Actualitate

Proprietarii vor putea să își reabiliteze și consolideze mai ușor locuințele în cazul unui cutremur: O nouă lege a fost promulgată

Ioana Oprean

Publicat

în

Proprietarii vor putea să își reabiliteze și consolideze mai ușor locuințele în cazul unui cutremur: O nouă lege a fost promulgată

În urma unei noi legi, promulgate, în cursul zilei de joi, proprietarii vor putea să își reabiliteze sau să consolideze mai ușor locuințele în cazul unui cutremur.

Inițiatorii legii spun că până în prezent cadrul birocratic mai mult i-a încurcat pe proprietarii care doreau să-și consolideze locuințele. Deputata USR Diana Stoica anunță că în lege au fost introduse mai multe mai multe măsuri de sprijin pentru proprietari și asociații, conform News.ro.

„A fost eliminată regula absurdă a unanimității. De acum înainte, ca în orice democrație, decizia de a locui într-o clădire protejată – adică, de a începe reabilitarea sau consolidarea unei clădiri — se va lua de către jumătate plus unu dintre proprietari. Nimeni nu are dreptul să pună în pericol viața altcuiva. A fost scăzută de la 25 de ani la 5 ani perioada de la care poate fi înstrăinată o locuință reabilitată fără a rambursa costurile lucrărilor. Nu contează cine e proprietar, atâta vreme cât acea locuință este mai rezistentă și mai pregătită de cutremur”, a explicat Diana Stoica.

De asemenea, inițiatorii au „introdus un mecanism de sprijinire a inițiativelor proprii, în condițiile în care statul nu are capacitatea să facă tot ce trebuie făcut și sunt prioritizate instituțiile publice, spitalele, unitățile de învățământ.”

„Concret, proprietarii sau asociațiile din clădirile încadrate la risc seismic 1 și 2 vor avea posibilitatea să obțină credite de reabilitare seismică garantate de stat pentru lucrările de reabilitare. Au fost scutite de orice taxe de timbru, tarife, comisioane sau cauțiuni toate acțiunile în justiție efectuate de autoritățile publice pentru demararea lucrărilor”, a precizat parlamentarul USR.

De asemenea, toate instituțiile publice cu prerogative în domeniu vor fi obligate să acorde autorităților locale sprijinul și informațiile necesare pentru demararea procedurilor de reabilitare și consolidare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată” Un accident cumplit a avut loc luni, 16 martie, în Centrul Clujului. Un bărbat de 36 de ani, din județul Sălaj, care conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de […]

Citește mai mult

Actualitate

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte

Bogdan Ilea

Publicat

în

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte Dani Mocanu va executa pedeapsa de 4 ani de închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins marți, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta și de fratele său. Decizia instanței este […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul Economistul Radu Georgescu susține că România se află într-o situație financiară vulnerabilă, după ce băncile au împrumutat masiv Guvernul în ultimii ani. Potrivit acestuia, la 31 ianuarie 2026, băncile din România aveau credite totale […]

Citește mai mult