Actualitate

PROPUNERE: 10% la salariu, în luna aprilie, pentru profesori. Despre ce bani este vorba

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

PROPUNERE: 10% la salariu, în luna aprilie, pentru profesori. Despre ce bani este vorba

O anumită categorie de angajați ar urma să primească mai mulți bani la salariul din luna aprilie. Românii făcuți fericiți înainte de Paște sunt profesorii, ale căror lefuri vor crește.

Ei vor încasa, în aprilie, un plus de 10% la salariu.

Surse bine informate au declarat pentru edupedu.ro că profesorii ar putea primi în aprilie banii pentru a doua tranșă a diferențelor salariale din perioada 2017-2021. „Cadoul” ar avea legătură cu aplicarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 48 din 14 aprilie 2022. Astfel, dacă lucrurile stau întocmai, profesorii vor luna aceasta cu 10% mai mult la salariu.

În plus, aceleași surse transmit că tot în aprilie se vor achita și sentințele judecătorești (acolo unde mai sunt restanțe neachitate), dar și dobânzile, unde este cazul.

Modalitatea în care se face plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021 este stabilită prin Ordonanța de Urgență nr. 48, din 14 aprilie 2022. Proiectul de OUG a fost elaborat după negocierile dintre Guvern și reprezentanții profesorilor, impuse de victoria sindicatelor în instanță, care au obținut plata diferențelor salariale.

Sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale stabilite se plătesc eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență, după cum urmează:

  • în primul an calendaristic de la data intrării în vigoare a OUG se plătește 5% din valoarea diferențelor salariale;
  • în al doilea an calendaristic, se plătește 10% din valoarea diferențelor salariale;
  • în al treilea an calendaristic, 25% din valoarea diferențelor salariale;
  • în al patrulea an calendaristic, 25% din valoarea diferențelor salariale;
  • în al cincilea an calendaristic, 35% din valoarea diferențelor salariale.

Conform ordonanței de urgență de mai sus, plata sumelor se face anual, într-o singură tranșă, până la data de 30 iunie.

Totodată, în luna aprilie, angajații din sistemul public de învățământ își vor primi salariile mai devreme, la 11 aprilie, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Ziua de salariu pentru profesori și angajații din Educație a fost modificată ca să nu se suprapună cu Vinerea Mare.

sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Patru modele Dacia 100% electrice lansate până în 2030: STRIKER – noul crossover al producătorului român

Ioana Oprean

Publicat

în

Patru modele Dacia 100% electrice lansate până în 2030: STRIKER – noul crossover al producătorului român Dacia a lansat, marţi, 10 martie 2026 o foaie de parcurs strategică pentru orizontul 2030, care include lansarea a patru vehicule electrice şi un nou capitol pentru modelul Sandero. Totodată, compania a anunțat modelul Striker, un crossover cu motorizări […]

Citește mai mult

Actualitate

Angajări în Armata Română: Campanie amplă de recrutări. Ce salarii sunt oferite

Ioana Oprean

Publicat

în

Angajări în Armata Română: Campanie amplă de recrutări. Ce salarii sunt oferite Ministerul Apărării Naționale a lansat o nouă campanie amplă de recrutare pentru mai multe categorii de personal militar și civil. Demersul, inițiat în 9 martie 2026, vizează atât soldați și gradați profesioniști, cât și ofițeri, subofițeri sau maiștri militari. Odată cu anunțul privind […]

Citește mai mult

Actualitate

Consumul, prăbușire cu 25% în ianuarie 2026, față de decembrie 2025. Economist: ,,Nu s-a mai întâmplat niciodată așa ceva în România, nici măcar în pandemie, nici măcar în criza din 2009”

Ioana Oprean

Publicat

în

Consumul, prăbușire cu 25% în ianuarie 2026, față de decembrie 2025. Economist: ,,Nu s-a mai întâmplat niciodată așa ceva în România, nici măcar în pandemie, nici măcar în criza din 2009” Consumul oamenilor în ianuarie 2026 s-a prăbușit cu 25% comparat cu decembrie 2025 și a scăzut cu 9% comparat cu ianuarie 2025, potrivit datelor […]

Citește mai mult