Politică Administrație

PROIECT – Servicii medicale scutite de la coplată pentru copiii sub 18 ani şi persoanele vulnerabile

Ioana Oprean

Publicat

în

Un proiect de lege, care reglementează situaţiile curente prin care persoanele ce sunt scutite de la coplată şi beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei să poată avea dreptul legal la servicii de îngrijire medicală inclusiv în situaţia în care nu deţin un cod numeric personal la momentul prezentării în unitatea medicală, a fost depus la Senat de către parlamentari din tot spectrul politic.

‘În speţă, vor fi asigurate servicii medicale scutite de la coplată pentru copiii până la vârsta de 18 ani, persoanele cu handicap, bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, femeile însărcinate, lăuzele şi persoanele care sunt victime ale traficului de persoane, chiar în situaţia în care acestea nu sunt înscrise în registrele de stare civilă şi nu deţin un CNP’, se arată în expunerea de motive a proiectului pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru completarea Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului.

Potrivit sursei citate, clarificarea art. 36 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului va asigura serviciile medicale în conformitate cu prevederile legii în vigoare şi va încuraja cât mai multe persoane să obţină documente de identitate. Acest proces va implica autorităţile competente în identificarea persoanelor fără acte de identitate sau fără CNP şi va asigura demararea promptă a procedurii de înscriere a acestora în registrele de stare civilă, în momentul prezentării în unităţile medicale pentru acordarea de îngrijiri.

Proiectul mai prevede ca personalul unităţilor medicale să anunţe organele de poliţie şi serviciile de asistenţă socială din circumscripţia unităţii medicale pentru a demara procedurile de identificare şi înscriere în registrele de stare civilă a persoanelor care solicită îngrijire medicală fără plata contribuţiei.

Iniţiativa a fost semnată de 163 de senatori şi deputaţi PSD, PNL, USR, PMP, ALDE, UDMR, independenţi şi minorităţi.

Proiectul se află în dezbatere publică la Senat.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]

Citește mai mult