Actualitate

Proiectul Legii bugetului pe 2014 şi proiectul Legii descentralizării aprobate de Guvern

Ioana Oprean

Publicat

în

victor pontaProiectul de Buget pe anul viitor şi proiectul Legii descentralizării, au fost aprobate astăzi de Guvern, cele două documente urmând să fie transmise imediat Parlamentului.

Executivul a anunţat anterior că îşi va angaja răspunderea pentru proiectul descentralizării săptămâna viitoare, pe 19 noiembrie.

Proiectul de buget pentru anul viitor este programat să fie votat în Parlament la începutul lunii decembrie.

Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi că bugetul României pentru 2014 este de 230 miliarde lei, bani din care aproximativ 50 de miliarde merg către salarii iar alte 52 de miliarde pentru pensii. Noutatea bugetului pentru 2014 constă în faptul că se vor aloca burse de 150 euro lunar pentru tinerii medici şi farmacişti.

Totodată, Ponta a anunţat că, în 2014, salariile profesorilor debutanți din preuniversitar și salariile preparatorilor și asistenților universitari vor creşte cu 10 la sută.

Conform declarațiilor premierului, obiectivele principale pentru 2014 sunt: indexarea pensiilor peste rata inflației, stimularea creșterii economice bazate pe investiții, reducerea cu 5 puncte procentuale a contribuțiilor sociale. Cota unică rămâne la 16%, TVA la pâine rămâne 9% iar Guvernul se pregătește pentru aplicarea de TVA redus și la alte categorii de alimente.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte

Bogdan Ilea

Publicat

în

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte Dani Mocanu va executa pedeapsa de 4 ani de închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins marți, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta și de fratele său. Decizia instanței este […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul Economistul Radu Georgescu susține că România se află într-o situație financiară vulnerabilă, după ce băncile au împrumutat masiv Guvernul în ultimii ani. Potrivit acestuia, la 31 ianuarie 2026, băncile din România aveau credite totale […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Trei prelevări de organe în doar 48 de ore într-un spital din România: „Mulțumiri familiilor donatorilor, care în momente de profundă durere au ales să ofere altora darul neprețuit al vieții”

Ioana Oprean

Publicat

în

Trei prelevări de organe în doar 48 de ore într-un spital din România: „Mulțumiri familiilor donatorilor, care în momente de profundă durere au ales să ofere altora darul neprețuit al vieții” În perioada 13–14 martie 2026, la Spital Clinic Județean de Urgență Bihor – Oradea (SCJU Bihor) au fost realizate trei intervenții de prelevare de […]

Citește mai mult