Actualitate

Proiect al Ministerului Agriculturii: Sprijin financiar de 1.000 de euro/ha pentru cultivatorii de usturoi, din 2019

Ioana Oprean

Publicat

în

Cultivatorii de usturoi ar putea primi din 2019 un sprijin financiar de circa 4.650 de lei/hectar (circa 1.000 de euro/ha) printr-o schemă de ajutor de minimis susținută de la bugetul de stat cu două milioane de euro, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

”Sprijinul se acordă începând cu anul 2019 în cuantum de 1.000 euro/hectarul cultivat cu usturoi, suprafața minimă eligibilă fiind de 0,3 hectare. Calculul sprijinului se face proporțional cu suprafața de pe care s-a valorificat o cantitate minimă de 5.000 kg/ha. Bugetul pentru anul 2019 este de două milioane de euro, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 9,3 milioane de lei”, se arată în nota de fundamentare.

Bugetul schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi” se aprobă anual, iar programul se desfășoară pe o perioadă de 3 ani, respectiv 2019 – 2021.

Conform documentului, beneficiarii acestui sprijin financiar sunt: producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, valabil până la data plății ajutorului de stat; producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale; producătorii agricoli persoane juridice.

Astfel, cei care vor să beneficieze de aceste ajutor de minimis pentru cultura de usturoi trebuie să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minim 3.000 mp, să să valorifice o cantitate de usturoi de minim 5.000 kg/ha dovedită cu documente justificative, să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu usturoi în anul de cerere și să să facă dovada producției realizate prin documente justificative privind comercializarea producției.

Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare.

De asemenea, prin proiectul de act normativ se prevede interdicția acordării ajutorului de minimis solicitanților a căror suprafață de culturi de usturoi este obținută prin divizarea unei exploatații existente la data de 1 ianuarie a anului de cerere, cu excepția succesiunilor și a contractelor de vânzare cumpărare.

Valorificarea producției se face în perioada 1 iulie – 29 noiembrie, inclusiv, a anului de cerere.

În ultimii opt ani, România a înregistrat un declin cu aproape 20% la producția de usturoi, de la circa 67.000 de tone în 2010, la numai 55.000 de tone anul trecut, în timp ce importurile au crescut semnificativ pentru a asigura consumul intern.

”În România, suprafața cultivata cu usturoi în anul 2017 a fost de 9.974 hectare, obținându-se o producție de 55.673 tone. Majoritatea suprafețelor sunt exploatate de către micii fermieri constituiți în ferme de familie. În perioada 2010-2017, trendul general al producției a fost descrescător. În anii 2016 și 2017 producția de usturoi a înregistrat un declin. Comparativ cu anul 2010, în anul 2017 producția de usturoi a scăzut cu 11,5 mii tone”, se arată în nota de fundamentare.

Județele cu cele mai mari suprafețe cultivate cu usturoi sunt: Botoșani, Dolj, Iași, Mehedinți, Suceava, Teleorman și Timiș.

În urma analizei datelor comunicate de direcțiile pentru agricultură județene a rezultat o suprafață medie a exploatației de 0,22 ha. Circa 62% din totalul exploatațiilor cultivate cu usturoi au dimensiuni cuprinse între 0,004 ha și 1 ha.

La nivelul României, consumul de legume mediu anual pe locuitor se situează în jurul valorii de 155,9 kg, din care consumul de usturoi anual/cap de locuitor reprezintă 2,2 kg, respectiv 1,41% din consumul total de legume.

”Deficitul de producție la cultura de usturoi cultivat în câmp se datorează costurilor mari de producție, deficitului de sămânță din soiuri autohtone, lipsa gamei de mașini și utilaje necesare aplicării tehnologiei precum și slaba asociere a producătorilor agricoli. Lipsa spațiilor destinate condiționării (sortare, ambalare etc.) și păstrării corespunzătoare a usturoiului, a creat dificultăți în valorificarea producției către piață, ceea ce a condus la creșterea importului de usturoi”, se spune în document.

Principalele țări din UE de unde se aduce usturoi pe piața autohtonă sunt: Olanda, R. Ceha, Spania, Ungaria, Germania, Grecia, Franța, Polonia, Bulgaria, iar din țările terțe: Turcia, China, Egipt și Moldova. Ponderea importurilor din țări terțe este de 3% din totalul schimburilor comerciale pentru anul 2017.

În anul 2017, România a importat 6.095,26 tone usturoi. Având în vedere consumul de usturoi de 43.603 tone/an se constată un deficit de usturoi de 14.435 tone.

”Pentru a se asigura necesarul de consum al populației trebuie menținute suprafețele dedicate acestei culturi și încurajarea producătorilor să nu abandoneze această cultură precum și apariția de noi producători în zonele cu tradiție și nu numai. (…) În urma consultărilor cu formele asociative reprezentative din sector, precum și a întâlnirilor ce au avut loc în perioada 2017-2018 cu producătorii agricoli cultivatori de usturoi/comercianți s-a stabilit susținerea usturoiului ca produs deficitar”, se mai arată în nota de fundamentare.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Președintele Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz” România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 președintele Nicușor Dan. „Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, […]

Citește mai mult

Actualitate

Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]

Citește mai mult

Actualitate

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”

Ioana Oprean

Publicat

în

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]

Citește mai mult