate preconiza evoluția bolii în viitor, mai ales în cazul unor transmisii comunitare, iar în momentul de față nu vor fi excluse nici „scenarii mai grele”, avertizează Raed Arafat.

Foarte multe dintre cele 300 de focare din ţară „sunt focare care sunt foarte limitate, sunt sub control”, a precizat Raed Arafat. El a explicat apoi care este diferenţa între aceste focare, bine delimitate, şi cele cu transmisie comunitară, în cazul cărora se impune uneori măsura carantinării unor localităţi întregi.

Raed Arafat a avertizat însă că „nimeni şi nicio ţară nu va putea la un moment dat să spună că exclude total luarea unor măsuri mai drastice”, pentru că totul depinde de evoluţia epidemiei.

„Noi am luat, am carantinat unele localităţi, chiar dacă s-au supărat pe noi primarii din localităţile respective, chiar şi recent. Am luat anumite măsuri punctuale şi asta fac multe ţări acum, dar sunt situaţii în care dacă vezi că scapă total sub control şi începe să fie o creştere mare, exponenţială, se pot reimpune anumite măsuri drastice. Poate că nu faci un total lockdown în toată ţara, dar faci într-un judeţ, îl faci într-o zonă în care vezi că este o răspândire majoră”, a spus şeful DSU.

„Acest lucru nimeni nu poate să-l nege, la orice moment se poate lua o astfel de decizie”, a insistat Raed Arafat.

„Nu suntem în acest scenariu încă, dar putem să ajungem şi peste o lună, şi peste două, şi în timpul toamnei, şi în timpul primăverii anului viitor să ajungem la scenarii grele, dacă boala se va comporta într-un fel pe care nu putem să-l controlăm”, a avertizat secretarul de stat în MAI.

„Focarele pentru care noi luăm măsura de carantină, atunci când carantinăm o localitate, sunt focarele de transmitere comunitară. Deci, dacă este o localitate cu o cifră mare de cazuri, dar care sunt concentrate la un azil de persoane vârstnice, atunci măsurile se iau pe azilul respectiv – carantinarea azilului, a personalului; dacă avem o localitate de 1.500 de persoane şi avem 14 cazuri, 10 cazuri, 15 cazuri, este transmisie în comunitate, în mai multe familii, atunci luăm măsura de a carantina localitatea. De ce? Pentru că nu este suficient să izolezi persoanele şi contacţii lor direcţi. Acolo, dacă s-a transmis în comunitate, înseamnă că mai avem mai multe persoane în comunitate probabil asimptomatice, de care nu ştim şi care transmit. Şi atunci, această comunitate se pune sub carantină, DSP-ul poate să organizeze testări mai multe în localitatea respectivă, se descoperă mai mulţi care au fost infectaţi sau nu şi pot să se concentreze eforturile de prevenire pe comunitatea respectivă. Acesta este rostul carantinării unei localităţi, pe care o facem, dacă vedem că este răspândire comunitară serioasă”, a explicat Raed Arafat la Digi24.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată” Un accident cumplit a avut loc luni, 16 martie, în Centrul Clujului. Un bărbat de 36 de ani, din județul Sălaj, care conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de […]

Citește mai mult

Actualitate

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte

Bogdan Ilea

Publicat

în

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte Dani Mocanu va executa pedeapsa de 4 ani de închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins marți, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta și de fratele său. Decizia instanței este […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul Economistul Radu Georgescu susține că România se află într-o situație financiară vulnerabilă, după ce băncile au împrumutat masiv Guvernul în ultimii ani. Potrivit acestuia, la 31 ianuarie 2026, băncile din România aveau credite totale […]

Citește mai mult