Programul Tomata 2023: Fermierii eligibili vor putea primi 3000 de euro/ 1000 mp
Programul Tomata 2023: Fermierii eligibili vor putea primi 3000 de euro/ 1000 mp
În cursul zilei de luni, Guvernul a adoptat memorandumul pentru suplimentarea limitelor de credite bugetare și credite de angajament aprobate pe luna septembrie 2023 pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. În actul normativ este prevăzută suplimentarea sumelor aferente limitelor de credite bugetare și credite de angajament pe luna septembrie 2023, pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu suma de 315 milioane lei.
Guvernul a aprobat în ședința de luni un memorandum privind suplimentarea limitelor de credite bugetare şi credite de angajament aprobate pe luna septembrie 2023 pentru Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Banii sunt necesari pentru plata subvenției la roșii.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, suplimentarea este necesară pentru plata corespunzătoare schemei de ajutor de minimis pentru susținerea producției de tomate în spații protejate, cultivate în ciclul 1 de producție. ”În acest program sunt înscriși un număr de 22.088 beneficiari”, precizează Executivul.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunţă marţi că încep plăţile pentru Programul Tomata şi toţi fermierii eligibili vor primi 3000 de euro/1000 mp cultivaţi cu tomate în spaţii protejate. ”Încep plăţile pentru Programul Tomata. Toţi fermierii eligibili vor primi 3000 de euro/1000 mp cultivaţi cu tomate în spaţii protejate. Până la finalul săptămânii, banii vor fi viraţi către Direcţiile Agricole Judeţene pentru a fi distribuiţi în conturile beneficiarilor”, anunţă ministrul într-o postare pe Facebook.
”Continuăm şi îmbunătăţim Programul de cultivare a legumelor în spaţii protejate. Avem alocată în PNS suma de 170 de milioane de euro destinaţi tinerilor fermieri, sume care pot fi folosite pentru dezvoltarea sistemelor de încălzire în sere şi solarii. Îi ajutăm pe fermierii noştri să producă legume româneşti tot timpul anului, să limităm cât mai mult din importuri şi să aducem pe mesele românilor cât mai multe produse româneşti”, mai spune Barbu.
Florin Barbu precizează că, aşa cum a promis fermierilor, a suplimentat bugetul acestui program pentru a se asigura că toţi beneficiarii eligibili vor primi sumele cuvenite.
Fără suplimentarea de la Guvern subvenția ar fi scăzut
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat în cadrul evenimentului HORTISHOW – Conferința Națională a Legumicultorilor, organizată de Asociația Forța Fermierilor (AFF) și Ferma Radu, o manifestare care a avut loc la Obârșia, în județul Olt pe 6 septembrie că pentru plata subvenției la tomate este nevoie de o suplimentare a plafonului inițial.
Florin Barbu a subliniat că numărul beneficiarilor pentru Programul Tomata, Ciclul I este de aproape 22.000 de legumicultori. Inițial, Guvernul aprobase un plafon care acoperea plățile pentru 17.000 de beneficiari.
”Aș vrea să îmi cer scuze fermierilor pentru întârzierea la plată la Ciclul I pentru Programul Tomata. A fost o problemă pentru că atunci când a fost elaborat actul normativ a fost evaluat pentru pentru un număr de 17.000 de beneficiari, în momentul de față au fost încheiate toate evaluările de către Direcțiile Agricole iar numărul beneficiarilor este de aproape 22.000 și am luat decizia, împreună cu domnul prim-ministru Marcel Ciolacu de a acorda întreaga sumă de 3.000 euro/1.000 mp”, a anunțat ministrul Agriculturii în premieră la evenimentul Hortishow – Conferința Națională a Legumicultorilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri Sărbătoarea de pe 20 decembrie, cunoscută în popor sub denumirea de Ignatul porcilor sau Inătoarea, este închinată Sfântului Ignaţie al Antiohiei şi demonstrează îmbinarea practicilor păgâne cu cele creştine. Sfântul Ignaţie Teoforul, episcop de Antiohia şi martir al Bisericii este unul din […]
Carduri educaționale 2026: Cardurile educaționale pentru elevi, alimentate cu 500 de lei. Până când trebuie să intre banii
Carduri educaționale 2026: Cardurile educaționale pentru elevi, alimentate cu 500 de lei. Până când trebuie să intre banii Dragoș Pâslaru, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat că urmează să fie alimentate cardurile educaționale nou emise, cu suma de 500 de lei, până astăzi, vineri 19 decembrie. În luna ianuarie vor fi emise și încărcate […]
Polițiștii locali vor putea purta BodyCam și alte dispozitive de înregistrare: Vor avea obligația să informeze persoanele vizate că acestea sunt filmate
Polițiștii locali vor putea purta BodyCam și alte dispozitive de înregistrare: Vor avea obligația să informeze persoanele vizate că acestea sunt filmate Polițiștii locali pot folosi mijloace de înregistrare foto – audio – video, prevede un proiect de lege adoptat decizional, miercuri, 16 decembrie 2025, de Camera Deputaților. Legea merge la promulgare. Inițiativa legislativă a […]
