Actualitate

RABLA 2013: Termenul pentru depunerea dosarelor de către persoane juridice a fost prelungit din nou

Ioana Oprean

Publicat

în

Termenul pentru depunerea şi validarea dosarelor firmelor şi instituţiilor publice în Programul „Rabla” 2013, stabilit iniţial pentru data de 30 august, a fost prelungit din nou, de la 30 septembrie la 31 octombie, până în prezent fiind validate dosare pentru 1.607 tichete din cele 3.903 disponibile.

Până în prezent, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), care gestionează Programul „Rabla”, a înregistrat un număr de 1.170 de dosare depuse de către persoanele juridice pentru 1.607 de autovehicule.

Prin Programul „Rabla”, Administraţia Fondului pentru Mediu a emis iniţial 3.000 de tichete valorice pentru persoanele juridice – operatori economici şi instituţii publice. Pe 10 septembrie, printr-o dispoziţie a preşedintelui AFM, numărul tichetelor pentru persoane juridice a fost suplimentat cu 903, reprezentând numărul de tichete rămase dintre cele repartizate colectorilor pentru persoane fizice.

În iulie, după prima etapă de evaluare şi validare a dosarelor, 378 de tichete urmau să fie repartizate celor 81 de persoane juridice validate până la acel moment, 105 tichete revenind Ministerului Afacerilor Interne.

În urma celei de-a doua etape, în august, au fost validate dosare pentru alte 254 de tichete, 132 urmând să revină Poştei Române.

La sfârşitul lunii septembrie, au fost validate alte dosare, pentru un număr de 975 de tichete.

Lista persoanelor juridice şi a instituţiilor publice, care au fost acceptate şi respinse în Program, este publicată pe site-ul AFM, (www.afm.ro), la secţiunea aferentă Programului, precizează AFM.

Prin Programul „Rabla”, pentru casarea fiecărui autovehicul (automobil sau autoutilitară uşoară) mai vechi de 10 ani din dotare, persoanele juridice primesc un tichet în valoare de 6.500 de euro, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou. Pentru stimularea achiziţionării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se oferă posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare de 6.500 de lei a unui eco-bonus în valoare de 500 lei pentru: achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii ce dioxid de carbon mai mică de 100g/km şi achiziţionarea unui atuovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid, fără a putea fi însă cumulate mai mult de două eco-bonusuri.

Sursa: mediafax


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Economistul Radu Georgescu despre taxa Temu: Firmele din afară UE au redus drastic volumele expediate în România. Afectează puternic negativ companiile românești

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu despre taxa Temu: Firmele din afară UE au redus drastic volumele expediate în România. Afectează puternic negativ companiile românești Economistul Radu Georgescu atrage atenția că așa-numita taxă Temu/Shein, prezentată de unii drept benefică pentru economia României, produce în realitate efecte contrare și lovește direct în companiile românești de logistică și transport. Potrivit […]

Citește mai mult

Actualitate

Decizie favorabilă la ICCJ pentru Dani Mocanu și fratele său. Condamnarea ar urma să fie reanalizată

Bogdan Ilea

Publicat

în

Decizie favorabilă la ICCJ pentru Dani Mocanu și fratele său. Condamnarea ar urma să fie reanalizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, marţi, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de fraţii Dani şi Ionuţ Mocanu, condamnaţi definitiv la închisoare pentru tentativă de omor. ICCJ a stabilit ca această cale extraordinară de […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu, economist: „Paradoxal, în România încă sunt persoane care spun că „Taxa Temu”, una stupidă, ajută economia”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu: „Paradoxal, în România încă sunt persoane care spun că „Taxa Temu”, una stupidă, ajută economia” „Paradoxal, în România încă sunt persoane care spun că „Taxa Temu” ajută economia”, constată economistul Radu Georgescu în contextul efectelor de bumerang care se resimt deja prin aplicarea taxei amintite. Citește și: Ce efecte dezastruoase are aplicarea Taxei […]

Citește mai mult