Propunerea privind introducerea unor cursuri pentru consumul moderat de vin ”zace într-un sertar la Ministerul Educației”
Propunerea privind introducerea, în licee, a unor cursuri în care elevilor să li se explice cum poate fi consumat vinul cu moderaţie ”probabil zace într-un sertar la Ministerul Educației”, a spus, miercuri, la Alba Iulia, directorul executiv al Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicolă (ONIV), Emil Dumitru.
Emil Dumitru declara, tot la Alba Iulia, în urmă cu un an, că organizaţiile profesionale ale viticultorilor fac demersuri la Ministerul Educaţiei pentru ca în licee să fie introduse cursuri privind consumul moderat de vin, iar astăzi spune, fiind întrebat, că această propunere ”probabil zace într-un sertar la Ministerul Educației”.
”În condițiile în care avem state membre care au în curricula școlară un astfel de modul, la orele de dirigenție, cred că și România ar trebui să ia exemplu de acolo și să încercăm să explicăm copiilor noștri că nu doar distilatele cu băuturile energizante sunt cele bune pe care le consumă în mod regulat în cluburi sau în restaurante. Vinul e un aliment dacă e consumat cu moderație. Aceasta ține un pic și de ceea ce vrea România din punct de vedere al educației copiilor noștri”, a spus directorul executiv al ONIV, întrebat în cadrul unei conferințe de presă dacă propunerea se poate materializa,
Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani nu au fost niciodată consumatori foarte buni de vin, a adăugat Dumitru.
”Pierdem segmentul 18-25 de ani. E clar că cel care va fi un consumator de vin se va duce și la teatru, se va implica și în acțiuni de tot felul, educative, cam aceasta înseamnă o societate sănătoasă. Depinde și ce vrea Ministerul Educației, noi, formele asociative, societatea civilă, tot presionăm în zona aceasta, dar neavând altfel de instrumente nu putem decât să facem propuneri”, a declarat directorul executiv al ONIV.
Întrebat în ce a constat propunerea viticultorilor față de Ministerul Educației, Emil Dumitru a spus că și-a permis să traducă un modul cuprins într-un proiect european, accesat de toate statele membre viticole.
”România a fost printre puținele state care nu s-au asociat în proiectul acela și da, într-adevăr, trebuie să explicăm tinerilor ce înseamnă consumul de vin, să explicăm ce înseamnă vinul în primul rând, cum se realizează producția de vin în România. Vedeți că, întotdeauna avem o dispută și în spațiul public, destul de importantă, legată de calitatea vinului și atunci să putem credibiliza vinul ca produs trebuie să explicăm cum facem vinul și cum cultivăm plantațiile să obținem struguri care să fie pretabili pentru obținerea vinului de calitate”, a mai spus directorul executiv al ONIV.
Emil Dumitru a participat, miercuri, la o conferință de presă, la Alba Iulia, cu ocazia încheierii Concursului ”Strugurele de Aur” 2016, în cadrul căruia au fost premiate 78 de vinuri, dintre care 33 cu aur și 45 cu argint.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Radu Georgescu, despre decizia Fitch de a menţine ratingul suveran al României la „BBB minus”, cu perspectivă negativă: ”România, trebuie să începi să înveți dacă nu vrei să rămâi corigentă”
Radu Georgescu, despre decizia Fitch de a menţine ratingul suveran al României la „BBB minus”, cu perspectivă negativă: ”România, trebuie să începi să înveți dacă nu vrei să rămâi corigentă” Radu Georgescu a explicat într-o postare pe Facebook reconfirmarea calificativul de țară „BBB minus” pentru România al Agenției internaționale de rating Fitch, menținând însă perspectiva […]
Impozitarea progresivă, măsură care ar asigura venituri la buget mai mari decât pachetele 1 și 2 ale Guvernului Bolojan. Fost ministru: „În toate țările dezvoltate din UE se aplică cu succes. În România, se iau bani de la seniori, mame, gravide și veterani de război”
Impozitarea progresivă, măsură care ar asigura venituri la buget mai mari decât pachetele 1 și 2 ale Guvernului Bolojan. Fost ministru: „În toate țările dezvoltate din UE se aplică cu succes. În România, se iau bani de la seniori, mame, gravide și veterani de război” Marius Budăi, fostul ministru al Muncii de la PSD, este […]
Reguli stricte pentru proprietarii câinilor ținuți în curte. 3.000 de lei amendă, chiar dosar penal pentru stăpânii care nu respectă legea
Reguli stricte pentru proprietarii de câini ținuți în curte. 3.000 de lei amendă, chiar dosar penal pentru stăpânii care nu respectă legea Câinele lăsat liber în curte, pare să fie o soluție ideală pentru proprietari, dar și pentru animal, mai ales vara. Legea impune condiții stricte pentru siguranța tuturor. Află ce reguli trebuie să respecți, […]