PSD avariat serios de problemele interne, PNL nu reușește sa-și revină. Pro România în creștere ușoară. USR și Cioloș nu conving – SONDAJ CURS
Cel mai nou sondaj – de tip Omnibus (noiembrie-decembrie) al Centrului de Sociologie Urbana și Regională (CURS) a fost dat publicității. Sondajul a fost realizat în perioada 24 noiembrie – 9 decembrie pe un eșantion național de 1067 de persoane la domiciliul respondenților.
Astfel, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, PSD-ul continuă să domine scena politică cu 33%, urmat la mare distanță de PNL cu 20%, urmate de ALDE și Pro România cu câte 9% și USR cu 7%. Urmează un pluton de partide cu
cifre relativ egale UDMR cu 6%, Mișcarea România Împreună (între timp Dacian Cioloș a anunțat că numele partidului său este PLUS) și PMP cu 5%. Restul partidelor se situează sub pragul electoral, dar sunt de remarcat revigorarea UNPR condus de Gabriel Oprea și apariția în clasament a Partidul Realitatea format în jurul Realitatea TV.
Liberalii par să nu se regăseacă și își continuă descreșterea într-un ritm lent… dar sigur Dacă în mai, liberalii aveau 25%, în iulie au scăzut la 24%, iar septembrie au ajuns la 22%. În noiembrie PNL a căzut la pragul psihologic de 20 la sută.
ALDE staționează la 9% și se consolidează. Dacă în cercetările de tip Omnibus din mai și iunie partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu era cotat cu 8%, în septembrie s-a atins cota de 9 la sută pe care o păstrează și acum.
Surpriza o reprezintă Pro România înființat și condus de Victor Ponta. Dacă în aprilie partidul abia înființat era cotat cu doar 3%, în iunie a atins pragul de 5% pentru ca în septembrie să urce la 6%. În acest moment a ajuns la 9%, semn că este principalul beneficiar al problemelor care macină PSD-ul.
USR-ul pare să plătească pentru mișcările haotice din ultima perioadă și tensiunile interne. Dacă în luna aprilie era cotat la 6%, au urcat la 7% în iunie, iar în septembrie au atins cota de 8%. În noiembrie revin la 7 la sută.
Un caz aparte îl reprezintă partidul lui Dacian Cioloș. Acum el se numește PLUS (Partidul Libertății, Unității și Solidarității), după ce aproape tot anul a defilat sub titulatura MRÎ (Mișcarea România Împreună). MRÎ avea în aprilie 3%, în iunie 5% și la fel și în septembrie. Sfârșitul anului prinde MRÎ tot la pragul de 5 la sută. Doar următoarea cercetare de la începului anului viitor ne va arăta dacă rebrenduirea va prinde sau nu.
PMP-ul se menține peste pragul electoral, în timp ce UDMR înregistrează o ușoară creștere.
Studiul CURS de tip Omnibus a avut loc în perioada 24 noiembrie – 9 decembrie, cu interviuri realizate la domiciliul celor intervievați. De asemenea, conform casetei tehnice, studiul s-a desfășurat pe un eșantion național de 1067 de persoane, având o eroare statistica de +/- 3%, cu datele ponderate în funcție de vârstă, la un nivel de încredere de 95%.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”
Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]
Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”
Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]
Comunicat de presă | Beniamin Todosiu (prim-vicepreședinte PSD Alba): „Primarii au obligația morală și legală de a proteja comunitățile prin eliminarea jocurilor de noroc din proximitatea cetățenilor”
Beniamin Todosiu (prim-vicepreședinte PSD Alba): „Primarii au obligația morală și legală de a proteja comunitățile prin eliminarea jocurilor de noroc din proximitatea cetățenilor” Beniamin Todosiu este unul dintre parlamentarii care au militat puternic pentru reglementarea strictă a funcționării sălilor de „păcănele”, astfel încât prin măsuri legislative să fie protejați cetățenii și să se reducă numărul […]