Proiect: Avizul psihologic, obligatoriu pentru aleșii care candidează în Parlament
Deputații și senatorii ar putea nevoie de aviz psihologic la depunerea candidaturilor la Senat și la Camera Deputaților, dacă un proiect legislativ care prevede această obligativitate va fi adoptat.
Actul normativ inițiat de un deputat PNL este argumentat de faptul că mai multe categorii de angajați prezintă un astfel de aviz atunci când vor să se încdreze pe un post, fie la stat, fie în cadrul unor firme private. Astfel, și parlamentarii, care obțin mandatul din partea cetățenilor pe care îi vor reprezenta, ar trebui să dețină un aviz psihologic:
“Deputații și senatorii sunt reprezentanți aleși ai poporului român, prin care acesta își exercită suveranitatea, în condițiile prevăzute de Constituție și de legile țării. Pentru exercitarea corectă a mandatului, deputații și senatorii au obligația menținerii unui dialog permanent cu cetățenii pe problemele care îi interesează, cu instituțiile abilitate, să elaboreze legi și alte acte, și pentru toate aceste motive, deputați și senatorii trebuie să fie apți”, mai susțne inițiatorul proiectului legislativ.
Proiectul prevede ca avizul psihologic să fie inclus obligatoriu în dosarul de candidatură, depus de fiecare partid politic, alianță sau organizație care susține candidatul respectiv.
Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților. Art. 53, alin. (1) se completează cu o singură literă, lit. f) care va avea următorul cuprins:
“(1) În vederea înregistrării candidaturilor, fiecare partid politic, alianță politică, alianță electorală sau organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale depune la biroul electoral de circumscripție 4 dosare, cuprinzând următoarele: […]
- f) aviz psihologic.”
Propunerea legislativă va fi dezbătută mai întâi la Senat, care este prima cameră sesizată.
sursa: legestart.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]
FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”
Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]