PSD Alba: Noul Codul fiscal îi ia pe nepregătite pe asociaţii din „umbră” PDL-PNL
Propunerile de modificare a Codului de Procedură Fiscală și a Codului Fiscal, pe care le-a prezentat ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, i-au luat total prin surprindere pe liderii noului Partid Naţional Liberal, care au fost prinşi pe picior greşit de noile propuneri legislative. De atunci, noul PNL mimează opoziţia şi nu se mai regăseşte, asta pentru că
nu se aşteptau la astfel de măsuri ultraliberale, care vin în sprijinul populaţiei, dar şi al mediului de afaceri. Aşa se face că deocamdată opoziţia nu are nici o strategie, refuză dialogul cu puterea şi se foloseşte de orice mijloace pentru a-şi atinge scopul, acela de a ajunge la putere, trecând cu vederea interesul celor care le-au dat votul.
Măcinată de lupta pentru putere, opoziţia face joc de glezne în căutarea drumului care o va aduce la puetere. Încercând să găsească nod în papură, liberalii, vechi şi noi, nu au făcut altceva decât să alunece în ridicol. Iată că după ce au tăiat salarii şi pensii şi au crescut TVA, acum PDL, alături de PNL, se află în situaţia de a critica un guvern care nu taie salarii şi pensii, iar taxa pe valoare adăugată scade, nu creşte, aşa cum se întâmpla pe vremea când prermeirul din umbră al PNL, Cătălin Predoiu, susţinea diminuarea veniturilor, ca membru al guvernelor PDL.
PSD Alba are convingerea că românii nu au uitat umilinţa la care au fost supuşi în timpul regimului Băsescu-Boc-Udrea. Oamenii au fost obligaţi să strângă cureaua, în timp ce guvernanţii PDL strângeau… contracte cu dedicaţie, care le aduceau beneficii. După ce s-a transformat peste noapte din pedelist în liberal, numai pentru a creşte în ochii cetăţenilor, visând să mai prindă un mandat în vreun guvern, Cătălin Predoiu susţine că un guvern social-liberal nu are dreptul să promoveze măsuri de relaxare fiscală, de care atât mediul de afaceri, cât şi cetăţenii ţării aveau nevoie. Cu toţii aveau nevoie de creşterea nivelului de trai, stimularea investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă.
PSD Alba susţine că noul PNL joacă rolul de opozant preocupat de soarta ţării şi a românilor, fiind îngrijorat că măsurile de relaxare fiscală ar periclita macristabilizarea economică. Dar oare atunci când tăiau salarii, pensii şi creşteau taxele nu era afectată stabilitatea economică a ţării? Nu trebuie să uite cei de la PNL faptul că Guvernul Ponta a reîntregit pensiile şi salariile tăiate cu acordul aceluiaşi Predoiu, iar după aplicarea acestor măsuri ţara noastră a avut creştere economică în 2012, 2013 şi 2014! Apoi, cei de la PNL prin vocea lui Predoiu ne spun poveşti în care măsurile Guvernului Ponta sunt irealizabile, oferind în schimb programul de guvernare al PNL, cu măsuri „care se pot realiza”. Numai că românii s-au mai ars odată cu programe girate de acelaşi Predoiu, aşa că nimeni nu mai are încredere în spusele sale!
E limpede că cei de la PNL trebuie să se mulţumească ca Predoiu să fie premier „în umbră”, pentru că demonstrează încă o dată că nu are calităţile unui prim-ministru şi românii nu mai au încredere în spusele celor de la PNL, aşa că nu le rămâne decât să viseze frumos la un viitor guvern PDL colorat în PNL!
Biroul de presă al PSD Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Infrastructura rutieră din Rimetea va fi modernizată la standarde europene: Investiție de peste 4,5 milioane lei
Infrastructura rutieră din Rimetea va fi modernizată la standarde europene: Investiție de peste 4,5 milioane lei Infrastructura rutieră din Rimetea va fi modernizată la standarde europene, astfel încât accesul locuitorilor din zonă către alte localități și către rețeaua județeană de transport să se desfășoare în condiții maxime de siguranță și confort. APM Alba a dat […]
FOTO | Modernizare Piața Agroalimentară Alba Iulia: Sistem de climatizare și anveloparea parțială a fațadelor. Valoarea investiției, peste 16.000 lei
Modernizare Piața Agroalimentară Alba Iulia: Sistem de climatizare și anveloparea parțială a fațadelor. Valoarea investiției, peste 16.000 lei Administrația din Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție DALI pentru proiectul ,,Modernizare Piața Agroalimentară prin anveloparea parțială a fațadelor cu o structură vitrată din aluminiu și instalare sisteme de ventilație și climatizare”. Potrivit documentației, modernizarea […]
FOTO | Continuă proiectul de modernizare al Școlii din Sântimbru: Au fost montate panourile fotovoltaice
Continuă proiectul de modernizare al Școlii din Sântimbru: Au fost montate panourile fotovoltaice La Sântimbru continuă modernizarea școlii, în urmă cu o săptămână fiind montate panourile fotovoltaice pe clădire. De asemenea, de curând, 40 de gospodării din comună au fost dotate și ele cu panouri și baterii în valoare de 10.000 de euro fiecare. ,,În […]