Radu Cristian: „Îi felicit sincer pe cei care au votat pentru investiţia Zewa”
Declarație consilier local al municipiului Sebeș Radu Cristian:
“În cel de al 12-lea ceas consilierii locali care s-au opus vânzării prin licitație a terenului dorit de Zewa la Sebeș au revenit asupra deciziei, astfel că terenul va fi scos la licitație la finalul acestei luni. Nu pot decât să îi felicit sincer, nu ironic, cum au făcut alții, pentru gestul lor de normalitate.
După ce acum o săptămână și-au dat cu stângul în dreptul, poziționându-se împotriva unei investiții care aduce bani la bugetul local și locuri de muncă pentru locuitorii orașului, consilierii în cauză au votat totuși pentru această investiție. Se pare că reproșurile oamenilor i-au ajutat să își aducă aminte că rolul lor în consiliul local este acela de a lua decizii în favoarea cetățenilor și nu împotriva lor. Până la urmă sebeșenii i-au tras de mânecă și le-au amintit că au ajuns consilieri cu voturile lor și că nu le permit să își bată joc de ele.
Noi liberalii am susținut scoaterea la vânzare a acestui teren încă de la început. Ne-am respectat promisiunile pe care le-am făcut cetățenilor din Sebeș în momentul în care le-am cerut votul și când le-am spus că din postura de consilieri locali vom face tot ce ne să în putință pentru ca orașul să aibă investiții, iar oamenii locuri de muncă. Iar în momentul în care această investiție era în pericol am luat inițiativa, m-am folosit de prevederile legale și am convocat o ședință extraordinară a Consiliului Local Sebeș pentru a tranșa problema Zewa. Iar ședința a avut succes pentru că 15 aleși locali au votat pentru licitație.
Scandalul Zewa s-a încheiat și acum toată lumea va avea doar de câștigat. La bugetul local se vor încasa cel puțin 700.000 de euro pentru teren, la care se vor adăuga aproximativ 200.000 taxe și impozite plătirte anual de investitor. Cetățenii vor avea la dispoziție încă 100 de locuri de muncă, iar investitorul va fi convins de faptul că administrația locală și consiliul local sunt un partener de nădejde, care sprijină investițiile și nu le bagă bețe-n roate celor care vor să își dezvolte afacerile în Sebeș. Nu în ultimul rând consilierii au devenit mai conștienți de faptul că deciziile pe care le iau trebuie să fie în folosul comunității.”
Radu Cristian, consilier local PNL Sebeș, președinte TNL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Marius Hațegan (PNL): PSD Alba nu există! Iar când mai există, își face campanie electorală prin școli!
Marius Hațegan (PNL): PSD Alba nu există! Iar când mai există, își face campanie electorală prin școli! Cu aproape zero rezultate pentru cetățenii din Alba, PSD-iștii din județ au apelat la o soluție de avarie. Recent, au călcat pragul unor unități de învățământ sub pretextul unei caravane al cărui șef este Victor Negrescu. Au numit-o […]
Comunicat de presă | Fonduri de 1,9 milioane de lei pentru Alba, obținute de social-democrații Corneliu Mureșan, Voicu Vușcan și Adrian Bara
Fonduri de 1,9 milioane de lei pentru Alba, obținute de social-democrații Corneliu Mureșan, Voicu Vușcan și Adrian Bara Comunitățile din județul Alba vor beneficia de 1,9 milioane de lei, în urma demersurilor secretarului de stat Corneliu Mureșan și ale deputaților social-democrați Voicu Vușcan și Adrian Bara. Suma este prevăzută în bugetul de stat pentru anul […]
Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea
ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]