Proiect: Pedepse mai mari pentru cei care săvârşesc fapte de cruzime faţă de animale
Cruzimea față de animale ar putea fi pedepsită în România chiar şi cu zece ani de închisoare. Cazurile mai puţin grave ar urma să fie sancţionate în continuare cu amenzi, dar şi valoarea acestora ar putea fi mărită, de la 3.000, la 10.000 de lei. E obiectivul unui proiect de lege, depus de mai mulţi parlamentari.
Aceştia n-au încă acordul tuturor colegilor, care atrag atenţia că, astfel de condamnări se dau în cazuri de viol sau vătămare corporală. Pentru că membrii Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor n-au ajuns la un punct comun, dezbaterile au fost amânate pentru două săptămâni. Proiectul de lege a trecut tacit, anul trecut, de Senat, iar Camera Deputaţilor e for decizional.
„E vorba de acte de cruzime, e vorba de acte de sălbăticie în animalul este cel biped şi cu buletin de identitate. Cruzimile faţă de animale, din păcate, se amplifică în România”, declară Șerban Nicolae, senator PSD.
Iniţiatorii proiectului de lege vor ca uciderea cu intenţie a unui animal să fie pedepsită cu închisoare, de la 2 la 7 ani. Tot atâţia ani de detenţie ar urma să rişte şi cei care organizează lupte de animale sau le torturează. Pedepsele ar urma să fie aceleaşi şi pentru persoanele care mutilează necuvântătoarele – e vorba, în special, de ce care le taie urechile, cozile sau corzile vocale.
În cazul în care autorul faptelor e chiar proprietarul sau crescătorul animalului, condamnarea poate ajunge până la 10 ani. Cazurile mai puţin grave ar urma să fie sancţionate în continuare cu amenzi, dar şi valoarea acestora a fost mărită, de la 3.000, la 10.000 de lei.
„ Animalele reprezintă o formă de viaţă şi respectul faţă de viaţă trebuie să ne impună un anumit comportament”, spune Eugen Nicolicea, președinte Comisia Juridică.
Unii aleşi nu sunt însă de acord cu mărirea pedepselor, în condiţiile în care acestea sunt similare cu cele prevăzute în Codul Penal pentru vătămare corporală şi viol.
„O astfel de iniţiativă legsialtivă dacă va trece cu aceste limite de pedepse introduce un dezechilibru grav”, spune Ioan Cupșa, deputat PNL.
„Uciderea animalelor cu intenţie fără drept, de unde primeşte omul drept pentru a ucide un animal? De exemplu, o găină din ogradă”, afirmă Marton Arpad, deputat UDMR.
Pentru că membrii Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor n-au ajuns la un punct comun, dezbaterile au fost amânate pentru două săptămâni. Proiectul de lege a trecut tacit, anul trecut, de Senat, iar Camera Deputaţilor e for decizional.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în România de Florii și de Paște 2026: Temperaturi apropiate de specificul perioadei. Prognoza meteo pe 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA în România de Florii și de Paște 2026: Temperaturi apropiate de specificul perioadei. Prognoza meteo pe 4 săptămâni Meteorologii au anunțat, vineri, 27 martie 2026 că temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea zonelor ţării în următoar4ele patru săptămâni. Precipitaţiile, însă, vor înregistra un excedent în […]
Cine va conduce naționala de fotbal la meciul cu Slovacia: Mircea Lucescu, internat în spital, cu probleme cardiace
Cine va conduce naționala de fotbal la meciul cu Slovacia: Mircea Lucescu, internat în spital, cu probleme cardiace Selecționerul Mircea Lucescu se află la Spitalul Universitar, fiind supus investigațiilor diagnostice și intervențiilor terapeutice necesare pentru stabilizarea ritmului cardiac, a anunțat, duminică, 29 martie 2026, la ora 14.00, Federația Română de Fotbal (FRF). Echipa națională va […]
Hărţuirea sexuală ar putea fi sancționată şi dacă nu este repetată, ci realizată o singură dată și în afara relațiilor de muncă. Proiect
Hărţuirea sexuală ar putea fi sancționată şi dacă nu este repetată, ci realizată o singură dată și în afara relațiilor de muncă. Proiect Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat joi, 26 martie 2026, că depune un proiect pentru ca hărţuirea sexuală să fie incriminată indiferent dacă există sau nu relaţii de muncă. Potrivit iniţiatoarei, infracţiunea […]
