Actualitate

Punctul de pensie 2023: Ce valoare are și cum se calculează. Cât va creşte punctul de pensie în 2024

Ioana Oprean

Publicat

în

Punctul de pensie 2023: Valoarea punctului de pensie • Cum se calculează punctul de pensie. Cât va creşte punctul de pensie în anul 2024

Valoarea punctului de pensie a cresut cu 12,5% în 2023 și a ajuns la 1.785 lei, astfel că milioane de români au început să-şi facă din nou calcule.

Citește și: Pensii 2023: Indemnizația socială pentru pensionari. Valorea și numărul beneficiarilor

Practic, vorbim despre o creştere a valorii punctului de pensie cu 12,5%. În ciuda acestei creşteri, a valorii punctului de pensie, rămân în continuare foarte mulţi seniori cu venituri scăzute, astfel că aceştia urmează să beneficieze de mai multe ajutoare care să le permită să treacă cu bine de la o lună la alta.

Vorbim, în general, de ajutoare de sute de lei pentru cei cu pensii mici, dar care pot ajuta chiar şi până la 1.000 de lei în cazul celor cu pensii mai mici de 1.500 de lei.

Citește și: Pensii 2023: Câți bani vor primi cei care nu au muncit nici măcar o zi în viața lor

Câte puncte de pensie ai. Calculul punctajului pentru pensie

Autorităţile anunţă, conform unei legi ce datează tocmai din 2000, că punctajul mediu anual se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzători stagiului complet de cotizare, prevăzut de lege.

Practic, conform autorităţilor „cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie. Punctajul mediu anual realizat de asigurat se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numarul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare.

Numărul de puncte realizat în fiecare lună se însumează, iar prin împărţirea la 12 rezultă punctajul anual al asiguratului în anul respectiv. Punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul National de Statistică”.

Citește și: PENSII 2023 – Inechități în legea pensiilor: Cum ajung doi pensionari cu aceleași condiții de muncă și aceeași vechime la diferențe de pensie chiar și de 1.700 de lei

Cât va creşte punctul de pensie în 2024

Lucrurile se complică pentru pensionari din 2024, pentru că vorbim despre o nouă formulă de calcul şi mai stufoasă. Însă, acest lucru s-ar putea transforma în bani mai mulţi încasaţi de pensionari.

Asta pentru că valoarea punctului de pensie se majorează cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

Majorarea valorii punctului de pensie ar urma să se stabilească anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Citește și: Indexarea pensiilor 2023: Modul de calcul va fi modificat pentru ca acestea să ţină ritmul cu rata reală a inflaţiei

Chiar dacă valoarea punctului de pensie a crescut de la 1 ianuarie 2023, cu 12,5%, iar autorităţile au stabilit deja un algoritm pentru creşterea valorii punctului de pensie în anii următori, există informaţii conform cărora pensiile ar urma să mai fie majorate o dată în 2023.

Deocamdată însă nu se ştie dacă acest lucru ar urma să fie făcut printr-o nouă creştere a valorii punctului de pensie sau majorările de pensii ar urma să se facă strict prin recalcularea acestora.

Pe de altă parte, autorităţile dau asigură că, în cel mai scurt timp, ar urma să rezolve mai multe probleme în ceea ce priveşte sistemul de pensii.

Citește și: PENSII 2023: Vârsta de pensionare la femei în anul 2023. Ce femei se pot pensiona anul acesta în funcție de vârstă

Se vorbeşte despre posibilitatea apariţiei unei reeşalonări a pensiilor speciale, însă deocamdată nu se ştie cu exactitate formula prin care s-ar putea obţine acest lucru. Cel mai probabil se va merge pe o impozitare progresivă, însă un asemenea scenariu trebuie aprobat.

Un lucru este cert. Autorităţile dau asigurări că problema pensiilor speciale ar urma să fie reglementată până în vară şi, de asemenea, că nu se pune problema de a se solicita o amânare a reformei pensiilor speciale.

Sursa: observatornews.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Doi bărbați loviți de fulger, în albia râului Mureș, într-un județ vecin cu Alba: Victimele în stop cardio-respirator, resuscitate de salvatori

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi bărbați loviți de fulger, în albia râului Mureș, într-un județ vecin cu Alba: Victimele în stop cardio-respirator, resuscitate de salvatori Doi bărbați au fost loviți de fulger joi, 6 august 2026, în albia râului Mureș, într-un județ vecin cu Alba. Victimele, aflate în stop cardio-respirator, sunt resuscitate de salvatori la fața locului. Pompierii militari […]

Citește mai mult

Actualitate

Strategia pentru conservarea biodiversității, adoptată de Senat: Jalon din PNRR, care vizează un miliard de euro

Bogdan Ilea

Publicat

în

Strategia pentru conservarea biodiversității, adoptată de Senat: Jalon din PNRR, care vizează un miliard de euro Senatul a adoptat joi proiectul de lege privind Strategia Națională și Planul de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026-2030, după ce documentul a fost modificat în Camera Deputaților și retrimis spre dezbatere primei Camere sesizate. Strategia reprezintă un jalon din […]

Citește mai mult

Actualitate

6-7 august 2026 | Cod Galben de inundații în Alba și alte județe: Anunțul de ultimă oră al hidrologilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod Galben de inundații în Alba și alte județe: Anunțul de ultimă oră al hidrologilor Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, 6 august 2026 o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până vineri dimineața în zece bazine hidrografice, fiind vizate și cursuri de apă din județul Alba. Potrivit hidrologilor, […]

Citește mai mult