Proiect de regulament pentru Parcul Dendrologic – sunt interzise: fumatul, practicarea sporturilor, camparea, accesul cu câini
Serviciul de Administrare a Domeniul Public din subordinea Primăriei Alba Iulia a întocmit proiectul de Regulament pentru vizitarea Parcului Dendrologic. Acesta va fi supus aprobării consilierilor locali, în ședința de vineri, 30 mai a.c.
Documentul prevede ca accesul publicului în incintă să se facă numai pe jos, folosind exclusiv aleile asfaltate şi potecile marcate în acest scop și numai în timpul programului de funcţionare, respectiv în perioada 15 februarie – 1 aprilie, de marți până duminică, între orele 9.00 – 17.00; în perioada 1 aprilie – 1 octombrie, de marți până duminică, între orele 9.00 – 21.00; în perioada 1 octombrie – 15 decembrie, de marți până duminică, între orele 9.00 – 17.00.
Taxa de intrare va fi de 1 leu/persoană pentru copii şi tineri în vârstă de până la 18 ani şi 2 lei/persoană pentru adulţi. Beneficiază de gratuitate grupurile organizate de elevi ai unităţilor şcolare de învăţământ preuniversitar de pe raza municipiului, numai în situaţia în care vizitarea se face în scop didactic şi numai pe bază de cerere aprobată de Primăria Alba Iulia.
Intrarea publicului în incinta Parcului Dendrologic este permisă numai prin punctele de acces existente.
Potrivit proiectului de regulament, în interiorul Parcului Dendrologic sunt interzise:
– capturarea păsărilor şi a animalelor sălbatice, distrugerea cuiburilor, vizuinilor, a muşuroaielor de furnici şi colectarea insectelor;
– accesul în incinta Parcului cu câini sau alte animale de companie;
– culegerea şi colectarea plantelor medicinale, a florilor, fructelor şi conurilor, a ciupercilor, seminţelor şi frunzelor chiar şi a celor căzute pe pământ;
– distrugerea sau deteriorarea arborilor, arbuştilor, puieţilor, lăstarilor, seminţişului, altor plante sau părţi de plante, a băncilor, coşurilor de gunoi, a gardurilor şi a celorlalte elemente de echipare edilitară din incinta parcului;
– accesul în incinta parcului a minorilor neînsoţiţi de părinţi sau de adulţi ori în afara grupurilor şcolare organizate;
– aprinderea focului, fumatul, joaca şi practicarea sporturilor de orice fel cu sau fară mijloace specifice, camparea, producerea de zgomote stridente prin strigăte, utilizarea de aparate radio sau a oricăror mijloace audio.
Pentru încălcarea regulilor stabilite de municipalitate Poliția Locală sau împuterniciții primarului pot aplica amenzi între 300 și 1.500 de lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor”
Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 […]
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]