Oana Badea:Proiectul PSD privind admiterea la facultate fără BAC trebuie retras
Oana Badea crede că e un proiect populist, care să umple buzunarele rămase goale ale unor universităţi, după bacalaureatul corect din acest an
Secretarul de stat Oana Badea a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba că iniţiativa legislativă a PSD prin care admiterea la facultăţi a absolvenţilor de liceu se poate face şi fără promovarea examenului de bacalaureat trebuie retras de către iniţiatori, cărora le-a cerut în repetate rânduri acest lucru. Ea a precizat că proiectul de lege, care nici măcar nu s-a aflat pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor, a fost la un pas de adoptare tacită, dacă parlamentarii PDL nu ar fi cerut în timp util prelungirea termenului. Mai mult, secretarul de stat susţine că Mircea Geoană nu semnase proiectul, ci numai Titus Corlăţean.
Oana Badea a prezentat cele aşa-zise 4 soluţii pe care le invocă PSD prin acest proiect de act normativ, din care 3 sunt deja aplicate sau aplicabile, iar a patra este „un neadevăr pus în zona de soluţie”. Prima soluţie este sistemul de şcoli postliceale care organizează admitere fără diplomă de bacalaureat. Ea a arătat că, deşi numărul locurilor disponibile a crescut de la 9780 la 12630, nu s-au ocupat decât 12022, deci nu se poate vorbi despre o presiune la care MECTS ar fi fost nevoit să găsească soluţii. A doua propunere se referă la susţinerea gratuită a examenelor de certificare a competenţelor profesionale de către absolvenţii liceelor tehnologice. Aceştia însă susţin examenele respective pe parcursul anului şcolar, deci la bacalaureat aveau deja atestate competenţele pentru accesul pe piaţa muncii. A treia variantă este accesul la pregătire prin ucenicie la locul de muncă. Şi această soluţie există deja, fiind reglementată de Legea 106/2011 a uceniciei, prin care tinerii între 16 şi 25 de ani pot încheia contracte chiar dacă nu au competenţele profesionale dobândite în domeniu. „Călcâiul lui Achile” al proiectului, cum l-a etichetat secretarul de stat al MECTS, îl reprezintă finanţarea primului an de pregătire în facultăţi a absolvenţilor de liceu fără BAC admişi pe baza mediei de absolvire mai mare de 7.00, potrivit proiectului statul fiind obligat să susţină absolvenţii de liceu cu o finanţare cel puţin egală cu ajutorul de şomaj. Din declaraţiile unui fost ministru al Educaţiei care susţine foarte mult acest proiect, a spus Oana Badea, rezultă că iniţiatorii vorbesc despre 2000 de liceeni cu medii de absolvire peste 7.00, număr care în realitate se cifrează la 49188 de absolvenţi de liceu cu medii peste 7.00 care ar avea acces la facultăţi fără să promoveze bacalaureatul. Astfel, la un calcul matematic ar rezulta o cifră ameţitoare, de 5 – 6 milioane de euro pe lună.
Oana Badea susţine că banii respectivi s-ar îndrepta spre facultăţi, „pentru a umple buzunarele rămase goale în urma acestui bacalaureat corect, care i-a triat pe cei care au intrat la facultăţi”, întrebându-se de ce să nu se dea aceşti bani tinerilor merituoşi, nu celor fără BAC.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
18 martie: Inventatorul român Traian Vuia realizează, la Paris, primul zbor autopropulsat
18 martie: Inventatorul român Traian Vuia realizează, la Paris, primul zbor autopropulsat Traian Vuia (n. 17 august 1872, Bujoru, comitatul Caraș-Severin, Austro-Ungaria – d. 3 septembrie 1950, București, România) a fost un inventator român, pionier al aviației mondiale. Pe data de 18 martie 1906 el a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace […]
17 martie: Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu. Tradiții și obiceiuri de Ziua Șarpelui
17 martie: Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu. Tradiții și obiceiuri de Ziua Șarpelui Pe 17 martie este pomenit în calendarul creştin ortodox Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu, fiind considerat făcător de minuni pe ape şi celebrat de pescari, la începutul anului piscicol. În calendarul popular românesc este cunoscută sărbătoarea numită […]
15 Martie – Ziua mondială a drepturilor consumatorilor Ziua mondială a drepturilor consumatorilor este marcată anual la 15 martie. Această zi a fost lansată pentru a se scoate în evidență aspecte legate de serviciile de care beneficiază consumatorii. În acest an, potrivit www.consumersinternational.org, tema propusă pentru sărbătorirea Zilei mondiale a drepturilor consumatorilor este „Construirea unei […]