Actualitate

Propunerea de revizuire a Constituției privind interzicerea căsătoriilor homosexuale, analizată la CCR pe 20 iulie

Ioana Oprean

Publicat

în

curtea constitutionalaCurtea Constituțională a României va discuta, în 20 iulie, propunerea legislativă transmisă de Senat de revizuire a Constituției, referitoare la faptul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, au precizat luni, pentru Agenția Națională de Presă Agerpres, oficiali ai CCR.

Senatul a transmis CCR propunerea legislativă pentru verificarea respectării dispozițiilor constituționale privind revizuirea Legii fundamentale.

Pe 23 mai, Coaliția pentru Familie a depus la Senat o propunere legislativă de revizuire a Constituției, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, inițiativa fiind semnată de 3 milioane de cetățeni. După ce a fost înregistrată la Senat, ea a fost prezentată, pe 7 iunie, în Biroul Permanent și transmisă la CCR pentru verificarea respectării dispozițiilor constituționale.

Potrivit Coaliției pentru Familie, această propunere legislativă de revizuire a Constituției are ca scop protejarea explicită a familiei și a drepturilor părinților.

Formularea propusă pentru articolul 48 alin. 1 din Constituție este: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”. Actualul text al Constituției se referă la căsătoria dintre soți.

Comitetul de Inițiativă este format din 16 membri: Nadia Tătaru, Georgeta Stoian, Alina Tomi, Mariana-Liliana Georgescu, Tudor Sișu, Vlad Miriță, Mihaela Mănuceanu, Sorin Lavric, Mihai Gheorghiu, Călin Diaconu, Pavel Chirilă, Cornel Bratu, Liviu Axinte, Constantin Necula, Paul Negruț, Mircea Tudor.

Inițiatorii propun ca referendumul național pentru modificarea Constituției să se desfășoare odată cu alegerile parlamentare din toamnă.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]

Citește mai mult

Actualitate

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]

Citește mai mult

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult